Luna lui Decembrie e pentru români imaginea timpului-roată, care adună în el: istoria neamului românesc, culminând cu Ceasul Unirii, Sfinți ai darului și ai dăruirii, deopotrivă: Sfântul Nicolae ( 6 decembrie), Sfântul Spiridon ( 12 decembrie) și Sfântul Ștefan ( 27 decembrie ), corola acestei luni fiindu-ne Sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos.

Îl avem pe Sfântul Daniil Sihastru ( 18 decembrie) , Bătrânul Moldovei ce încă stă de veghe la maluri de ape și frontiere de suflete dezrădăcinate de țara-mamă. Pe 3 decembrie pleca la Domnul un Petre Țuțea, românul cu adevărul drept scut și lance care până în clipa ultimă și-a menținut vertical crezul că, prin neamul românesc, „o căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii” și a avut cutezanța de a-și striga Unirea cu demnitate.

 

La drum, spre Alba Iulia

Mă voi întoarce la ziua de 1 Decembrie. Drumul spre Alba Iulia, un drum cu rădăcini. Ce dulce zvon e acesta ce cheamă mii de oameni, vorbitori de aceeași limbă, în inima țării? Mulți dintre aceștia își poartă vârstele și încercările în lumi de dincolo de lume, unde nimic nu s-ar găsi să le amintească de bucățica lor de pământ. Și, totuși, ei se întorc mereu și ne bucurăm de ei. Căci sunt iarăși aici, acasă. Ei sunt românii din diaspora, români ce au ales să vină acasă pentru ceasul istoric al Centenarului.

Ca râurile, primăvara, tineri și bătrâni au pornit la drum spre Alba Iulia. Un octogenar, evident emoționat de Ceasul Centenarului la care avea să participe, povestea: „Bătrânii noștri, învățătorii noștri, mâncau pe foi de ziar, și se serveau între ei cu bunătăți gătite in casă. Am vrea să păstrăm cu grijă aceasta icoană in amintire, a bunicilor mâncând pe foaie de ziar, căci povața lor spre simplitate ne va apăra de multe neajunsuri pe viitor”.

Frații noștri din diasporă nu au părăsit România. Ei au plecat pentru a se regăsi și pentru a se întoarce cu dragoste, când i-a prins dorul năprasnic din urmă, în ceas de sărbătoare. Toți cei pe care am avut bucuria de a-i însoți în orașul Marii Uniri au avut ocazia să ne spună că nuși explică altfel reapropierea de țară, decât prin hotărâre dumnezeiască. Căci pe Dumnezeu L-au aflat din însăși îndepărtarea lor, și găsindu-L pe El, s-au reîntors la neam, chemați ca de sunetele răsfrânte ale unei miezonoptici.

„Ne dezbină doar o prea mare preocupare de noi înșine”

Am păstrat câteva frânturi din cele ce am avut plăcerea să aud în periplul meu „alb-iulian”, gânduri, confesiuni, declarații de pe tren, de prin furnicarul cetății sau de la întoarcere. Mă emoționează puternic, revăzându-le negru pe alb. Vi le redau întocmai:

Florian M., Franța: „Mă bucur mult că ne-am întâlnit cu toții la Alba Iulia. Să știți că nu o să uităm 1 Decembrie niciodată. Și aș vrea să vă îmbrățișez pe fiecare în parte. Poate pe moment, nu ne-am dat seama, dar am trăit un moment istoric. Nu știu dacă simțiți toți la fel, dar parcă s-a născut între toți o legătură dincolo de granițe și timp. Cu unii dintre voi am interacționat doar câteva momente. Eu cred că vom mai merge la Alba și sper că, pentru cât mai mulți, data ce vine să fie o călătorie din interiorul țării, nu din exteriorul ei. La mulți ani!”

Laura Elena: „Bună seara, la mulți ani! Vă rog să îmi permiteți să vă fac o fotografie. Aveți un costum extraordinar. Și semănați puțin cu Brâncuși și mă gândeam... Știu că probabil sunt românul cu nr. 3.524 care vă face rugăminte de o fotografie, dar acum, ce să vă fac, astai situația, trebuie vă asumați că v-ați îmbrăcat pe inima tuturor”.

Radu Crăciunescu : „Da, scriiț acolu, da? Mă numiesc Radu Crăciuniescu, di meserii sânt miedic vieterinar. Dar în timpul mieu liber sânt meștieșugar. Aț scris? Da? Foarti bini”.

Oana T, Franța: „Sunt recunoscătoare să pot dansa hora aici. Aș vrea să prelungesc momentul, să-l duc cu mine acolo unde mă întorc”.

Arcadie, Republica Moldova: „Dumnezeu e cu noi în toate. Și dacă iubim, trebuie să iubim întru Dumnezeu, căci încercând să fim după chipul și asemănarea Sa, doar așa ne putem iubi unii pe alții. Pe noi ne dezbină doar o prea mare preocupare de noi inșine”.

Ioana P, Franța: „M-am hotărât să mă întorc. Săptămâna viitoare am un interviu acasă, la Timișoara. Vreau în țară, vreau în România. Îmi este dor”.

Nicolae (foto), Marea Britanie: „M-am întors la Londra. Mâine voi lucra. O să fie dureros fără liturghie, dar Sfântul Nicolae mă va mângâia. A trebuit să plec prea curând de acasă. Dar într-o zi, cine stie..În momente ca acestea, ca cel de la Alba Iulia...este bine să vorbim, să cunoaștem oameni, să facem lucruri noi, să ne rugăm.”

Mihai, Republica Moldova: „Noi suntem o asociație de basarabeni, stăm în Constanța, suntem studenți. Abia așteptăm să sosească acest moment, ia uitați câți suntem! Dar stați, să îi chem și pe ceilalți din celălalt vagon. Suntem mulți, am venit toți! Scuze o secunda…Cânta cucul bată-l viiina, de răsunăăă Bucoviiinaa… Așa, ce vă spuneam? El e Anatolie și el e Valer. Acasă la noi? Da, lumea este un pic mai cuminte, mai așezată. Lucrurile s-au conservat mai binisor.”

Doru Olenici (foto), Rădăuți: „Da domnișoarâ, cum sâ vă spun...mii mi-i tari drag sâ hiu aicea. Mi-am pus unifuormâ pientru câ am vrut sâ lupt în fielul mieu. Dâa, nuormal câ puteț să faciț o fotografii cu mini. Vâă astieptam lâa Rădăuți. La mulți ani frațâlor nuoștri, la mulț ani copii!”

La o sută de ani de la Unire, Republica Moldova, reprezentată de patruzeci de tineri prezenți în această călătorie nocturnă, sfidând neprielniciile actuale, a dansat hora și și-a trântit căciula de pământ de bucurie, alături de frații români. Au probat o bătută moldoveneasca și “ceilalți ai noștri”, întorși din Apus, din Franța, Germania, Spania, si Marea Britanie. Ne recunoșteam unii pe alții, consimțind printr-un surâs complice, că ne îndreptăm către același loc. Vă înfățișam un drum-laolaltă, unde nu eram străini stingheri, ci frați care își dădeau mâinile.