Decizie în cazul lui Aleksei Navalnîi, inamicul lui Putin, după 36 de ore de comă

Decizie în cazul lui Aleksei Navalnîi, inamicul lui Putin, după 36 de ore de comă

Avionul medical care îl transportă pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, aflat în comă, care a decolat sâmbătă dimineaţa de pe aeroportul oraşului siberian Omsk, a aterizat la orele locale 08:47 pe aeroportul Tegel, în nord-vestul Berlinului.

„Avionul cu Aleksei a decolat spre Berlin. Multe mulţumiri tuturor pentru sprijinul acordat. Lupta pentru viaţa şi sănătatea lui Aleksei abia a început şi mai sunt multe încercări de trecut, însă acum cel puţin a fost făcut primul pas", a scris pe Twitter purtătoarea de cuvântul a opozantului rus, Kira Iarmîş. Cu puţin timp înainte, ea a postat o fotografie cu targa care îl transporta pe Navalnîi, aflat de aproape 36 de ore în comă, şi a scris că alături de el se afla soţia acestuia.

Soţia opozantului rus i-a cerut, vineri, preşedintelui Vladimir Putin să permită transferul soţului său în Germania pentru a primi îngrijiri medicale mai bune. “Consider că Aleksei Navalnîi are nevoie de un ajutor medical calificat în Germania”, a scris Iulia Navalnaia într-o scrisoare transmisă pe Twitter. Potrivit unui aliat al opozantului, scrisoarea soţiei lui Navalnîi a fost trimisă direct Kremlinului.

Aleksei Navalnîi a fost transportat la spitalul universitar Charité din Berlin, unde un alt reprezentant al opoziţiei ruse, Piotr Verzilov, a fost tratat înaintea lui, transportat tot de ONG-ul Cinema for Peace, care a închiriat avionul sosit la Omsk.

Ne puteți urmări și pe Google News

Principalul adversar al Kremlinului, ale cărui informări publice denunţând corupţia elitelor ruse se bucură de multă popularitate pe internet, a fost deja victimă în trecut a unor atacuri fizice. „FBK (Fondul de combatere a corupţiei) îşi continuă activitatea", a declarat pe Twitter chiar înainte de decolare Ivan Jdanov, directorul acestei organizaţii fondate de Aleksei Navalnîi.

În ultimii ani, mulţi adversari ai regimului de la Moscova au fost victime ale otrăvirii sau au denunţat astfel de otrăviri, atât în Rusia cât şi în străinătate. Autorităţile ruse au negat întotdeauna orice responsabilitate. Apropiații lui Navalnîi au cerut Curții Europene pentru Drepturile Omului să obțină transferul său în Germania. CEDO, cu sediul la Strasbourg, a fost sesizată în baza articolului 39, care îi permite să ia măsuri de urgenţă atunci când integritatea fizică a unui reclamant este ameninţată, anunță Agerpres.