De ce nu au fost găsite niciodată rămășițe umane la epava Titanicului: „Sunt doar perechi de pantofi”

Sursa: Facebook

James Cameron, regizorul celebrului film, a explicat de ce nu au fost găsite niciodată rămășițe umane la epava Titanicului. El a mai spus că toate corpurile dispărute s-au dizolvat și că vor continua să o facă până vor dispărea complet.

Titanicul a ajuns pe fundul Oceanului Atlantic în 1912. Oamenii de știință nu au reușit să afle nici în ziua de astăzi unde au dispărut rămășițele umane, dar regizorul filmului „Titanic” a venit cu o explicație.

Epava Titanicului se află la 3.800 de metri adâncime și este relativ aproape de Newfoundland și Labrador, în largul coastei Canadei. Rămășițele navei ar putea să se dizolve complet din cauza efectului coroziv al apei sărate asupra materialelor din care a fost fabricată nava. Cercetătorii au declarat că bunurile victimelor au fost găsite, dar nu și rămășițele umane.

Până acum au fost găsite sticle de vin, pantofi, valize și genți. Aproximativ 1.160 de oameni au murit când s-a scufundat Titanicul, dar nu au fost găsite niciodată cadavre. Cercetătorii nu au găsit o explicație clară, dar nu au renunțat la investigații. Ei au spus că ar putea exista cadavre la bord, în interiorul celor mai ascunse părți ale navei, cum ar fi sala mașinilor, asupra căreia apa a avut mai puțin efect.

Sursa: dreamstime.com

Unde au dispărut cadavrele victimelor Titanicului

Arheologul marin James Delgado a declarat că toate corpurile dispărute s-au dizolvat din cauza apei sărate, ci și din cauza animalelor marine și a bacteriilor din zonă, care se hrănesc cu țesuturi umane. „Chiar și dinții” se pot dizolva la acea adâncime, după spusele acestuia.

James Cameron, regizorul filmului „Titanic” a venit cu o altă explicație. „Nu veți găsi cadavre pe Titanic, nu veți găsi schelete. Oasele se dizolvă foarte rapid la acea adâncime. Ceea ce găsește oricine care a explorat epava sunt doar perechi de pantofi”, a declarat James Cameron, regizorul celebrului film.

El a vorbit și despre prezența pantofilor în cabine. „Deci oamenii ăștia nu au ieșit niciodată”, a spus el. Regizorul a amintit de o pereche de pantofi de femeie și o pereche de pantofi de fată, care se aflau într-o cabină, potrivit As.com.