De ce se scumpește energia electrică seara. Explicațiile ANRE

De ce se scumpește energia electrică seara. Explicațiile ANREEnergie. Sursa foto: AI

Energia electrică ajunge să aibă seara un preț de peste opt ori mai mare decât la prânz, arată George Niculescu, președintele ANRE. Luni, pe Piața pentru Ziua Următoare, prețul a coborât până la aproximativ 51 de euro/MWh în jurul orei 14:00 și a urcat la circa 435 de euro/MWh cinci ore mai târziu.

George Niculescu, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, a explicat luni, într-o postare pe Facebook, diferențele mari de preț care apar în cazul energiei electrice în cursul aceleiași zile.

„Astăzi, în România, energia electrică valorează la ora 14:00 de peste 8 ori mai puţin decât valorează la ora 19:00. Pe Piaţa pentru Ziua Următoare, preţul energiei coboară, astăzi, până la aproximativ 51 euro/MWh, în jurul orei 14:00. Cinci ore mai târziu ajunge la aproximativ 435 euro/Mwh”, arată, luni, George Niculescu într-o postare pe Facebook.

De ce se scumpește energia electrică seara

Președintele ANRE afirmă că diferența de preț arată atât transformările prin care trece sistemul energetic, cât și modul în care funcționează piața.

Atunci când producția este ridicată și depășește cererea, prețul energiei electrice scade. Situația se schimbă seara, când producția solară se reduce, iar consumul rămâne ridicat.

„Atunci când producţia este abundentă, iar energia disponibilă depăşeşte cererea, preţul scade. Când producţia solară se reduce, iar consumul rămâne ridicat, preţul creşte. De aceea, nu mai este suficient să discutăm doar despre câţi MW noi instalăm. Trebuie să discutăm şi despre cât de bine răspund aceşti MW nevoilor sistemului. Aici stocarea este esenţială. Energia disponibilă şi ieftină în orele de prânz poate fi păstrată şi utilizată câteva ore mai târziu, atunci când sistemul are nevoie de ea şi când preţurile cresc. Asta înseamnă mai multă flexibilitate, o integrare mai eficientă a regenerabilelor şi mai puţină presiune în orele de vârf”, a precizat George Niculescu.

Șeful ANRE spune că, în perioada următoare, provocarea pentru România nu va fi doar să producă mai multă energie electrică, ci și să o aibă disponibilă în momentele în care consumul este ridicat.

„România are nevoie de producţie nouă. Are nevoie de baterii. Şi are nevoie de reţele capabile să le integreze pe amândouă. Următoarea provocare nu este doar să producem mai multă energie. Este să avem energia disponibilă atunci când avem nevoie de ea”, susţine Niculescu.

Factura energie

factura energie / Sursa: arhiva EVZ

Fotovoltaicele au asigurat 62,7% din producție la prânz

Luni, la ora 14:00, producția totală de energie electrică din România era de 4.670 MW. Din acest total, aportul instalațiilor fotovoltaice ajungea la 62,7%.

Prin comparație, în 4 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, producția națională totală de energie electrică era de aproximativ 2.976 MW, potrivit datelor Transelectrica.

Diferența dintre cele două momente ale zilei evidențiază și rolul producției solare în variația prețurilor energiei electrice.

Capacitatea de stocare a energiei electrice a crescut

La 1 septembrie, capacitatea totală a instalațiilor de stocare a energiei electrice din sistemul energetic național al României ajunsese la 2.310 MWh.

La 1 august, capacitatea era de 1.974,7 MWh, conform datelor Transelectrica.

Creșterea capacității de stocare este importantă în contextul în care energia electrică produsă în cantități mari și la prețuri mai mici în timpul zilei poate fi păstrată pentru orele în care producția scade, iar cererea rămâne ridicată.