Decizia Guvernului! Amenzi uriașe de la 1 iulie. „Consider că acesta este un element-cheie”

Decizia Guvernului! Amenzi uriașe de la 1 iulie. „Consider că acesta este un element-cheie” Noi amenzi pentru români din 2024. Sunt obligați să respecte legea. Sursa foto: Arhiva EVZ

Noi sancțiuni de la 1 iulie! Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență ale cărei prevederi urmează să intre în vigoare în vară. Autoritățile au decis amenzi uriașe pentru persoanele care nu le respectă. Este spre binele românilor.

Vineri, 8 aprilie, Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență prin care devine operațional Radarul Mărfurilor. Este vorba de sistemul RO-e-Transport. Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu a anunțat toate detaliile.

„Astăzi (n.r. vineri) s-a aprobat în Guvernul României Ordonanța de Urgență prin care devine operațional Radarul Mărfurilor, respectiv Sistemul Național RO-e-Transport! Vorbim despre un sistemul electronic integrat de monitorizare a mijloacelor de transport marfă, Radarul Mărfurilor, care va monitoriza în timp real deplasarea bunurilor cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României”, a transmis Adrian Câciu.

Ordonanța va intra în vigoare pe 1 iulie 2022,  iar nerespectarea ei vine cu sancțiuni de peste 50.000 lei pentru persoanele fizice și ajunge la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Ministrul a mai spus că evaziunea fiscală va fi ținută sub control prin această măsură a Executivului. Adrian Câciu a explicat că este „nevoie de rezultate solide în această privință pentru că, din miliardele de lei pe care le vom scoate astfel la suprafață, vom sprijini nivelul de trai al românilor”.

„Consider că acesta este un element-cheie în strategia de reducere a evaziunii fiscale, unul din obiectivele majore pe care mi le-am asumat în acest an. Avem nevoie de rezultate solide în această privință pentru că, din miliardele de lei pe care le vom scoate astfel la suprafață, vom finanța noi politici publice pentru a sprijini nivelul de trai al românilor.

Am încredere că acest sistem își va dovedi rapid eficiența și că atât bugetul de stat, cât și mediul de afaceri vor fi marii beneficiari ai acestei măsuri. Vrem să protejăm firmele care își desfășoară activitatea în mod corect și își achită cinstit obligațiile fiscale către stat. Și vrem să folosim sumele suplimentare provenite din colectarea cât mai eficientă taxelor și impozitelor inclusiv pentru a susține în continuare măsuri de sprijinire a companiilor românești”, conchide ministrul de Finanțe.

Mesajul lui Nicolae Ciucă

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis că Radarul Mărfurilor este o măsură importantă pentru diminuarea birocraţiei, dar și o bună variantă pentru a monitoriza transportul de mărfuri cu risc ridicat fiscal.

„Radarul mărfurilor va intra în funcţiune reglementat şi în felul acesta considerăm că mediul de afaceri va beneficia, în sensul în care reducem partea birocratică a activităţilor şi totodată, la nivelul statului, vom avea un mijloc de monitorizare şi reducere a tot ceea ce poate să însemne transportul de mărfuri cu risc ridicat fiscal”, a spus premierul.