De ce mai citim Agatha Christie

De ce mai citim Agatha Christie

Deşi oferta nouă de carte poliţistă, thriller&mistery e generoasă, scriitoarea rămâne în topul celor mai căutaţi autori din toate timpurile.

La 22 de ani de la moartea sa, cărţile scriitoarei britanice Agatha Christie (1890-1976) continuă încă să-i fascineze pe cititori şi să înregistreze tiraje-record în toată lumea. În România, ele sunt publicate de Editura Rao într-o serie de autor, din care au apărut până acum 12 titluri şi care a înregistrat, conform datelor editurii, vânzări foarte bune: numai în ultimii doi ani, s-au vândut 60.000 de exemplare sub semnătura celebrei autoare. Seria de autor a debutat în octombrie 2005, când Rao a venit pe piaţă cu primul titlu, „Crăciunul lui Poirot“.

„Se simţea nevoia reeditării acestor cărţi clasice, iar reacţia entuziastă a publicului ne-a obligat să continuăm seria, astfel că am ajuns astăzi la nu mai puţin de 12 titluri“, spune Monica Nechiti, redactorul seriei de autor Agatha Christie şi traducătoarea a trei dintre volume. Primele cărţi din colecţie - „O crimă anunţată“, „Mâna ascunsă“ şi „Crăciunul lui Poirot“ - s-au epuizat rapid de pe rafturi şi au avut nevoie de tiraje suplimentare. „Toate cărţile s-au vândut la fel de bine“, explică reprezentanţii editurii. Depăşită doar de Biblie

Conform estimărilor oficiale, cele 80 de romane poliţiste ale Agathei Christie s-au vândut în peste două miliarde de exemplare în toată lumea, fiind traduse în cel puţin 56 de limbi. Scriitoarea a stabilit şi câteva recorduri Guinness Book: alături de Shakespeare, este cel mai bine vândut autor din toate timpurile, fiind depăşită doar de Biblie. În afara celor trei titluri amintite deja, în seria de la Rao au apărut „Uciga- şul ABC“, „Cei cinci purceluşi“, „Crimă la vicariat“, „Moarte pe Nil“, „Crima din Mesopotamia“, „Crima din Orient Express“, „Misterul Trenului Albastru“ şi „Martorul mut“. Până la sfârşitul lui 2008, Rao va lansa „Cadavrul din bibliotecă“ şi „Muncile lui Hercule“. Romanul poliţist pur

Care ar fi explicaţiile acestui succes „peste mode şi timp“? De ce o mai citim astăzi pe „Regina neîncoronată a Crimei“? Tânărul critic literar Paul Cernat crede că „ne întoarcem la acest gen de ficţiune atunci când obosim de prea mult experiment, inovaţie, noutate“. Atuul Agathei Christie, în opinia criticului, este că, „precum puţini alţii dintre cei care au practicat genul poliţist, reprezintă esenţa acestei categorii şi modelul ei în stare pură“. „Sunt puţini autori care au reuşit să-şi imagineze intrigi atât de puternice. Dacă la Conan Doyle contează mai mult personajele, la Agatha Christie pe primul loc stă intriga“, mai spune Paul Cernat.

Criticul literar Dan C. Mihăilescu are o veche slăbiciune pentru acest gen: „Eu unul sunt egal (şi cu voluptate) împărţit între policier-ul anglo-saxon (umor negru, obsesia testamentului, tema moştenirii, fascinaţia răzbunării) şi lumea pariziană a Senei lui Maigret- Simenon (bonomia lenevoasă, bistrourile, mahalaua hedonistă). Lumea Agathei Christie şi-a lui Conan Doyle, ca şi cea nouă, a crimelor din Midsomer ori a extraordinarului inspector Morse (din păcate prea iute omorât de realizatorii de la Hallmark!) vasăzică logică de fier, ironie sumbră, viciu nebulos şi ţicneală cât încape, adică un amestec tipic (post)modern, atrăgător inclusiv prin autoironie“, ne-a declarat criticul. BIOGRAFIE

O viaţă de roman

Viitoarea scriitoare s-a născut în septembrie 1890 şi s-a căsătorit în 1914 cu colonelul de aviaţie Archibald Christie. A fost un mariaj nefericit, încheiat în 1928, după ce Agatha descoperise că soţul ei avea o aventură. În 1920, a publicat prima ei carte, „The Mysterious Affair at Styles“, care lansează personajul detectivului belgian Hercule Poirot. Era primul din cele 80 de romane detective, plus numeroase povestiri, care aveau s-o facă celebră.

În timpul Primului Război Mondial, Agatha lucrase într-un spital şi apoi într-o farmacie, ceea ce explică faptul că în multe dintre crimele imaginate de ea se foloseşte otrava. A publicat şi romane de dragoste, sub pseudonimul Mary Westmacott, dar de mai puţin succes. În 1930, s-a căsătorit cu arheologul Sir Max Mallowan, cu 14 ani mai tânăr, cu care va rămâne până la sfârşitul vieţii, pe 12 ianuarie 1976, în ciuda numeroaselor aventuri ale acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News