Autor: Iuliana Roca

Mandru ca sunt roman. Ce inseamna sa fii mandru ca esti roman? Astazi, nu pare sa fie o intrebare foarte usoara. Si totusi este. Trebuie doar sa privim cu inima.

Da, primul gand mi s-a dus la versurile lui Eminescu. La „Doina” sau „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”. Sa nu fi roman si parca tot simti dragostea imensa pentru patria sa.

Dar este oare suficient? Mai simtim noi azi aceeasi dragoste pana la jertfa pentru tara noastra?

Iata, anul acesta se aniverseaza 100 de ani de la crearea Romaniei Mari. Romania de astazi nu mai arata ca Romania de la Marea Unire. Si nu ma refer doar la teritorii. La oameni, la sufletele lor, la capacitatea lor de a-si iubi tara si neamul, pana intr-acolo incat sa-si dea viata pentru patrie.

Daca anul acesta ar fi anul Marii Uniri, oare deznodamantul ar fi acelasi?

Habar n-am unde s-a pierdut dragostea neamului nostru pentru propria tara.

Ma uit la cei care spun ca vor sa plece din tara, ca oriunde altundeva e mai bine decat aici.

Eu nu vreau sa fug. Eu vreau sa lupt. Eu cred in tara asta. Cred in oamenii de aici.

Am avut sansa sa ajung in alte tari. Si nu, nu e neaparat mai bine. Plusuri si minusuri sunt peste tot. Doar ca ei stiu sa se vanda mai bine.

Ati vazut vreodata Stonehenge? Niste pietre. Dar ce poveste in jurul lor, ca e coada mereu de vizitatori. Dar de Templul Afroditei din Cipru ati auzit? Niste urme de pietre, ca nici pietre nu prea mai sunt. Da, dar se duce lumea sa vada? Se duce. Ca oamenii astia stiu sa vanda si niste pietre. Stiu sa infrumuseteze nimic.

Iar noi, din pacate, nu stim sa ne bucuram si sa pretuim toate frumusetile pe care le avem in tara si daca ajunge vreun strain pe la noi si ne intreaba ce are de vizitat, noi dam din umeri.

Daca altii se pot mandri cu niste pietre, noi de ce nu ne-am mandri cu palatele si cetatile pe care le avem si care nu sunt niste ruine? Sau cu peisajele de munte extraordinare? Cu Transfagarasanul? Cu Transalpina? Cu pesterile noastre? Cu Delta Dunarii?

Dunarea este singurul fluviu din Europa care curge de la Vest la Est, iar la varsarea in Marea Neagra formeaza singura delta din lume declarata rezervatie a biosferei.

Cazanele Dunarii (Parcul Natural Portile de Fier) este cel mai lung defileu natural din Europa. Unde este si statuia lui Decebal, cea mai inalta sculptura in piatra din Europa.

„Podul lui Dumnezeu”, din judetul Mehedinti, este al doilea pod natural din Europa, ca marime, dar singurul pe care se poate circula cu masina.

Tot in Romania se afla si cea mai lunga pestera de sare din Europa (Platoul Meledic). Iar Pestera Scarisoara gazduieste cel mai mare ghetar subteran din Romania, unic in Europa din pricina volumului de gheata.

Si mai avem de aratat. Cimitirul Vesel din Sapanta, Vulcanii Noroiosi, Focurile Vii, Lacul Vida (Lacul cu vartej), Manastirea Voronet sau Bisericile de lemn din Maramures.

Si ce, noi nu avem pietrele noastre? Ba avem! Gradina Zmeilor, Rapa Rotia, Portile de la Zaplaz, Sfinxul din Bucegi.

Si cu siguranta sunt multe alte locuri exceptionale in tara asta. E suficient un search pe google. Dar mai ales vointa si dorinta de a ajunge acolo, de a vedea cu proprii ochi si de a judeca cu sufletul nu cu mintea plina de prejudecati si frustrari.

Iar la minunatiile pe care le gasesti daca iei Romania la pas, se mai adauga si nume pe care le stie o lume intreaga, nume care au crescut in Romania, care au dus Romania pe cele mai inalte culmi si care au schimbat lumea. Dar pe care se pare ca tocmai noi le-am uitat.

Si ma refer aici si la medicul Ioan Cantacuzino (care a pus la punct o metoda de vaccinare antiholerica, care se foloseste si astazi), la Emil Racovita (primul roman ajuns in Antarctica, a pus bazele biospeologiei), la Nicolae Paulescu (cel care a descoperit prima data insulina), si la Nadia Comaneci (prima nota de 10 la o olimpiada de gimnastica), si la Constantin Brancusi (apreciat si astazi pentru schimbarea totala de viziune in arta moderna), si la Ana Aslan (primul institut de geriatrie din lume), la Henri Coanda (inventator motor cu reactie), la Traian Vuia (primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decat aerul), la Petrache Poenaru (inventator al stramosului stiloului de azi – primul toc cu pompita, numit si „stilograf), dar si la George Enescu sau Mircea Eliade.

Haideti sa ne amintim de cum arata Romania de fapt, de ce a adus Romania acestei lumi si sa spunem mai des, cu mandrie, „sunt din Romania”. Tine doar de exercitiu si putin mai multa incredere in mostenirea pe care neamul nostru a lasat-o si o va lasa in aceasta lume. Articol publicat în cadrul proiectului “Scrie istorie! Ro-mândria!”, autor Iuliana Roca. Proiect Scrie istorie! RO-Mandria! Fundatia Nadia Comaneci