De la LINIA PARTIDULUI la CORECTITUDINEA POLITICĂ. Cum a AJUNS BĂSESCU pe LISTA EXTREMIȘTILOR

Political Correctness este expresia care înglobează toate strategiile instituționale de înlocuire a expresiilor și termenilor din limba curentă care pot jigni minorități etnice, de gen, orientare sexuală, religioase, persoanele cu handicap fizic sau psihic, în vârstă, de altă rasă etc.

Această este definiția pe care o dă Wikipedia și, în teorie, ea ar fi un lucru benefic, pentru că minoritățile trebuie protejate de excesele majorității.

În practică însă, „corectitudinea politică” a devenit la fel de „linie a partidului” comunist, care le dă posibilitatea gardienilor purității doctrinare să pună la zid pe oricine gândește altfel și, mai ales, are îndrăzneala de a se exprima public. Un singur exemplu este cred suficient prin ridicolul lui.

Organizația  britanică Hope not Hate, specializată în a raporta marelui public, dar și instituțiilor coercitive ale Regatului Unit, cine n-a fost cuminte la ora de multiculturalism, îl consideră pe Traian Băsescu un politician de extremă dreaptă, alături de Marine Le Pen, Geert Wilders și Tudor Ionescu, fondatorul organizației Noua Dreaptă. Nu e nicio glumă, fostul președinte al României apare pe lista neagră internațională numită „State of Hate 2018”.

Cea mai mare voce a României. A fost adulată în toată lumea, dar a murit în sărăcie şi uitare

Renunțarea la ora de vară, hotărâre istorică. Argumentele din spatele deciziei

Un alt lucru, la fel de îngrijorător ca demonizarea oricui e de altă părere, este faptul că se lucrează cu unități de măsură diferite. Scriitorul francez Renaud Camus a fost condamnat la o amendă de 4000 de euro pentru incitare la ură și violență. Mai mult, a fost obligat să plătească 500 de euro organizației care l-a denunțat – Movement contre le racisme et pour l`amitie entre les peuples,  pentru vina de a-i fi numit pe imigranții musulmani soldați și „brațul armat al cuceririi”.

E adevărat, pe Renaud Camus l-a luat și gura pe dinainte vorbind și de „coloniști care încearcă să facă viața imposibilă populației indigene, forțând-o să plece, să evacueze terenul” sau de criminali. Totuși blasfemiile lui Camus pălesc în fața exceselor unui laureat al premiului Nobel pentru pace, Nelson Mandela, filmat în vreme ce cânta alături de vechii săi tovarăși „Kill the Boer!”, cu referire la „detestabilii” fermieri albi.

Cu toate acestea, în presa internațională fostul președinte sud african e un erou plâns de lumea întreagă, în vreme ce Camus este conspiraționistul abject, rasistul plin de ură.

Subiectul este mult prea generos pentru a putea fi abordat într-un singur articol, așa că despre rădăcinile marxiste ale acestei ideologii și despre cei mai vehemenți contestatari ai ei o să vorbim în episodul următor.