De ce e binevenit la Bruxelles primarul Teheranului, dar nu și Nigel Farage? „Cum credeți voi că se vede lucrul acesta în restul lumii”, a întrebat Nigel Farage marți, în timp ce poliția încerca să închidă conferința Conservatorismului Național (NatCon) de la Bruxelles.

Conservatorii și suveraniștii, nedoriți la Bruxelles

Politicienilor belgieni nu le pasă cum se vede. Vorbim de cea mai nedemocratică țară a Europei de Vest. Iar în vreme ce primarul care a încercat să interzică conferința vorbește obsesiv despre ceea ce el numește „extrema dreaptă”, islamismul continuă să prospere în ecosistemul de stânga al Belgiei.

A trecut deja un deceniu de când Franța își consideră vecinul nordic „căminul islamiștilor radicali”, și nicăieri nu e mai validă această catalogare decât la Bruxelles, locul în care a apărut celula teroristă islamistă care a asasinat 130 de parizieni în noiembrie 2015.

„Molenbeekistan” - așa a rebotezat presa din Franța Molenbeek, o suburbie a Bruxelles-ului în care a fost planificat atacul și unde și-a găsit refugiu luni la rând unicul supraviețuitor terorist al masacrului, până când a fost găsit în sfârșit de poliție. Și l-au găsit doar pentru că au fost ajutați de Franța și Regatul Unit; Belgia e demult considerată veriga slabă în lanțul serviciilor de informații europene în ce privește lupta contra terorismului islamic.

Belgia și terorismul ISIS

În anii Statului Islamic Belgia a furnizat acelui regim terorist mai mulți luptători decât oricare altă țară europeană, socotit per capita. 451 de cetățeni belgieni au luat calea orientului pentru a dezlănțui jihadul, adică 40 la milionul de locuitori. Următoarele în clasament sunt Danemarca, cu 27 per milion, și Suedia cu 19 per milion. În Regatul Unit aceeași cifră a fost de 9,5.

Și totuși, în ciuda acestor evoluții alarmante, Belgia „refuză în mare măsură să admită” că are o problemă cu islamismul. Fostul senator belgian Alain Destexhe susține că acest fapt se explică prin aceea că mulți politicieni care sunt „părtinitori spre centru ori stânga, au tras preșul de sub firavele tentative politice de se recăpăta controlul asupra imigrației”.

Prezentă marți la NatCon a fost și fostul ministru britanic de interne Suella Braverman. „Chiar e păcat că poliția gândirii, la dispoziția primarului Bruxelles-ului, a găsit de cuviință să încerce să submineze și să denigreze un lucru care constituie liberă exprimare și dezbatere liberă”, a declarat ea presei.

Fruntașii dictaturii islamiste din Iran, bineveniți la Bruxelles

Braverman s-a declarat stupefiată că Belgia se simte „ofensată de politicieni aleși democratic”, dar nu vede o problemă în a desfășura covorul roșu la picioarele politicienilor iranieni.

Anul trecut primarul Teheranului a fost primit cu brațele deschise la Bruxelles, biroul lui mulțumind pentru „magnifica invitație”; Alireza Zakani, care are legături strânse cu regimul brutal al Republicii Islamice, e acuzat că a dat dovadă de zel în impunerea obligației de purtare a voalului musulman de către femeile din orașul său, introducând chiar anul trecut un „plan pentru hijab și castitate”.

E bine, dar asta-i Belgia, o țară căreia îi vine greu să funcționeze după principii democratice. Sunt ani și ani de când un „cordon sanitar” mediatic a fost plasat de jur-împrejurul oricărui politician ori partid etichetat „de extrema dreaptă”. Însă acest tratament nu i se aplică la fel și extremei stângi, în ciuda faptului că partidul belgian marxist PTB își numără printre influențele timpurii nume precum Mao, Hồ Chí Minh și diverse grupări paramilitare din America Latină.

Susținere pentru terorismul palestinian

Într-un interviu televizat din 20 octombrie 2023 președintele PTB, Raoul Hedebouw, declara că „de-a lungul ultimilor 10 ani Israel a fost teroristul mai mare decât Hamas”. Un alt politician de la PTB a acuzat Israelul că e un „stat colonialist, un stat apartheid care omoară copii”. „Eu nu văd ce rost ar avea să vedem filmările [atacului Hamas] din 7 octombrie [...] Nimic nu justifică ce face Israelul astăzi”, a mai afirmat el.

Acestea sunt considerate opinii acceptabile în Belgia. Pe de altă parte, vocile de dreapta au fost eliminate din piața publică democratică încă din 1991. Catalizatorul a fost succesul obținut în acel an la alegerile generale de partidul naționalist Vlaams Blok - „Duminica Neagră” a botezat-o elita politică belgiană -, când a luat peste 10% din voturi, capturând 12 locuri în cameră și șase în senat.

În anii următori Vlaams Blok, un partid într-adevăr autentic de extrema dreaptă, a fost ostracizat de presa de limbă franceză și de alte partide, până când a fost în cele din urmă interzis în 2004 de Curtea Supremă.

Acuzații pentru „islamo-stângismul” autorităților din Bruxelles

Cu scurt timp înainte de interdicție partidul câștigase un sfert din voturi la alegerile regionale din nordul flamand. Liderul partidului, Frank Vanhecke, declara la acea dată: „Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Bruxelles e unic în lumea occidentală: niciodată nu s-a mai văzut ca un regim așa-zis democratic să scoată în afara legii cel mai mare partid al țării”.

Vlaams Blok era un partid extremist în anii '90, dar, dacă tot a fost interzis, de ce nu au fost luate în colimator și partidele de extrema stângă? Fascismul și comunismul sunt în definitiv la fel de rele ambele, iar astăzi în Belgia - ca și în tot Occidentul - antisemitismul în ascensiune se regăsește mai des la stânga mai degrabă decât la dreapta.

Tot stânga europeană e și cea care a facilitat în decursul secolului actual expansiunea pe întreg continentul a islamismului sau, cum îi spun francezii, „islamo-stângismului”. Iar patria lui e Belgia și, mai exact, Bruxelles-ul, acel loc unde miniștrilor britanici li se bagă pumnul în gură și primarilor iranieni li se fac temenele.

(Articol de Gavin Mortimer, scriitor britanic stabilit în Franța în The Spectator; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)