– Florian Saiu: Ai senzația (eu am avut-o), după primele 200 de pagini ale romanului Viața lui G. (Litera, 2019), că poți contura, printre și dincolo de rânduri, chintesența gândirii lui Dostoievski. Cine n-a citit nicio carte de-ale marelui rus ar putea să-și formeze o opinie despre acest gânditor (doar) parcurgând meandrele povestirii voastre. De fapt, aprofundând mottoul cărții – „Acela care va ști să învețe oamenii că toți sunt buni va desăvârși universul, lumea” (Demonii) – cochetezi, ulterior, cu iluzia că ai înțeles și esența volumului Viața lui G. Și-acum, mirarea (triplă): Ce-a însemnat/ce (mai) înseamnă Dostoievski pentru Mihai Vacariu? Dar pentru Gabriel Vacariu? Se (mai) regăsește lumea de astăzi în scrierile, în tiparele create de F. M. Dostoievski?

– Gabriel Vacariu: Tiparele lui Dostoievski rămân universale, deși, în ultimii 20 de ani, aparent omul post-modern se îndepărtează de tiparele lui Dostoievski. Dar ceva rămâne universal: dedublarea dostoievskiană, concept esențial la scriitorul rus. Ei bine, spre deosebire de Dostoievski, noi suntem gemeni, deci este vorba despre dedublare fizică, efectiv. De aceea, eroul romanului nostru se dedublează în multe personalități, pentru că noi, autorii, știm ce înseamnă să ai dedublarea fizică chiar lângă tine!

Putin și Dostoievski

– Mihai Vacariu: Inițial, titlul romanului era ,,Viața lui G. Lumea lui Dostoievski” și încercam să sugerez că pentru mine, cel puțin, Dostoievski face parte din lumea mea. Așa cum apare și în roman, cred că a devenit deja un automatism la mine, ca în funcție de ce se întâmplă în viața mea, să mă raportez în permanență la romanele sale, la fenomenalele sale personaje și întâmplări. Și mai cred că o parte a lumii noastre se va raporta în permanență la scriitorul rus așa cum s-au raportat Einstein, Wittgenstein, Heidegger, Camus, Freud, Nietzsche, Faulkner, Virgina Woolf, Stalin, Putin și mulți alții.

Un accident la Oxford

– Kafka și Dostoievski – ce-i deosebește și, mai ales, ce-i aseamănă într-atât încât și-au găsit loc amândoi între filele aceleiași cărți?

– Gabriel: Nu aș spune că îi aseamănă mare lucru la stilul lor de creație, dar au fost doi autori care ne-au influențat foarte mult. Într-un fel, am dorit să unim anumite aspecte ale celor două stiluri, dar să și mergem dincolo de ele. Dacă Mihai a fost cu Dostoievski, eu am fost mai mult cu Kafka…

– Mihai și Gabriel Vacariu, doi frați gemeni și filosofi pe deasupra, semnează romanul Viața lui G. Cum s-a născut ideea, cum s-a înfiripat cartea, cine pe cine povestește? E un roman compus la doi mâini sau justificat în doi?

– Gabriel: Ideea de a scrie un roman este veche, abia acum am reușit să o punem în practică. Romanul este scris de amândoi, ca un fel de dialog între două personaje, între doi frați, iar unul dintre cei doi, cel care are accidentul la Oxford, introduce în discuție pe al treilea personaj, „domnul G.”, deci avem practic trei personaje principale care se mai și dedublează din când în când.

Trei în unul

– Mihai: Într-adevăr ideea de a scrie acest roman este veche, însă abia cu câțiva ani în urmă am început să lucrăm la text. Cred că a trebuit să lăsăm să treacă ceva timp peste întâmplarea cu accidentul de la Oxford, întâmplare reală în jurul căreia se desfășoară acțiunea romanului. Este într-adevăr un roman scris în doi, însă anumite părți sunt scrise împreună, mai ales spre final, când cele două personaje, trei de fapt, devin cumva unul.

– Formidabil! Cine sunt Mihai și Gabriel Vacariu? Prezentați-vă, domnilor, să vă cunoască România (care citește) mai bine! Cum ați intrat și cum vreți să ieșiți din viața literară?

– Gabriel: Mihai este lector asociat la SNSPA (Facultatea de Comunicare și Relații Publice), iar eu sunt conferențiar la Facultatea de Filosofie (Universitatea din București) din 1998. Eu am publicat mai mult cărți în domeniul filosofiei și al filosofiei științei, iar Mihai a publicat o carte eseu despre filmele lui Andrei Tarkovski. „Viața lui G.” este primul nostru roman, însă lucrăm deja la un nou roman.

Gabriel predă filosofia la București

– Vom ajunge și la planurile editoriale… Gabriel, tu predai filosofia la Universitatea din București, cunoști, așadar, sistemul de învățământ la acest nivel. Care crezi că sunt, astăzi, principalele lui carențe? Are și părți bune?

– Gabriel: Orice sistem educațional are părți bune, dar și rele. La noi sunt probleme diverse, una dintre ele ar fi calitatea oamenilor din sistem. Consider că nu sunt selectați și promovați oamenii cu adevărat valoroși, care ar putea aduce plus valoare în sistem. Sistemul „pile și relații” încă funcționează bine la noi. O altă carență foarte mare: decanii și chiar rectorii nu vor să mai plece după două mandate (cu unele excepții lăudabile). Devin rigizi, îmbătrâniți, uzați, și chiar mai rău, mici dictatori care își construiesc cercul lor de susținători, și astfel totul devine înghețat, fără nici o șansă de progres. Oameni care nu mai sunt la curent cu ceea ce se întâmplă la nivel mondial nu au cum să fie competitivi și inovativi.

Există sau nu există Dumnezeu?

Citiți mâine, în partea a doua a interviului cu frații filosofi, ce opinie au ei în legătură cu una dintre cele mai mari dileme ale umanității: Există sau nu există Dumnezeu?

„Viața lui G.” (Litera, 2019) reprezintă debutul în proză al lui Mihai & Gabriel Vacariu, o carte în care elementele autobiografice și ficțiunea își dau mâna pentru a-l crea pe G., un personaj cu chipuri suprapuse, ce nu reușește să își găsească locul în lume.

Te-ar putea interesa și: