De ce nu apare Radu Mazăre la Most Wanted

De ce nu apare Radu Mazăre la Most Wanted

Fostul primar din Constanța, Radu Mazăre, refugiat în Madagascar, unde ar intenționa să ceară azil, considerându-se “o țintă politică, a statului paralel, care trebuie eliminată prin orice mijloace”, nu figurează pe lista Most Wanted a Poliției Române. Deși Instanța Supremă a României a solicitat deja urmărirea internațională a fostului primar al Constanța, el nu apare nici pe listele de infractori căutați ale Europol sau Interpol.

Înalta Curte de Casație și Justiție a emis, în data de 10 ianuarie, un mandat de arestare în lipsă pentru Radu Mazăre, după ce fostul edil al Constanței anunțase că a plecat în Madagascar unde intenționează să ceară azil politic pe motiv că “în România nu am nici o șansă să beneficiez de o justiție corectă, independentă, obiectivă și imparțială fiind o țintă a statului paralel care trebuie eliminată prin orice mijloace”. DNA a obținut, astfel, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă a lui Radu Mazăre, argumentând: "Atitudinea echivalează cu o sfidare a instanţei şi o sfidare a justiţiei din România. Suntem martorii unui adevărat curent în rândul anumitor persoane care au anumite posibilităţi materiale care le permit să sfideze instanţa. Inculpatul are calitatea de suspect sau inculpat în opt dosare penale”.

 

 Instanța Supremă emite, în secret, mandatul european de arestare 

 

 În data de 11 ianuarie ICCJ a emis cererea de urmărire internațională pentru Radu Mazăre, comunicând-o direct la Interpol fără a mai anunța Inspectoratul de Poliție Județean Constanța. Însă, deși este urmărit internațional, Radu Mazăre nu are încă mandat de arestare european, cum cer procedurile judiciare. Asta pentru că fostul primar a contestat mandatul de arestare în lipsă emis de ICCJ. Practic, mandatul de arestare european “a stat pe loc” din cauză acestei contestații care s-a judecat luni 22 ianuarie, fiind respinsă. Radu Mazăre a pierdut definitiv, nu mai are nicio cale de atac. Pasul doi este că tot instanța supremă va decide, în cameră de consiliu, care nu este publică, emiterea mandatului european de arestare. Din practică, aceste ședințe au loc în două, trei zile.

 

Radu Mazăre poate fi extrădat în România

 

În momentul în care IPJ Constanța va primi decizia cu privire la emiterea mandatului de arestare europeană, polițiștii constănțeni vor sesiza Biroul SIRENE din cadrul Centrul de Cooperare Internațională al Poliției Române care, la rândul lor, emit alertă către Interpol iar în acel moment urmărirea internațională este pusă în practică. Numele și fotografia lui Radu Mazăre vor apărea atunci pe listele de Most Wanted ale Poliției Române, Europol și Interpol. Se va întâmpla, cel mai probabil, chiar în această săptămână, potrivit polițiștilor. Madagascarul are Birou Interpol în capitala Antananarivo. În paralel și Ministerul Afacerilor Externe efectuează formalitățile privind extrădarea fugarului Radu Mazăre. Iar în baza tratatelor de cooperare judiciară între Uniunea Europeană și Madagascar, România fiind stat membru UE, Radu Mazăre poate fi adus în țară deși în scrisoarea lui către autorități anunța că se va întoarce abia “atunci când în România va exista o justiție reală”.