De ce nu e performantă agricultura României?

De ce nu e performantă agricultura României?

Cătălin Simota, director adjunct la Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agricultură, consideră că, din punct de vedere economic, agricultura Romaniei nu este performantă. Nu din cauza omului, nici a degradării solului, ci din cauza evoluţiei climatice.

„Dacă românul din sudul ţării şi-ar lucra pământul aşa cum o face olandezul sau belgianul, nu ar obţine mai mult de cinci tone la hectar. Olandezul produce 8 tone, cu aceleaşi investiţii, pentru că nu are problema secetei. În plus, el obţine această recoltă constant, plus/minus 500 de kg pe an, în timp ce la noi recolta poate fi compromisă total din cauza secetei”, explică el. Schimbările climatice vor avantaja ţările la nord de România tocmai datorită creşterii temperaturilor. Cele mai avantajate sunt, în acest caz, Ucraina şi Rusia, aceasta din urmă transformându-se în ultimii ani din importator în exportator de grâne.

Sistemele de irigaţii

În Occident, sistemele de irigaţii au sursa de apă la înălţime, iar apa cade gravitaţional. În RomĂnia eşti nevoit să o ridici, ceea ce e mai scump, explică Simota. În opinia sa, este o prostie să investeşti bani în sisteme de irigaţii ca să uzi grâu şi porumb. „Pe vremea lui Ceauşescu era folosită armata, pentru că era o muncă imensă. Când se iriga, în perioada aceea destul de scurtă, mai mult de jumătate din energia ţării se ducea pe irigaţii. Plăteam cu toţii”.

La Dăbuleni, Simota vede o situaţie specială, pentru că este una dintre puţinele zone ale ţării unde irigaţiile sunt rentabile. Din satelit se poate vedea o pată albă, de la solariile de pepeni, la fel cum se vede în sudul Spaniei, la Almeria, unde se produc jumătate din roşiile Europei. Datorită faptului că e cea mai caldă zonă a ţării, producătorul de la Dăbuleni iese cu pepenii pe piaţă mai devreme cu două săptămâni şi vinde astfel la un preţ mai mare. „Dar pentru asta trebuie apă. Şi tocmai de aceea o să vedeţi că acolo sistemele de irigaţii sunt îngrijite. Au grijă de staţiile de pompare, le scot pompele în timpul iernii etc.”, subliniază specialistul. Restul sistemului de irigaţii Sadova – Corabia s-a redus tocmai pentru că l-au dus prea departe, unde se cultiva grâu şi porumb şi unde nu mai era rentabil, este de părere specialistul.

Ţăranul român nu crede în kiwi

În privinţa culturilor experimentale, care ar putea fi adaptate la noile condiţii climatice din sudul ţării, Cătălin Simota se arată destul de sceptic: „E greu să-l faci pe un ţăran de 60 de ani să cultive kiwi. El nu ştie ce e aia. În plus, am îndoieli că vom planta, ca bulgarii, portocali la sud, pentru că încă mai avem iarnă. E suficient să ai o săptămĂnă de ger că să-ţi compromită o cultură specifică zonei calde. E riscant pentru culturile permanente, pentru că toţi banii investiţi se pot duce pe apa sâmbetei”, arată Simota.

Un studiu europen recent arată că sistemul agricol din nordul Europei se adaptează foarte rapid la orice schimbare, în vreme ce cultura mediteraneană şi balcanică opune o rezistenţă foarte mare. „Atunci se pune întrebarea: câţi ani trebuie să mai pierzi cultivând grâu”, se întreabă retoric specialistul. „O treime din ţară nu e cultivată, iar toata floarea politichiei româneşti plânge pe umărul ţăranului român. Dar eu vin şi întreb... dacă exportam produse agricole de pe terenurile acestea, se făceau oare cele 6 miliarde de euro pe care le trimit în ţară românii care lucrează afară?”.

Solurile, prost gestionate Potrivit mai multor studii realizate la nivel european, fenomenul de degradare a terenurilor arabile din România se va extinde semnificativ până în anul 2040, în special în sudul Câmpiei Române, în Banat, în Gorj, în Brăila, Galaţi şi în zonele de-a lungul Prutului. Riscul cel mai mare de deşertificare va fi în Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, sudul ţării (Lunca Dunării) şi Moldova.

Degradarea solurilor provine în principal de la gestiunea proastă a terenurilor, arată Simota. Pentru a evita eroziunea, spre exemplu, pământul nu ar trebui să fie lucrat din deal în vale. Or majoritatea restituirilor de proprietăţi din România au fost făcute din deal în vale. O soluţie aproape de neimaginat ar fi ca sătenii să-şi pună la comun pământul pentru a lucra „pe contur”.

Bulgarii, mai deştepţi

O altă problemă este compactarea sau tasarea solului, din cauza echipamentelor grele folosite la lucrarea pământului. În plus, românii au obsesia aratului, metodă nepotrivită pentru solurile medii şi uşoare din sudul ţării, care au conţinut scăzut de argilă. „E un conservatorism care nu se regăseşte şi în Bulgaria.

În Dobrogea, spre exemplu, acum se ară. Când ari, pierzi apa din primul strat de sol (20 de cm), care se evaporă. În Bulgaria, agricultorii discuiesc, în loc să răstoarne brazda, aşa că pe acelaşi sol au recolte mai bune”, explică Simota.

O rotaţie corectă a culturilor ar proteja şi solurile, şi culturile. Spre exemplu, floarea soarelui nu se pune decĂt o dată la cinci ani, deoarece apar probleme fitosanitare.

Or, în special în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, proprietarii nu ţin seama de acest lucru şi plantează floarea soarelui fără să se gĂndească la faptul că peste doi ani pe acel teren nu va mai creşte nimic. O altă modalitate importantă de protecţie a solului sunt perdelele forestiere, pe care România a început să le taie cu spor încă din anii *50.

Problema lipsei de precipitaţii ar putea fi rezolvată şi prin amenajarea teritoriului, respectiv prin crearea unor „neomogenităţi” (păduri şi ape) care să determine vaporii din atmosferă să se transforme în picături şi să plouă. „Dar asta presupune o strategie la nivel naţional”, conchide Cătălin Simota.

 

Ne puteți urmări și pe Google News