Ultimele sondaje din Statele Unite arată că 47-50% dintre americani sunt favorabili destituirii lui Trump. Câtă încredere li se poate acorda?
O analiză a sociologului Lloyd Pettegrew, profesor emerit la Universitatea South Florida, pentru Townhall.
Numeroși conservatori sunt îngrijorați de sondajele legate de problemele care îi preocupă, în special cele despre popularitatea lui Trump.
Astfel, ultimul sondaj CNN dezvăluie că 51% dintre alegători cred că Președintele trebuie destituit. Ce credit trebuie să acorde conservatorii acestui tip de sondaje?
I se atribuie lui Mark Twain paternitatea acestei ziceri: „Minciuni, minciuni blestemate și statistici”. Una dintre minciunile cele mai răspândite pe care oamenii le iau drept realitate sunt sondajele politice, mai ales după sosirea lui Donald Trump pe scena politică.
Majoritatea sondajelor îl arată în urma mulțimii de candidați aflați în cursă pentru reprezentarea Democraților în alegerile din 2020. Însă American Association for Public Opinion Research (asociația americană pentru cercetarea opiniei publice) confirmă că „sondajele naționale din 2016 au avut tendința de a subestima sprijinul pentru Trump mai mult decât pe cel pentru Hillary Clinton”.
Suntem invadați de sondaje privind cota de aprobare a Președintelui Trump și modul în care oamenii sunt susceptibili să voteze la alegerile din 2020.
Aceste sondaje sunt de rău augur pentru Președinte, dar el nu le dă crezare și nici noi nu ar trebui.
În calitate de profesor universitar, conduceam un centru de cercetări care realiza sondaje de opinie la nivel local, național și statal, dar mi-am luat un an de concediu de la universitate pentru a lucra cu Lou Harris, fondatorul firmei Harris Poll.
Motivul pentru care nu ar trebui să credem majoritatea sondajelor actuale sau viitoare privindu-l pe Președintele Trump se rezumă la două cuvinte: dezirabilitate socială.
Dezirabilitatea socială este un concept formulat pentru prima dată de psihologul Allen L. Edwards în 1953. El afirmă ideea că atunci când sunt întrebați în legătură cu o problemă într-un context social dat, oamenii răspund întotdeauna într-o manierp conformă cu norma socială dezirabilă, fie că cred în ea sau nu.
Sondajele politice, fie că sunt făcute telefonic sau online, constituie un cadru social. Pesoanele întrebate știu că există un public care pune întrebările și supraveghează răspunsurile.
În consecință, în ciuda convingerii reale a unui respondent, mulți răspund la întrebările sondajului de o manieră care poate părea acceptabilă social, sau nu răspunde deloc.
Atunci când este vorba de Președintele Trump, presa populară și academică ne-au determinat să gândim că nu este socialmente de dorit (sau corect politic) să îl sprijini.
În fața acestei situații, majoritatea conservatorilor fac unul dintre următoarele trei lucruri:
1. Spun că susțin pe altcineva, deși în realitate îl sprijină pe președinte (minciună);
2. Spun adevărul în ciuda indezirabilității sociale a răspunsului lor;
3. Refuză să participe la sondaj (evitare prin non-răspuns).
Această situație are mai multe consecințe pentru sondajele legate de Donald Trump.
Mai întâi, în ceea ce privește persoanele ce fac parte din eșantionul inițial care nu doresc să participe, cercetătorul trebuie să le înlocuiască cu persoane dispuse să participe.
Dacă presupunem că acest segment este compus în mare parte din simpatizanți ai lui Trump, a găsi înlocuitori reprezentativi poate costa timp și bani și mărește marja de eroare de eșantionaj (MEE), diminuând în același timp validitatea sondajului.
Marja de eroare a eșantioanelor este statisticade referință prin excelență. Ea înseamnă că rezultatele unui sondaj dat nu variază cu mai mult de x%, pentru că eșantionul său este cel mai important.
Toate lucrurile fiind egale, de altfel, un sondaj a cărui marjă de eroare este de 2% este mai credibil decât unul a cărui marjă de eroare de 4%, pentru că eșantionul său este mai important.
