În Mamaia, cel mai înaintat rând de şezlonguri este spălat de valurile mării. În Costineşti, plaja de la epavă este tot mai îngustă. Iar la Tuzla, surparea falezei ameninţă farul de pe ţărm. Previziunile nu sunt deloc liniştitoare: peste 20 de ani, plaja din partea de sud a staţiunii Mamaia nu va mai exista, iar linia mării va ajunge sub balcoanele hotelurilor.

Peste tot în lume, oamenii pierd adesea lupta cu natura. Scenariul s-ar putea repeta şi la noi. Plajele de la Mamaia şi din Eforie Nord sunt cele mai afectate de eroziunea costieră. „În Mamaia, media anuală de erodare este de 2-3 metri pe an. În Eforie Nord, spre sud, în ultimii 20 de ani s-au erodat 50 de metri. Este foarte mult pentru o plajă aşa micuţă”, spune Dănuţ Diaconeasa, geolog la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”, specializat în morfodinamica litorală.

Situaţia este gravă în special pentru Mamaia, mai vulnerabilă decât vecina din sud. Dacă în Eforie substratul ţărmului este dur, alcătuit dintr-o placă de calcar, Mamaia se află pe o simplă limbă de nisip, între mare şi Lacul Siutghiol.

Peste 20 de ani, dacă nu se va face nimic pentru a stopa eroziunea, marea va ajunge la aliniamentul hotelurilor precum Dacia sau Parc. Aceasta este concluzia la care a ajuns cercetarea realizată în perioada 2005-2007 de Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională (JICA) şi de specialişti români, finanţată de Guvernul Japoniei. În urma simulărilor a rezultat că apa va avansa 40 de metri, iar plajele din sudul staţiunii vor fi înghiţite de mare.

Eroziunea-record de pe litoralul nostru: 400 de metri în 50 de ani

Cu excepţia staţiunii Saturn, nici plajele din sud, precum cele din Venus, Jupiter, Neptun sau Mangalia nu stau mai bine. „Se erodează încet şi sigur”, arată Diaconeasa.

În schimb, în Eforie Sud, Costineşti şi Tuzla se erodează faleza. „Avem o fotografie cu o structură militară din anii ‘40 (o cazemată din Al Doilea Război Mondial din Costineşti) în care ea este pe mal, la o distanţă de 15-20 de metri (de ţărm – n.r.)”, spune geologul. Acum, cazemata este în apă, la cel puţin zece metri de mal. „Estimarea cea mai frumoasă este că s-au erodat în jur de 40 de metri”, completează el.

COSTINEŞTI. În timpul războiului, cazemata se afla pe mal, la 20 de metri distanţă de ţărm

TUZLA. Un strat de piatră a fost pus între faleză şi mare pentru a stopa eroziunea. Lucrarea este realizată de Apele Române Dobrogea-Litoral

Nici ţărmurile de la nord de Capul Midia nu stau mai bine. Câsla Vădanei, aflată la jumătatea distanţei dintre Sulina şi Sfântul Gheorghe, este printre cele mai „fierbinţi” puncte de pe litoral, unde eroziunea este foarte activă. Potrivit măsurătorilor, aici se înregistrează cea mai gravă situaţie: în ultimii 40-50 de ani, s-au erodat peste 400 de metri, arată Diaconeasa. În zona Sacalin-Zatoane (la sud de Sfântul Gheorghe), eroziunea este de aproximativ 300 de metri, iar în nordul grindului Chituc de 200 de metri. Digurile de la Midia, Constanţa şi Mangalia, responsabile de înghiţirea plajelor

Fenomenul eroziunii plajelor are o serie de cauze naturale, ca de exemplu furtunile puternice de pe mare, viiturile de pe Dunăre sau perioadele îndelungate de secetă (în timpul acestora din urmă scade cantitatea de aluviuni adusă de fluviu, ce alimentează în mod obişnuit plajele). În plus, se înregistrează şi o creştere generală a nivelului mărilor şi oceanelor. La Marea Neagră, ea este de 1,5-2 mm pe an. „Par valori nesemnificative, dar în timp se acumulează”, spune Nicolae Panin, inginer geolog la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar) şi membru corespondent al Academiei Române.

Însă efectul cauzelor naturale a fost amplificat de acţiunile omului. Printre cele mai mari „vinovate” sunt digurile de protecţie ale porturilor Midia, Constanţa şi Mangalia şi cele construite la vărsarea braţului Sulina în mare.

Plaja din sudul staţiunii Mamaia în prezent Sursa: Studiul JICA

Cum ar arăta plaja din sudului Mamaiei după aplicarea soluţiilor propuse de japonezi Sursa: Studiul JICA În loc să ajungă pe plajele din Mamaia şi Eforie, nisipul e dus în larg

Primele modificări făcute de om asupra litoralului datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. După războiul Crimeii, încheiat în 1856, a fost înfiinţat un organism internaţional (Comisia Europeană a Dunării) care avea scopul de a supraveghea libera circulaţie pe Dunăre. Unul dintre obiectivele sale era de a face braţele Dunării mai uşor de navigat.

„S-a ales Sulina ca braţ ce trebuia adaptat navigaţiei. Comisia a tăiat meandrele braţului şi l-a scurtat cu 30 de kilometri, ceea ce a modificat foarte mult scurgerea de apă şi de aluviuni. Aportul de sedimente pe braţ a crescut, ceea ce a determinat un proces de sedimentare foarte puternic în zona de vărsare”, povesteşte Panin. Deoarece stratul de sedimente devenise prea mare şi periclita navigaţia, s-au construit nişte diguri menite să mărească viteza de curgere a apei pentru a îndepărta depunerea de sedimente de la gura de vărsare. Din timp în timp, digurile au fost prelungite cu 100-150 de metri pentru a scăpa de acumularea sedimentelor.

