Majoritatea persoanelor pot dona sânge dacă au primit un vaccin anti-COVID-19 autorizat de Organizația Mondială a Sănătății, însă există și situații neprevăzute.
Autoritățile japoneze, de exemplu, au transmis un mesaj clar despre perioada în care persoanele vaccinate pot dona sânge. „Donarea de sânge nu este posibilă timp de 48 de ore după vaccinarea cu ARN. În prezent, vaccinul bazat pe ARN mesager aprobat în Japonia este fabricat de Pfizer.
Puteți dona sânge după perioada menționată mai sus atât pentru prima, cât și pentru a doua inoculare. În plus, întrucât criteriile de acceptare pentru post-vaccinare, altele decât vaccinul ARN al noului coronavirus, sunt examinate continuu în țară, ne vom abține de la a dona sânge până când sunt arătate criteriile”, se arată într-un mesaj postat pe site-ul oficial al Societății de Cruce Roșie din Japonia.
De altfel, și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a nunțat că nu există probleme în privința donării de sânge pentru cei care primesc un vaccin anti-COVID-19 autorizat de OMS.
Crucea Roșie din SUA face apel pentru donarea de sânge
Spitalele din SUA se confruntă cu o lipsă acută de sânge din cauza pandemiei. În această perioadă, de la declanșarea pandemiei, oamenii au continuat să aibă nevoie de sânge pentru operații, tratamente, transplanturi și alte situații de natură medicală, care pun viața în pericol.
„Ultimele 14 luni au fost destul de provocatoare” pentru cei responsabili de menținerea unui aport adecvat de sânge pentru pacienții în nevoie, a declarat Kim Cronin, managerul serviciilor pentru donatori de la Spitalul General din Massachusetts. „Sângele continuă să fie necesar în fiecare zi”, a mai spus acesta, citat de NBC.
Crucea Roșie din SUA face un apel stringent pentru donarea de sânge și trombocite, întrucât pe parcursul verii și al toamnei prevede o criză în acest sens, în spitale.
„Sângele este un produs perisabil și aprovizionarea trebuie să fie reîmprospătată în mod constant, astfel încât spitalele să aibă întotdeauna și la timp cantitățile de care au nevoie”, a spus Holly Grant, directorul Crucii Roșii din Massachusetts.
Pentru cei care primesc un vaccin anti-COVID-19 autorizat de OMS nu există probleme în privința donării de sânge
Pentru a se stabili dacă sunt eligibili, donatorilor de sânge li se va cere numele producătorului vaccinului pe care l-au primit.
Pentru donatorii de sânge eligibili în mod obișnuit, care primesc cele mai cunoscute vaccinuri, precum cele fabricate de Moderna, Pfizer, Johnson & Johnson, AstraZeneca și Novavax, nu există nicio recomandare de a aștepta înainte de a dona sânge.
Persoanele care primesc un vaccin cu virus viu atenuat trebui să aștepte 14 zile, potrivit dr. Gabriela Andujar Vazquez, director medical al programului de vaccinare COVID-19 de la Centrul Medical Tufts.
Astfel, nu există probleme în privința donării de sânge pentru cei care primesc un vaccin anti-COVID-19 autorizat de Organizația Mondială a Sănătății, a precizat Andujar Vazquez, întrucât niciunul dintre acestea nu este pe bază de virus viu.