„Vulnerabilităţile acestei economii vin din Parlamentul României. Până acum am reuşit să oprim aceste măsuri populiste pe care le văd la majoritatea partidelor de Opoziţie din Parlament. Unele scad venituri, altele cresc cheltuieli, dar nu au nimic în spate, nu au o fundamentare riguroasă şi toate pun în pericol stabilitatea economică şi riscă să ne arunce în haos. Deja, prin măsurile pe care le-am luat, am dublat deficitul bugetar în acest an şi reuşim să menţinem un echilibru între investitorii străini, în piaţa locală, modul în care cheltuim banii”, a spus ministrul la Realitatea Plus

Potrivit acestuia, dacă măsurile „populiste” din Parlament ar fi fost acceptate „am fi avut o situaţie îngrozitoare”.

„Dacă am fi fost la fel de iresponsabili şi am fi acceptat toate aceste măsuri populiste pe care le-a promovat în Parlamentul României toată Opoziţia am fi aruncat România în aer şi am fi avut o situaţie îngrozitoare. De aceea spun: pericolul cel mai mare vine din Parlamentul României unde s-a întâlnit această armată de populişti care sunt în campanie electorală. Pe ei nu-i interesează bunăstarea românilor, nu-i interesează dacă România mai exista mâine. Pe ei îi interesează ca ei să câştige câteva voturi la următoarele alegeri, ca ei să fie bine. Pe ei nu-i interesează restul cetăţenilor şi sub această mască a campaniei electorale şi aceste programe populiste încearcă să-i păcălească pe români”, a mai afirmat ministrul Finanţelor.

În ceea ce privește programul IMM Invest, Florin Cîțu a declarat: „Am avut o întâlnire istorică şi în premieră cu cei 22 de CEO ai băncilor din România care lucrează cu IMM Invest. Am avut problemele cu care s-au întâlnit cei care au apelat la IMM Invest pe de o parte, pe de altă parte am avut şi problemele pe care le-a întâmpinat sistemul financiar bancar, de exemplu: cererea pe care sistemul financiar bancar a trebuit să o satisfacă într-o lună de zile era ceva ce aveau de satisfăcut în nouă luni de zile.

Deci a fost un volum de muncă foarte mare şi în acea parte. Din acea discuţie au apărut câteva lucruri pe care trebuie să le corectăm pentru ca acest program să funcţioneze şi mai rapid. Le vom corecta mâine, printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică ordonanţa de urgenţă a IMM Invest. Vom face acest lucru mâine în şedinţa de Guvern. Şi lucrurile se vor mişca şi mai rapid”.