Drept urmare, Sulina curge între diguri în mare, pe o lungime care a ajuns la 8 kilometri. „Asta a făcut ca fluviul să nu depună sedimentele în apropierea litoralului - de unde erau luate de curenţi şi sedimentate mai în sud - ci să le ducă la 8 kilometri de linia plajei, unde adâncimile sunt foarte mari”, arată Panin. Barajele de la hidrocentralele de pe Dunăre opresc sedimentele

Mai în sud, lucrurile se complică şi mai mult din cauza porturilor. Procesul este simplu: digurile barează curenţii marini de pe direcţia nord-sud ce depuneau, pe plaje precum Mamaia şi Eforie, nisip şi sedimente aduse de Dunăre. Astfel, cea mai mare parte a sedimentelor nu mai este adusă pe litoral, ci este deversată în larg.

Pe de altă parte, s-a diminuat şi aportul de sedimente de pe braţele Dunării din cauza barajelor construite pe fluviu şi pe afluenţii săi (influenţa cea mai mare o au barajele de la hidrocentralele Porţile de Fier 1 şi 2). „Cantitatea de sedimente ce ajunge în mare după construcţia barajelor este cu 30-40% mai mică decât înainte de construcţia lor”, spune Panin. 320 de milioane de euro pentru a nu ne pierde plajele

Soluţia pentru a stopa eroziunea stă în trei volume ce însumează sute de pagini: este vorba de studiul japonezilor de la JICA. „A durat foarte mult digerarea ideilor cuprinse în studiul respectiv”, precizează cercetătorul.

Lucrări de protecţie a zonei costiere s-au mai realizat: însă eroziunea, în lipsa unei acţiuni concentrate, a continuat. Soluţia digurilor din Mamaia paralele cu ţărmul (înălţate în anii ‘80) nu a fost suficientă. S-au făcut şi înnisipări, însă fără continuitate.

Suma de bani necesară pentru a opri eroziunea pe tot litoralul nu este una mică: 320 milioane de euro, potrivit aceluiaşi studiu. Japonezii au propus construirea (sau reabilitarea, acolo unde există) a unor diguri perpendiculare pe ţărm (la suprafaţă) şi a altora sub apă (paralele cu ţărmul). Astfel, plajele ar urma să fie prinse într-un fel de „casete” care să le protejeze.

Plaja din Eforie Nord în prezent Sursa: Studiul JICA

Cum ar arăta plaja din Eforie Nord după implementarea proiectului Sursa: Studiul JICA Apoi, plajele ar trebui alimentate în mod constant cu nisip. Cercetătorii consideră că cel mai bun nisip este este cel din albia Dunării, din zona Cernavodă, deoarece este unul cu granulaţie mare ce nu este luat uşor de valuri sau de vânt. „Sedimentele oricum sunt dragate (şi în prezent-n.r.). Acum, o parte este pus pe mal, o parte este pus în mişcare în aval, iar o parte e folosit în construcţii”, spune Panin. În plus, existenţa canalului Dunăre – Marea Neagră ar facilita transportul acestui nisip pe litoral. În total, este nevoie de 3,2 milioane de metri cubi de nisip.

Mai mult, şi nisipul care este dragat acum din zona gurii de vărsare a braţului Sulina pentru a nu pune în pericol navigaţia (500.000 de metri cubi anual), ar putea fi duse pe litoral: „În loc să fie duse spre sud, sunt duse în larg şi sunt aruncate direct în mare. E o pierdere uriaşă”, arată Panin.

Într-o conferinţă de presă din mai 2010, ministrul Mediului spunea că autorităţile române se află în întârziere în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene dedicate salvării zonelor costiere ale României, în valoare de 134 de milioane de euro (Administraţia Naţională Apele Române este unitatea de management responsabilă de protecţia litoralului).

Deşi potrivit calendarului iniţial, lucrările propuse de studiul JICA pentru Mamaia şi Eforie Nord ar fi trebuit să înceapă în 2007 (cu finanţare europeană), ele nu au fost demarate nici până acum.

„S-au făcut actele, dosarul pentru finanţare a fost depus la Bruxelles. În momentul actual s-a aprobat cererea de finanţare, fondurile fiind estimate să sosească de anul viitor. Sperăm ca în cât mai scurt timp să demarăm licitaţia”, a declarat Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral.

În aşteptarea fondurilor europene, Apele Române Dobrogea-Litoral încearcă să stopeze eroziunea pe unde se poate: „Noi facem lucrări în fiecare toamnă: depozitări de nisip, garduri”, spune Anton. "Cu toate semnalele de alarmă pe care le-am tras, nu s-a făcut mare lucru.E o urgenţă foarte mare"

Un alt studiu al Institutului GeoEcoMar şi al Corpului de Ingineri al Armatei Americane, ce a propus soluţii pentru stoparea eroziunii din zona Deltei Dunării, a fost aproape abandonat.

„Se propuneau nişte paşi foarte precişi cu finanţare externă, americană mai ales. Dar întârzierile de decizie (ale autorităţilor române – n.r.) au amânat, dacă nu chiar pierdut ocazia. Cu toate semnalele de alarmă pe care le-am tras, nu s-a făcut mare lucru. E o urgenţă foarte mare. Prin pierderea timpului se pierd bani şi eforturi din partea tuturor: a specialiştilor, a constructorilor. Bani pierduţi de pomană”, încheie Panin.