Comisia Europeană își va menține propunerea de plafonare a prețurilor doar la gazele naturale de proveniență rusească, transportate prin conducte, și a prețului GNL-ului, propunând în același timp să negocieze cu partenerii de încredere ai Uniunii pentru a obține prețuri de import mai mici. O parte dintr-un document non-paper al Comisiei Europene, care va fi discutat la reuniunea de mâine a miniștrilor energiei de la Bruxelles, vizează propunerea de a se adopta la nivelul UE o plafonare a prețului la gazele naturale utilizate pentru a produce energie electrică. Se reamintește că Ursula von der Leyen a exclus ieri posibilitatea propunerii de către Comisia Europeană a unei plafonări generale a prețurilor la gazele naturale.
„În primul rând, trebuie să acționăm în punctul în care gazul intră pe piața europeană. Negociem cu furnizori de gaze naturale care prezintă încredere. Dacă acest lucru nu va produce rezultate, atunci este posibil să analizăm o plafonare a prețurilor”, a comentat comisarul pentru energie Kadri Simson.
„Pentru a proteja consumatorii de prețurile extrem de mari, am propus deja o intervenție de urgență pe piața de energie electrică în luna septembrie. Acest lucru va genera venituri pentru susținerea gospodăriilor și a companiilor din profiturile excedentare”, a adăugat ea.
Planul de lucru al Comisiei Europene include și ideea unei schimbări substanțiale care va avea ca punct de referință utilizarea GNL-ului, cu implementare pe bază voluntară. Un punct suplimentar de referință ar limita volatilitatea și creșterea excesivă a prețurilor, care se datorează în parte și utilizării TTF-ului ca indicator-cheie pentru stabilirea acestor prețuri, se explică în analiza Comisiei Europene. Propunerea finală este încă în curs de elaborare.
Potrivit unui oficial comunitar, propunerea celor 15 state membre de plafonare a prețului angro la gazele naturale indiferent de proveniența lui prezintă un risc pentru siguranța aprovizionării, mai ales în regiunile care nu există suficiente surse de aprovizionare. Pentru a asigura eficiența unei astfel de măsuri, ar fi necesară crearea unui organism la nivel european care să asigure distribuirea de gaze naturale către zonele cu aprovizionare limitată. Totodată, a mai precizat oficialul comunitar, măsura nu încurajează reducerea cererii de energie, întrucât nu transmite consumatorilor mesajul adecvat, notează kathimerini.gr.
(Traducerea Rador)