Un sondaj imediat pe chestiuni precum destituirea Președintelui Trump poate aduce un sprijin ziariștilor care au un punct de vedere de difuzat, dar cu un eșantion mic și cu o marjă de eroare mare, rezultatele lor nu merită să li se consacre timp și atenție.
Unii cercetători politici ocolesc adesea necesitatea unei eșantionări repetate în cursul unei alegeri, formând un panel de persoane care corespund caracteristicilor demografice (apartenență la un partid, vârstă, sex, rasă, loc etc.) ale electorilor înscriși.
Societățile de sondare remunerează adesea membrii panelului și îi utilizează de-a lungul întregului ciclu electoral.
Aceste paneluri sunt supuse totuși efectelor dezirabilității sociale și erorii legate de substituirea inițială.
Un alt factor de luat în considerare este instituția care realizează sondajul și cei care comunică datele. Sensibilitățile lor progresiste atârnă în balanță.
După experiența mea, sondajele realizate de societățile media sunt mai puțin credibile, căci sunt adesea vinovate de aceleași prejudecăți pe care le regăsim și în relatările lor.
Exemplul perfect este „Poll Watch” din New York Times, care oferă o revistă săptămânală a sondajului lor politic.
Potrivit experienței mele, Poll Watch reflectă puternic opiniile negative ale NYT despre Președintele Trump și ideile conservatoare, ca și puternica părtinire a ziarului.
Chiar și casa de sondaj Harris, în timpul vieții lui Lou, a suferit uneori de acest parti pris.
Lou Harris a fost prima persoană care a realizat un sondaj politic serios la nivel național și i se atribuie meritul de a-i fi dat lui John Kennedy avantajul concurențial asupra lui Richard Nixon în alegerile din 1960.
El este cel care a făcut ca sondajele să nu mai poată fi ocolite în alegerile următoare.
În timp ce numeroase persoane subliniau mina sumbră a lui Nixon în timpul dezbaterii televizate, Lou Harris i-a dat lui Kennedy veritabilul avantaj concurențial – o înțelegere mai completă a problemelor pe care electoratul le considera cele mai importante și modul de a-și adapta propunerile politice la acest scop.
Am lucrat pentru Lou între 1999 și 2000. În perioada electorală, primeam tabele zilnice. Deși rezultatele au fost impecabile, Lou interpreta aceste cifre la radioul public și în alte organe de presă de o manieră care arăta clar părtinirea sa Democrată.
Dorința sa ca Al Gore să în învingă pe George W. Bush influeța interpretarea pe care o dădea semnificației cifrelor.
Până la urmă, cu o marjă infimă, Bush a câștigat Casa Albă iar Gore a fost trimis la „adevărurile sale ambientale jenante”.
La fel, în alegerile din 2016, Trump a învins-o pe favorita Hillary Clinton, cu o marjă electorală semnificativă, în ciuda faptului că sondajele în marea lor majoritate o dăduseră pe Clinton cu un avantaj de 3 – 5%.
Sondajele de opinie nu sunt pseudo-știință, chiar dacă, în cazul anumitor companii de cercetare sunt astfel.
Societăți precum Gallup sau Pew fac în mod constant o treabă bună de cronicari ai opiniei politice în America.
Motivul este că aceste institute de sondare nu lucrează pentru societățile de media și folosesc eșantioane mari provenite din listele electorale actuale; ele au de asemenea tendința de a nu apăsa pe balanță pentru a influența interpretarea datelor.
Președintele Trump nu este un președinte ca ceilalți și majoritatea partizanilor săi nu participă la sondajele politice. Chiar propriii săi cercetători au fost surprinși de victoria sa din 2016.
Am face bine, în aceste vremuri de dezbinare, să ignorăm sondajele de opinie publică, deoarece ele vor continua să facă mult zgomot pentru nimic.
Aveți grijă doar să votați potrivit propriei voastre conștiințe; în joc este doar opinia voastră și a nimănui altcuiva.