S60, automobilul care vrea să revoluţioneze sistemele de siguranţă, s-a oprit singur la un metru de pieton. Frânează în faţa oricărui obstacol şi ştie să evite accidentele în lanţ, care apar la viteze mari.
O maşină care detectează pietonul şi frânează brusc atunci când şoferul nu e atent. Până în 80 km/h, Volvo S60 îngheaţă când are în faţă un obstacol, îl reperează de la 25 de metri. E adevărat că evitarea accidentului se poate face până în 30 km/h, peste această limită doar atenuând şocul.
În filmele de prezentare totul e ca la carte, maşina aleargă pe şosea ca o felină după pradă şi se face stană de piatră cu aproximativ un metru înainte să spulbere manechinele de plastic care au ieşit la plimbare pe mijlocul şoselei. Fals sau adevărat? Am vrut să vedem cu ochii noştri dacă funcţionează sistemul revo lu ţionar de pe S60. "Recunoaşte până la 7 pietoni o dată", explică un specialist de la reprezentanţa Volvo, descifrându-ne secretele computerului de bord.
Pentru aproximativ 55.000 de euro, cam cât era valoarea maşinii pe care am luat-o la probe pe şosea, S60 are tot ce îşi poate dori un şofer ca să se simtă ca un rege la volan. Are tapiţerie din piele, sistem de tracţiune integrală, cutie de viteză automată, DVD player sau sistemul de sonorizare care te face să crezi că Jimi Hendrix îţi cântă pe bancheta din spate.
Maşina a îngheţat înainte de impact
Primul test: Volvo evită obstacolele. Practic, dacă în faţa ta a căzut un buştean dintr-un camion, cu 25 de metri înainte de impact maşina începe să ia măsuri. Noi am simulat că nu vedem un gărduleţ de carton. Cu sistemul de detectare activat, am încercat să-l agăţăm în viteză. La un metru înainte de impact, maşina a pus singură frână, iar de sub capotă s-a auzit un gâjâit scurt.
S-a întâmplat ca şi cum ai trage brusc frâna de mână. Înainte de a opri, în parbriz s-au aprins câteva leduri roşii, din bord a ţâşnit un semnal sonor strident, iar unul dintre cadrane anunţa: "Auto braking was activated". Maşina a îngheţat.
Al doilea test, proba cu pietonul. Şoferul e foarte atent la pedala de frână. Maşina se apopie încet de pieton. La fix un metru înainte de impact, ledurile roşii se reflectă în parbriz. Se aude acelaşi bipăit, maşina se opreşte brusc fără ca şoferul să se atingă de frână.
Am repetat testul, automobilul a avut aceleaşi reacţii, însă distanţa faţă de pieton a fost mult mai mică. Concluzia noastră e că sistemul te poate ajuta în situaţii extreme, însă doar atunci când ai viteză mică. E important ca senzorii de pe botul maşinii să nu fie obturaţi de frunze sau alte obiecte de mici dimensiuni.
VOLVO
"Pedestrian detection"
Cu mai bine de opt decenii în urmă, fondatorii Volvo, Assar Gabrielsson şi Gustaf Larson, au enunţat un principiu valabil şi astăzi pentru producătorul auto suedez: "Maşinile sunt conduse de oameni. De aceea, fundamental pentru tot ceea ce facem la Volvo este - şi trebuie să rămână - siguranţa".
În mod tradiţional, sistemele de siguranţă dezvoltate de Volvo au fost gândite pentru a-i proteja pe cei aflaţi în maşină. "Pedestrian detection", cea mai nouă invenţie Volvo, oferită, în premieră, ca echipament opţional, de noua generaţie a modelului S60, se pune în slujba pietonilor.
Sistemul utilizează o cameră de luat vederi - pentru detectarea siluetei unui pieton aflat în faţa maşinii - şi un radar, pentru măsurarea distanţei faţă de acesta. Dacă şoferul nu reacţionează la semnalele (acustice şi luminoase) transmise de sistem, maşina acţionează singură frânele.
Atunci când viteza de la momentul detectării pietonului nu este mai mare de 35 km/h, autoturismul trebuie să oprească, pentru a evita coliziunea. Între 36 şi 80 km/h (viteza până la care "Pedestian detection" funcţionează), Volvo S60 încetineşte, pentru a reduce forţa de impact cu persoana aflată pe direcţia sa de deplasare.