După două încercări, secretarul de stat american John Kerry a reușit să-l convingă pe președintele Barack Obama să renunțe la insistența sa de patru ani că Bashar Al-Assad trebuie să plece, ca o pre-condiție a unei înțelegeri privind conflictul sirian.

Marți, 15 decembrie, seara, secretarul de stat a anunțat la Moscova:

Statele Unite și partenerii noștri nu urmăresc o așa-zisă schimbare de regim.”

După prima încercare a lui Kerry, Obama a rămas neclintit în convingerea sa. El a declarat pe 19 noiembrie, la Manilla, că nu crede că războiul civil din Siria „se va încheia câtă vreme dictatorul rămâne la putere”.

A trecut aproape o lună și, marți seara, după o zi de negocieri cu ministrul de Externe Serghei Lavrov, care a culminat cu o întâlnire cu Putin, la Kremlin, Kerry a confirmat această schimbare din politica Statelor Unite. „Atenția noastră”, a spus el, „nu este asupra diferențelor privind ce se poate și ce nu se poate face imediat în legătură cu Assad.” Ci, mai degrabă, să facilităm un proces de pace prin care „sirienii să fie cei care să ia deciziile în legătură cu viitorul Siriei”.

Această declarație aduce Washingtonul pe aceleași poziții cu Moscova, care susține ca poporul sirian să decidă în legătură cu viitorul președintelui său.

Sursele Debka din Orientul Mijlociu se întreabă la ce libertate trebuie să se aștepte poporul sirian, câtâ vreme este prins strâns în menghina militară a Rusiei, Iranului și Hezbollahului. Totuși, nu aceasta a fost cea mai importantă grijă a marilor jucători politici. Cedarea Washingtonului în fața condițiilor Rusiei și Iranului privind soarta lui Assad a fost făcută cu speranța unui progres rapid la importanta conferință privind Siria, care va avea loc vineri la New York.

O altă concesie majoră a Washingtonului – de data aceasta în fața Teheranului – a trecut aproape neobservată. Tot marți, organismul de control nuclear sub egida ONU, format din 35 de națiuni, cu sediul la Viena, a închis investigația ce trebuia să stabilească dacă Iranul a încercat să producă arme nucleare, alegând să sprijine acordul internațional cu Teheranul decât să insiste asupra unor activități trecute ale acestuia.

Același motiv, de a privi înainte spre viitor, în locul insistenței asupra trecutului, a fost utilizat și pentru a justifica menținerea lui Assad la putere. El a oferit un alibi pentru a scoate Teheranul basma curată, ca urmare a suspiciunilor unui test nuclear efectuat la complexul militar din Parchin, fără a suporta sancțiuni internaționale, deși a refuzat accesul experților ONU.

Într-o singură zi, administrația Obama l-a legitimat pe dictatorul sirian, responsabil de moartea a peste un sfert de milion de oameni, și progresele Iranului în obținerea armei nucleare.

Această răsucire spectaculoasă a  Statelor Unite transmite trei mesaje:

  1. Administrația Obama s-a aliniat în spatele obiectivelor lui Putin în Orientul Mijlociu, care se bazează pe menținerea la putere a lui Assad;
  2. Washingtonul acceptă intervenția militară masivă a Rusiei în Siria, deși nu mai departe de luna trecută Obama afirma că aceasta este sortită eșecului;
  3. Statele Unite se aliniază și în spatele Iranului – nu doar în problema siriană – ci și în ceea ce privește existența alianței Iran – Siria – Hezbollah, bazată pe existența unui fâșii terestre care merge din Iran și Golf până la coasta Mediteranei, sub protecția militară și politică a Rusiei.

Și mai surprinzătoare au fost sentimentele exprimate săptămâna aceasta la Ierusalim.

Sursele noatre militare și din serviciile secrete citează oficiali care au cerut guvernului să accepte schimbarea din politica americană. În unele cercuri militare, voci importante de oficiali au fost auzite comentând favorabil șansele lui Assad de a rămâne la putere, sau exprimându-și opinia că Israelul ar trebui să ia de bună situația nou creată, în loc să o obstrucționeze.

Aceiași „experți” au susținut vreme îndelungată că zilele lui Assad sunt numărate.

Israelul a fost obligat să cedeze în privința programului nuclear iranian, însă acceptarea permanentizării lui Assad la putere și prezența pe timp nedefinit în Siria a sprijinitorilor săi vor fi un preț mult mai greu de plătit.