Biata Constituție! Desvirginată de Traian Băsescu, președintele care a rescris-o, practic, în propriul interes, a fost violată în grup, zi de zi, de Klaus Iohannis, împreună cu generalii din Sistem, cei care alcătuiesc armata de gloată de bașbuzuci a președintelui.

Prin urmare, cînd vine vorba de vreun fapt prezidențial stînd sub semnul Constituției, Istoricul Clipei se vede obligat să-l reamintească și să explice didactic articolul corespunzător din Legea fundamentală. După Căderea Guvernului Dăncilă, în urma unui vot cu bile puse în urnă și de mîna SRI, la Cotroceni s-au petrecut ceea ce articolul 103 definește drept consultările pentru desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”

Conținutul și spiritul articolului 103 sînt clare. Chiar și în varianta în limba germană a Constituției, întocmită special pentru Klaus Iohannis. În absența unei majorități absolute deținute de un partid, scopul consultărilor e „pipăirea majorităților”. Ca și monarhul constituțional din interbelic, președintele postdecembrist convoacă partidele parlamentare la consultări, după căderea unui Guvern sau după alegeri, pentru a vedea cine dintre pretendenții la funcția de premier are șanse mai mari decît ceilalți de a forma majoritatea. Majoritate, nu guvernul. În postdecembrismul marcat de inexistența unei majorități absolute (excepție făcînd Parlamentul de după alegerile din 20 mai 1990) marea problemă la formarea unui nou guvern o reprezintă obținerea majorității în Parlament.

Chiar și cînd un partid a obținut un scor însemnat (ca PSD, în decembrie 2016), pentru a putea guverna trebuie să negocieze cu alte partide pe cît de mici, pe atît de primejdioase, ca să facă majoritatea parlamentară. Deoarece formarea unei noi majorități e dificilă, rolul președintelui rămîne deosebit de important pentru interesul național. Acest interes cere ca formarea noului guvern să se facă întrun timp cît mai scurt. Perioadele dintre cele două guverne nu sînt fericiri pentru țară. Deși există un guvern interimar ( acum Guvernul Dăncilă), acesta e lipsit de autoritatea guvernului plin. Administrația așteaptă ivirea noilor miniștri. Pînă atunci, taie frunză la cîini. Consultările- dacă ele sînt cu adevărat constituționale, dominate de conștiința patriotică a președintelui- au menirea de a contura și posibilele alianțe în vederea majorităților. Cînd dă cuiva mandatul de a forma majoritatea, președintele ține cont și de pozițiile celorlalți convocați la Cotroceni. În chip impropriu, întîmplările de acum ale lui Ludovic Orban sînt consemnate drept formarea noului Guvern.

Exact, ele se definesc drept formarea unei noi majorități. Cît despre formarea noului guvern, altfel spus despre alcătuirea listei, pentru un ștab de partid nu e nici o problemă. Repet ceea ce am mai scris de-a lungul timpului cînd s-au ivit astfel de momente. Președintele nu desemnează un premier. Președintele desemnează o persoană despre care crede că poate forma noua majoritate. Și această persoană poate sau nu să facă majoritatea. Din punct de vedere constituțional, Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban cu alcătuirea majorității. Termenul de 10 zile de la desemnare vizează maximul de timp pus la dispoziție de Constituție lui Ludovic Orban pentru a forma noua majoritate.

Constituția prevede astfel posibilitatea ca persoana desemnată să-și depună mandatul înainte de a trece examenul din Parlament. În istoria postdecembristă s-a întîmplat asta de două ori. O dată în 2008, cînd Tudor Stolojan, desemnat premier în 10 decembrie 2008, de Traian Băsescu, și-a depus mandatul pe 13 decembrie 2008, și în 2009 cînd Liviu Negoiță, și-a depus mandatul pe 15 decembrie după ce fusese desemnat să facă majoritatea. În perioada interbelică, s-a întîmplat să-și depună mandatul însuși marele Nicolae Titulescu. A fost asta în noiembrie 1928, cînd Nicolae Titulescu a eșuat în tentativa de formare a unui Guvern de Uniune Națională. Victor Orban a fost desemnat să formeze Guvernul marți, 15 octombrie 2019.

