Anglia și Țara Galilor sunt acum țări minoritar-creștine, potrivit primelor date ale recensământului. Mai puțin de jumătate din populație se descrie ca fiind creștină și se remarcă o creștere semnificativă a proporției care spune că nu aparține niciunei religii.
Pentru prima dată în istorie — și poate în mod ireversibil — mai puțin de jumătate din populația Angliei și a Țării Galilor se consideră creștină, indiferent de apartenență.
Conform celor mai recente date de recensământ din 2021 și publicate în acest an, 46,2% din populația engleză și galeză declară că este creștină, o scădere de 13,1 puncte procentuale față de ultimul recensământ din 2011. Chiar și așa, creștinismul a rămas cel mai răspândit.
„Fără religie” a fost al doilea răspuns cel mai frecvent, în creștere cu 12 puncte procentuale, până la 37,2% din 2011
Londra a fost cel mai religios oraș, în principal datorită diversității sale, în timp ce locurile cele mai puțin religioase erau toate în Țara Galilor – Caerphilly, Blaenau Gwent și Rhondda Cynon Taf. În Anglia, cele mai puțin religioase locuri au fost Brighton și Hove, Norwich și Bristol. Toate cele șase locuri au fost majoritare: „fără religie”
În 2020, cu un an înainte de realizarea recensământului în cauză, British Social Attitudes Survey a întrebat: „Vă considerați ca aparținând unei anumite religii? Dacă da, care?” S-a constatat atunci că 53% dintre adulții britanici au spus că nu au o religie la care aderă, în timp ce doar 37% s-au identificat ca fiind creștini.
Anglia și Țara Galilor au devenit astfel foarte puțin religioase
Recensământul din 2021 arăta deja că 37,5% din populație, sau aproximativ 22,3 milioane de oameni, declară că nu aparțin vreunei religii. Cifra este în creștere comparat cu 15%, sau aproximativ 7,8 milioane de oameni, în 2001 și 25%, aproximativ 14 milioane de oameni, în 2011.
Cifrele recensământului au arătat, de asemenea, că ponderea grupului etnic britanic alb din Anglia și Țara Galilor a scăzut în masa populației.
Mai mult, se constată o profundă modificare demografică a Angliei, ducând la o societate foarte diversă și îndepărtată de valorile religiei. O parte din declinul identificării religiei creștine s-a datorat vârstei, a spus profesorul Linda Woodhead de la King's College, Londra.
„Populația creștină este destul de îmbătrânită și, prin urmare, o afectează rata mortalității. Oamenii pur și simplu mor”, a spus ea într-o conferință de presă organizată de Centrul Media Religion.
Ea a mai adăugat: „Este vorba și despre a nu transmite religia copiilor în familie. În creștinism, credința nu se transmite din generație în generație”, a spus ea, în timp ce „se întâmplă mult mai eficient în islam și hinduism”, scrie theguardian.