Decizie radicală luată de Mercedes! Aproape un milion de mașini au fost rechemate în fabrică. Probleme la sistemul de frânare

Decizie radicală luată de Mercedes! Aproape un milion de mașini au fost rechemate în fabrică. Probleme la sistemul de frânareSursă: Alex Drai | Dreamstime.com

Compania Mercedes Benz le cere proprietarilor a aproape un milion de mașini mai vechi de la nivel mondial să le ducă din nou în fabrică pentru reparații. Motivul demersului ar avea legătură cu coroziunea, care ar putea paraliza sistemul de frânare și, în consecință, ar putea pune în pericol viața șoferului autoturismului, precum și a celor aflați în acesta. În Germania, aproximativ 70.000 de mașini ar putea să fie deteriorate, conducând la cedarea frânei de serviciu.

Autoritatea Federală de Transport Auto a informat că reprezentanții Mercedes-Benz recheamă în service aproape un milion de vehicule mai vechi la nivel mondial din cauza unor posibile probleme la frâne. Sunt afectate automobilele din clasele ML, GL și R, construite între anii 2004 și 2015, potrivit anunțului făcut de autoritate.

În cel mai rău caz, coroziunea de pe sistemul de frânare poate să conducă la întreruperea conexiunii dintre pedala de frână și sistemul de frânare. „Ca urmare, frâna de serviciu cedează”, a informat Oficiul Federal.

Mercedes explică șoferilor la ce trebuie să fie atenți

Producătorul auto a explicat că servofrâna din mașinile afectate nu mai poate funcționa corect din cauza coroziunii la îmbinările carcasei. Acest lucru a condus la aplicarea unei măsuri de revizuire a cazurilor individuale.

În anumite condiții, coroziunea ar putea conduce la scurgeri ale servofrânei și la declanșarea unui sistem de servofrânare redus. „Ca urmare, forțele de acționare a pedalei de frână necesare pentru a decelera vehiculul ar crește și distanța de frânare ar putea crește. Acest lucru ar putea fi însoțit de șuierături perceptibile sau zgomote de curgere atunci când frânele sunt acționate”, au explicat reprezentanții companiei auto, potrivit Der Spiegel.

Mercedes a confirmat informațiile furnizate de birou, potrivit cărora, în cazuri extreme, ar putea să nu mai fie posibilă frânarea vehiculului cu ajutorul frânei de serviciu. „Acest lucru ar crește riscul de accidente sau răniri”, a declarat un purtător de cuvânt al producătorului auto.

Când va începe verificarea mașinilor produse în perioada 2004-2015

Mercedes-Benz va începe imediat verificarea mașinilor, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții companiei.

„Până la efectuarea testului, vă rugăm să nu mai folosiți vehiculul”, se arată într-un mesaj emis de Mercedes-Benz.

Producătorul va oferi soluții pentru șoferi, dacă va fi necesar.

La jumătatea lunii mai, Mercedes-Benz a anunțat o campanie de rechemare în SUA din cauza unor probleme la frânele unui număr bun de 292.000 de mașini ML, GL și R-Class din anii de fabricație 2006 - 2012.

Ne puteți urmări și pe Google News