28 de ani înseamnă o viață de om și sigur au însemnat mai mult decât viața multor firme din România, nu numai din presă. Evenimentul Zilei a rezistat și, ca martor direct la primii săi ani și apoi din nou în ultimii ani, pot spune că principala sa materie primă au rămas evenimentele, realitatea și dedesubturile sale.

Adevărul e că la ce realitate a oferit și oferă România, mintea scenaristului se oprește din creație și se apucă să descrie ce vede pe fereastră.

Când am ajuns la Evenimentul, România era stăpânită de isteria Caritas, jocul piramidal de la Cluj. Ca într-un film prost, sute de mii de oameni își aruncau economiile și banii împrumutați, fiind convinși că un contabil a găsit soluția ca să scoți opt lei dintr-o pălărie în care pui seara un leu. Pare incredibil astăzi? Normal. Nebunia acelei perioade e irepetabilă.

Și acum, când societăți întregi s-au închis în case și au privit de după perdele cum li se năruie viitorul, realitatea pare incredibilă și va fi greu de înțeles pentru cei care nu au trăit-o.

Astfel de evenimente dau impulsuri presei, cresc audiențele, vânzările, dar adevărata cheie a succesului este să supraviețuiești între astfel de subiecte fără egal. Să transformi întâmplările de zi cu zi în știri de senzație e o artă. Arta asta a inventat-o Evenimentul Zilei în 1992.

PS În 14 iunie 1996, un individ slăbit, îmbrăcat modest, ieșea pe poarta arestului. Păgubise sute de mii de oameni, lăsase mii de drame imposibil de rezolvat altfel decât prin ani de sărăcie și restricții, dar acum se uita în jur să vadă cine îl așteaptă. Era doar soția și doi reporteri de la Bulină. Eram eu și partenera mea de dezvăluiri Lidia Popeangă, devenită apoi Mitchievici.

Ne-am oferit să îi transportăm cu mașina redacției unde au treabă.

A doua zi, în ziar a apărut primul interviu dat de Ioan Stoica, părintele Caritas-ului, de la arestarea sa, din august 1994.

Genul ăsta de materiale au impus pe piață sintagma ”am aflat din Evenimentul Zilei”.