De ce acceptăm atât de ușor să fim călcați în picioare? Arhetip de Octavian Hoandră

"Prosperitatea cultivă temperamentele rele"- zicea Seneca. Ori noi ne-am prea obișnuit să trăim într-o prosperitate, care s-a insinuat adânc în viața noastră. Oricum, chiar dacă ne-am dezobișnuit de dezbaterea publică, chiar dacă (unii!) ne-am împăcat cu ideea de a ceda, ba din drepturile noastre inalienabile, ba din suveranitatea țării noastre, ca oameni, cred că ar trebui să fim, totuși, prudenți. Să învățăm să ne împăcăm, cumva, cu această imperfecțiune a existenței. Seneca ne îndemna să nu uităm niciodată că există posibilitatea unui dezastru.

Cu alte cuvinte, atunci când mergem la o cafea pe terasă, când facem un drum cu mașina, cu avionul, și orice altceva, ar trebui să fim conștienți de riscurile pe care le comportă oricare dintre acțiunile noastre. "Ce e omul? Un trup slab, firav și gol, fără apărare în starea lui naturală, la cheremul ajutorului oferit de un altul și expus tuturor umilințelor Fortunei. 

Tu spui: 'Nu m-am gândit niciodată că se poate întâmpla așa ceva'. Crezi că există ceva pe lume care nu se va întâmpla, când știi că este posibil să se întâmple, când vezi că s-a întâmplat deja...?"

Alain de Botton avertizează asupra acestui fapt și merită luat în seamă. Merită chiar o dezbatere, fie ea și interioară. Nu zăbovim mai mult cu gândul asupra riscului dezastrelor subite și plătim prețul inocenței noastre, tocmai pentru că realitatea cuprinde două caracteristici, contradictorii în cel mai crud mod posibil. Pe de o parte, continuitatea și certitudinea care se transmit mai departe de-a lungul generațiilor, pe de alta cataclismele pentru care nu există nici un avertisment. Suntem prinși între invitația plauzibilă de a presupune că ziua de mâine va fi destul de asemănătoare cu cea de azi...

Natalia Morari, fosta iubită a oligarhului fugar Veaceslav Platon, vrea să conducă Moldova

Bianca Drăgușanu, săltată de poliție. E vizată într-un dosar de evaziune fiscală

Dacă am fi în stare să deschidem bine ochii, dacă o să redobândim curajul de a face asta, poate avem șansa să nu plătim prea scump propria inocență. În caz contrar, ne vom trezi cum un comandant dintr-o oarecare "armată de cavalerie" ne măsoară capul cu un chipiu luat la întâmplare dintr-o grămadă de efecte militare. Dacă vom fi avut ghinionul ca acest chipiu să ni se fi potrivit, ca și când ar fi fost al nostru, atunci totul se oprește. Fiindcă este chiar sfârșitul inocenței.