Imediat el a început seria de consultări cu partidele care au semnat Moțiunea de cenzură. Vineri, 18 octombrie 2019, seria de consultări s-a încheiat. Fiecare consultare a fost un eșec. Pînă vineri, 18 octombrie 2019, nici un partid nu anunțase sprijinul pentru noul guvern. E drept, și-a anunțat sprijinul PMP prin Eugen Tomac. Un sprijin necondiționat. PMP e însă o glumă de-a lui Traian Băsescu, nu un partid. Ar fi fost de așteptat ca Ludovic Orban să-și depună mandatul. El nu numai că n-a făcut-o, dar mai mult suflă în goarnă pe la toate răspîntiile că Guvernul va trece. Dincolo de prelungirea inutilă a instabilității politice, refuzul lui Ludovic Orban de a-și depune mandatul poate avea în spate următoarele explicații:

1. Ludovic Orban știe că guvernul va trece pînă la urmă. Fie pentru că liderii partidelor interpretează aria linguriței de argint, fie pentru că Generalii din frunte, care conduc țara l-au asigurat pe Klaus Iohannis că guvernul va trece.

2. Așa zisa formare a noului Guvern ar urma să se prelungească pînă după al doilea tur. Lucrurile ar urma să se petreacă astfel potrivit unei înțelegeri între Klaus Iohannis și PSD: Ludovic Orban va cere investirea Guvernului la limita celor zece zile, adică vineri, 25 octombrie 2019. Potrivit Constituției, conducerea Camerelor trebuie să planifice ședința de vot în termen de cel mult 15 zile de la cererea de investire. Ședința va fi planificată cît mai aproape de termenul de 15 zile. Asta înseamnă cît mai aproape de primul tur.

Așa cum a anunțat, PSD nu se prezintă la vot. Dacă nu se prezintă, nu se face cvorum. Dacă nu se face cvorum, ședința de investire se reprogramează. Constituțional, Guvernul n-a picat. Guvernul n-a fost supus votului. Nici un document nu obligă conducerea Camerei să programeze noua ședință într-un timp precis. Teoretic, ea poate fi programată și peste un an. Mai mult ca sigur totul se va amîna pînă după al doilea tur. E un aranjament care convine ambelor părți: Lui Klaus Iohannis, în primul rînd. Atenția opiniei publice va fi concentrată pe formarea noului Guvern.

Se vor face pariuri dacă de data asta se realizează sau nu cvorumul. PNL va face mare caz de ticăloșia PSD care boicotează formarea noului Guvern pentru a putea sta la Victoria cît mai mult timp. Prin asta, Klaus Iohannis dă curs strategiei sale de campanie, întocmită și realizată cu generalii din Sistemul instituțiilor de forță. Impunerea unei campanii de ochii lumii, pe parcursul căreia nu se va dezbate nimic și mai ales nu se va auzi vocea nici unui candidat. Strategie în favoarea președintelui în exercițiu. Nare importanță că absența campaniei e o lovitură dată democrației.

Vorba lui Cătălin Ivan: Pe Klaus Iohannis îl deranjează democrația din România. Scandalul cvorumului asigură păstrarea în prim plan a doar doi candidați: Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis. Klaus Iohannis va cere votul pentru a pune capăt, în fine, Guvernării PSD. Viorica Dăncilă îl va acuza pe Klaus Iohannis c-a aruncat țara în haos. Viorica Dăncilă intră în turul al doilea. Aranjamentul convine și PSD. Mai întîi, prin intrarea Vioricăi Dăncilă în turul al doilea. Apoi, prin rămînerea PSD la guvernare pînă după al doilea tur. Pînă după 24 noiembrie 2019!

Această ipoteză mi-a fost confirmată de mai multe surse. Evident, e vorba doar de un Scenariu. Firește, un astfel de Scenariu, întocmit și pus în scenă de generalii din Sistem, poate fi dat peste cap de realități. Nu în România, unde Regizorii reușesc totdeauna să-și pună în practică Scenariile.