În mod straniu, Statele Unite i-au lăsat pe kurzi, principala forță terestră în lupta împotriva ISIS, să fie uciși de tancurile lui Erdogan.

O excepțională analiză a lui Michel Colomes pentru Le Point.

„Acțiunile clandestine nu sunt făcute pentru cei sensibili”, declara Henry Kissinger, în anii ’90, în fața unei comisii a Congresului. Această declarație cinică justifica lipsa de reacție față de masacrul suferit de zeci de mii de combatanți kurzi pe care Statele Unite îi înarmaseră și antrenaserp pentru a-l ajuta pe șahul Iranului să reziste trupelor lui Saddam Hussein. Pentru ca, odată războiul terminat, să-i lase la cheremul bombardamentelor cu arma chimică din partea dușmanului lor irakian.

Hotărât lucru, istoria este bâlbâită. Căci ceea ce se petrece de săptămâna trecută încoace este aproape identic cu soarta rezervată kurzilor acum 40 de ani și cu atitudinea rușinoasă a occidentalilor care îi lasă din mână cu sânge rece, după ce i-au pus în prima linie pentru a recuceri bastioanele Statului Islamic.

Săptămâna trecută, armata turcă a lansat o ofensivă masivă precedată de bombardamente oarbe în regiunea și orașul Afrin, în Kurdistanul sirian, aproape de frontiera turcă. Motivul invocat de Ankara este amenințarea pe care combatanții YPG, din rândurile Forțelor Democratice Siriene, ar reprezenta-o pentru Turcia. Erdogan susține cî YPG este o emanație a PKK, o organizație teroristă kurdă care luptă împotriva țării sae de ani de zile și care este, într-adevăr, responsabilă de numeroase atentate împotriva civililor turci.

Legăturile dintre YPG și PKK sunt probabile, fără a fi dovedite, însă, încă o dată, turcii își extermină inamicii potențiali înainte de a încerca o negociere sau o concilier. Un obicei otoman, fără îndoială, experimentat și cu ocazia genocidului armenilor din 1915.

În această ofensivă a Turciei în teritoriu sirian, Rusia a făcut jocul turcilor, retrăgându-și cei 300 de oameni pe care îi avea în Afrin la începutul luptelor. Iar Moscova se face că uită că Raqqa, capitala califatului islamic, bastionul ISIS care reprezenta simbolul său ideologic și militar, a fpst recucerită, abia cu câteva săptămâni în urmă, grație calităților de luptători și curajului Forțelor Democratice Siriene, majoritar kurde

La fel, americanii par să fi uitat rapid că ei i-au antrenat și înarmat pe acești luptători ai FDS, astăzi aflați sub focul turcilor. De altfel, kurzii au plătit un tribut foarte greu în timpul asediului și ofensivei lor asupra Raqqa. Șase sute cincizeci dintre soldații lor au fost uciși, în timp ce nici unul dintre experții sau membrii forțelor speciale americane sau străine nu și-a pierdut viața în acest asalt care a pecetluit sfârșitul Statului Islamic ca atare.

Americanii sunt cu atât mai puțin îndreptățiți să refuze astăzi să exercite presiuni asupra lui Erdogan pentru a-și opri intervenția  cu cât este probabil că ultima lor inițiativă este cea care i-aoferit liderului turc pretextul de a-i ataca pe kurzi.

Pe 17 ianuarie, secretarul de stat american Rex Tillerson a anunțat cu ocazia unei dezbateri la Universitatea Stanford că după înfrângerea islamiștilor, americanii nu vor abandona Siria în mâinile lui Bashar Al-Assad, ale rușilor sau iranienilor.

Statele Unite, a zis el, nu doar că își vor menține trupe în nordul Siriei, dar - și aceasta este propoziția care a declanșat totul – vor întări Forșele Democratice Siriene, (reamintim, majoritar kurde) până la 30.000 de oameni.

Evident, Erdogan a văzut în această inițiativă o amenințare kurdă la adresa frontierelor sale. Și, cum nu are nevoie de motivații complexe pentru a aplica o lovitură în plus dușmanilor săi din Kurdistan, nu a stat mult pe gânduri înainte de a-și lansa tancurile spre Afrin.

Doar că rezistența kurzilor și calitățile lor de războinici fac ca după patru zile în care turcii au bombardat și ucis civili, suferind ei înșiși unele pierderi, nu au înregistrat nici un progres. Până la punctul la care să abandoneze Afrin ca obiectiv pentru a se orienta spre Manbik, un oraș cu 75.000 de locuritori la începutul războiului, un punct cheie spre Turcia.

De data asta, însă, partida ar putea și ceva mai complicată pnetru Erdogan, care l-a constrâns pe Donad Trump să reacționeze ceva mai puțin moale. Cu ocazia unei discuții telefonice cu omologul său de la Ankara, președintele american i-a cerut „să reducă și să limiteze acțiunile militare și mai ales să evite orice confruntare cu forțele americane”.

Pe bună dreptate: în jurul Manbij sunt cantonați cei 1500 de experți care antrenează Forțele Democratice Siriene. Și este greu de crezut că Statele Unite vor accepta ca viața soldaților săi să fie pusă în pericol de o țară în princioiu aliată, deoarece este membră NATO.