Uniunea Europeană pregătește o nouă lovitură pentru Rusia, în contextul războiului pe care îl poartă în Ucraina. De această dată nu este vorba de un nou set de sancțiuni, mai dure, ci de altceva. Este vorba despre un ajutor militar pe care blocul comunitar îl va acorda Ucrainei, în perioada următoare. Decizia a fost adoptată, deja, la Bruxelles, după cum a anunțat șeful diplomației europene Josep Borrell.
Ucraina va primi un ajutor militar în valoare de 500 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de către șeful diplomaţiei de la Bruxelles, Josep Borrell. Iar asta nu este tot. Potrivit spuselor sale, statele membre ale Uniunii Europene ar putea ajunge la un acord, în zilele următoare, cu privire la impunerea unui embargoul asupra petrolului rusesc, după cum relatează agenția de presă Reuters.
„Sunt sigur că vom ajunge la un acord. Avem nevoie de el şi îl vom obține. Trebuie să scăpăm de dependența de petrolul rus”, a declarat Borrell.
Oficialul european a subliniat că, în situația în care nu se va ajunge la un acord la nivel de ambasadori, miniștrii de externe ale statelor membre „vor trebui să se dea un impuls politic”. Aceștia se vor reuni luni, 16 mai. El a făcut aceste declarații în cadrul unei întâlniri cu presa în contextul reuniunii miniştrilor de externe ai G7 de la Weissenhaus (în nordul Germaniei).
Josep Borrell a vorbit și despre noul sprijin militar care va fi acordat Ucrainei. Banii vor fi destinați achiziției de armament greu, precum tancurile. În total, ajutorul acordat de UE către Ucraina se ridică la aproximativ 2 miliarde de euro.
„Un nou impuls pentru sprijin militar. (Va fi) mai mare presiune asupra Rusiei, cu sancţiuni economice şi continuarea izolării internaţionale şi combaterea dezinformării”, a spus el, conform publicației Capital.ro.
Statele Unite ajută Ucraina cu 40 de miliarde de dolari
De asemenea Statele Unite pregătesc un pachet uriaș pentru susținerea militară a Ucrainei, în valoare de 40 de miliarde de dolari. Ajutorul a fost aprobat de Camera Reprezentanților a Statelor Unite și urmează să fie votat și în Senat.
Din cele 40 de miliarde de dolari, șase urmează să fie cheltuite pentru dotarea armatei ucrainene cu cu blindate și cu echipamente militare de apărare antiaeriană. Alte nouă miliarde de dolari sunt pentru instituțiile democratice ucrainene. De asemenea, pachetul are o importantă componentă menită să susțină refugiații care fug din calea războiului.
De menționart că președintele Joe Biden a cerut Congresului un ajutor de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina în urmă cu două săptămâni. Congresmanii americani au decis să mărească suma pentru finanțarea militară și umanitară.
Rusia amenință cu războiul nuclear
Deciziile Uniunii Europene și ale Statelor Unite de a susține Ucraina, în războiul pe care îl duce contra Rusiei, cu armament greu nu este pe placul lui Vladimir Putin și a oficialilor de la Moscova. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a afirmat, pe canalul său de Telegram, că acest lucru va duce la o escaladare a conflictului. El a amenințat că Rusia ar putea declanșa un război nuclear.
„Pomparea Ucrainei de către țările NATO cu arme crește probabilitatea unei tranziții la un război nuclear cu drepturi depline”, a afirmat Medvedev.