Stilul de viaţă dezechilibrat, traumele, dar şi bolile neurologice le pot provoca adulţilor coşmaruri. La copii, acestea sunt normale.

Deşi coşmarurile afectează cu precădere copiii, un adult din doi trece prin astfel de experienţe la un moment dat. La nivel mondial, între 2% şi 8% dintre adulţi suferă de coşmaruri cronice, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

"Momentul de vârf" în care apar coşmarurile e dimineaţa devreme, când perioadele de somn cu mişcări rapide ale globului ocular (REM) se succedă mai repede. "Subiectul" coşmarurilor diferă de la o persoană la alta (cel mai adesea au legătură cu fuga de pericol, căderile repetate în gol sau reiterarea unor traume în cazul victimelor unor accidente sau atacuri recente).

Adulţi versus copii

Adulţii pot resimţi coşmarurile mai adânc decât copiii (în cazul cărora sunt considerate în mare parte normale).

"Diferenţa dintre coşmarurile de copil şi cele de adulţi rezidă tocmai în arhitectura somnului, care la adulţi e organizată, iar la copii flexibilă. Visele copiilor vin pe fondul unei conştiinţe capabile să recreeze iluzii cu caracter caleidoscopic sau chiar stări de visare cu ochii deschişi. Un creier imatur este un creier care visează mult, intens şi creativ", explică psihiatrul Gabriel Diaconu.

"Suntem produsul vieţii pe care o trăim"

Coşmarurile sunt fie spontane (boală de sine stătătoare), fie sunt simptome ale bolilor psihice, ale depresiei şi stresului, fie sunt provocate de anumite medicamente şi substanţe. Majoritatea au cauză biologică.

"Suntem ceea ce mâncăm, suntem produsul vieţii zgomotoase pe care o trăim. Un creier în care sângele curge la presiune crescută, cu niveluri crescute de hormoni de stres e un creier în suferinţă", explică psihiatrul Gabi Diaconu.

Antidepresivele, narcoticele, antihipertensivele, precum şi abstinenţa de la substanţe care provoacă sevraj (alcool, tranchilizante) sunt alte posibile cauze ale coşmarurilor. Persoanele care au suferit traume recent sau cele cu istoric familial de coşmaruri se pot confrunta cu astfel de evenimente nocturne. La fel şi epilepticii şi schizofrenicii, însă coşmarurile în sine nu sunt un semn al bolilor psihice.

Cei care suferă deja de tulburări psihice, depresie, anxietate, pot simţi o înrăutăţire a stării lor. Privarea de somn indusă de coşmaruri poate provoca boli de inimă, depresie şi obezitate. Apneea obstructivă (lipsa de aer) şi sindromul picioarelor neliniştite sunt piedici în calea unui somn liniştit.

Consultaţie la neurolog înainte de cea de la psihiatru

Înainte de a se adresa psihiatrului, cei care experimentează coşmaruri cronice trebuie mai întâi să fie investigaţi de un neurolog, pentru a elimina orice suspiciune de tulburare primară a somnului sau alte afecţiuni vasculare ale creierului care influenţează somnul. Odată eliminată cauza neurologică, problema intră în competenţa psihiatrului.

"Există o regulă în psihiatrie că orice ai face trebuie întâi să ajuţi individul să aibă un somn bun. Iar un somn bun nu este neapărat un somn cu vise. Majoritatea tratamentelor psihiatrice suprimă perioadele de somn cu mişcări rapide de glob ocular, perioade în care se întâmplă de fapt coşmarurile. Nu ai REM, nu ai coşmaruri. Somn adânc, fără vise, fără satisfacţie însă. Pare brutal, dar pe termen scurt rezolvă problema", adaugă psihiatrul.

Tratamentul coşmarurilor este de cele mai multe ori suportiv şi de igiena somnului. "Camera este aerisită? Care este ora de culcare? Cât televizor, cât calculator, câte băuturi dulci după ora 18.00?", acestea sunt întrebările la care trebuie să-şi răspundă cei afectaţi. Doar dacă remedierea acestor probleme nu rezolvă problema coşmarurilor, este nevoie de medicaţie.

• Respectarea unui program regulat de odihnă, exerciţii fizice regulate, yoga şi meditaţie şi o igienă corectă a somnului reduce neliniştea ce poate cauza coşmaruri.
• Atenţie sporită şi la cofeina, alcool, nicotină, care pot rămâne în corp pentru mai mult de 12 ore.