Mulţi dintre români admiră naţionalismul vestic, acel naţionalism banal, care provine din bunăstare. Într-un excelent studiu „Naţionalismul: teorii şi articulari politice” (publicat în volumul „Doctrine şi partide politice europene” la Centrul Roman de Studii Regionale sub coordonarea lui Ionel Nicu Sava), profesorul Călin Cotoi scrie că, în Occident, naţionalismul a ajuns la forma de „naţionalism banal”, după cum l-a numit, în 1995, Michael Billing. „După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu dezvoltarea statelor bunăstarii, în Europa Occidentală apare naţionalismul banal, funcţionând în structuri internaţionale ale statului, mass-mediei şi societăţii civile, care a luat locul naţionalismului explicit, expresiv, al „steagurilor fluturande”. Specific secolului al XIX-lea şi începutului secolului al XX-lea”, scrie Cotoi.
Ziua Naţionala de 1 Decembrie a fost un nou prilej de discuţii - din păcate se întâmplă doar o dată pe an - asupra nevoii de naţionalism. Cu atât mai mult cu cât acest termen nu mai poate fi abordat în vechile clişee. Pentru că, odată cu prăbuşirea comunismului, teoriticieni de vază au început să împartă naţionalismul în naţionalism „bun” şi naţionalism „rău”, invocând însă, de cele mai multe ori, criterii geografice sau culturale pentru a deosebi naţionalismul vestic de cel estic. În Vest, naţionalismul s-ar exprima civic, pe când în Est, etnic - în Apus - politic, în Răsărit - etnolingvistic. Pe ecranele televizoarelor s-au perindat oameni simpli, dar şi analişti, care afirmau ritos că nu şi-ar da viaţa pentru ţară, că neamul nu le-a oferit nimic. Dând în schimb exemple de naţionalism din alte ţări care li se păreau explicabile: că americanii sunt supermandri tot anul de ţara lor, că îşi pun steagul până şi pe chiloţi. Mulţi români admiră naţionalismul vestic, care provine din bunăstare. Mai pe româneşte, care trece prin burtă şi care-i face mândri la nivel instituţional: uitaţi ce am reuşit noi, ce bine ne merge... Da, românii admiră prosperitatea vesticilor! Şi resping naţionalismul în formele sale clasice şi datorită faptului că, în ultimele decenii, filonul curat a fost alterat de comununism dând naştere la o bizarerie ideologică: naţional-comunismul. Ce uită mulţi politologici este ca naţionalism-comunismul a fost inventat de nimeni altul decât de Stalin. Care, încolţit de maşina de război germană, a reînviat mitul Maicii Rusii, al lui Petru cel Mare, al Rusiei neînfrante nici măcar de Napoleon. Idee salutară, care l-a şi salvat... Naţionalismul, ca ideologie, nu moare niciodată, se transformă. De aceea nu cred că aceia care astăzi nu se declară patrioţi, se consideră „operaţi” de filonul şi sentimentul naţional o fac în cunoştinţă de cauză. Ei se dezic, în fond, de grotescul naţional-comunismului, de propaganda tâmpită a lui Ceauşescu cu voievozi, care le-a poluat sufletul. În ei s-a născut o altă formă de naţionalism, pe care încă nu o pot defini, înecaţi în şabloane. Ia întrebaţi-i, după vreo două luni de străinătăţuri, ce sunt. Şi veţi vedea că vă răspund din toţi rărunchii: român!
De ce trebuie să iubeşti România? Un răspuns banal ar fi că trebuie să-ţi iubeşti ţara precum mama. Ea ţi-a oferit o identitate, o cultură, prin ea te indentifici. Nu eşti un fir de praf purtat de colbul istoriei, ci aparţii cuiva, unui neam. Mai merită iubiţă ţara, această patrie care pare atât de nerecunoscătoare şi de haină, aproape o mamă vitregă? Cunosc oameni care afirmă ferm că nu şi-ar da viaţa pentru ţară, n-ar mişca un deget pentru că neamul nu le-a oferit nimic. Răspunsul îl dă Mircea Eliade: „Trebuie să iubeşti România cu frenezie, s-o iubeşti şi să crezi în ea împotriva tuturor evidenţelor - ca să poţi uita gradul de descompunere în care am ajuns”. Nu-i vina bietei ţărişoare că a ajuns să fie jefuită de toţi tâlharii de politicieni. Iar noi ne comportăm, ca o populaţie, nu ca un popor!
V-aţi întrebat vreodată de ce occidentalii, americanii dau dovadă de naţionalism, în timp ce noi ne dezicem de România ca de-o rudă handicapată? Naţionalismul vestic e unul al bunăstării, e aproape instituţionalizat. E vorba de prosperitate!
Noi, ca urmare a înţelegerii prosteşti a societăţii de consum, avem senzaţia că trebuie să primim ceva de la ţară, de la neam pentru a oferi ceva în schimb. Naţionalismul e confundat, asimilat cu negustoria. Nu mai contează înaintaşii, ţărâna mustind a sânge, glia al cărei fier forjat e alcătuit din oasele eroilor.
Nu mă văd altfel decât român. „Dacă nu mă năşteam român, fugeam în România” (Adrian Păunescu). Te voi iubi România, oriunde voi fi!
Recomandările noastre
