„Turcia este pregătită să restabilească pacea regională, împreună cu Iranul și Rusia”. Recep Tayyip Erdogan a făcut această declarație după o convorbire telefonică cu președintele iranian, Hassan Rouhani.
Cu câteva zile, anunțase că următoarea sa vizită externă o va face în Rusia, țară cu care Turcia s-a aflat recent în pragul unui onflict armat din cauza doborârii avionului Suhoi. Atât Rusia, cât și Iranul sunt potențiali adversari ai NATO, din care Turcia face parte. Declarația lui Erdogan poate fi citită și în cheia dezavuării NATO și a intenției de a încheia alte alianțe politico-militare. Practic, este o invitație adresată SUA de a se retrage din Orientul Mijlociu. Nu știm încă dacă Sultanul de la Ankara face doar presiuni asupra SUA pentru a-l extrăda pe Fethullah Gulen, dușmanul de moarte al lui Erdogan, sau vrea să schimbe ecuația geopolitică în Orientul Mijlociu. Știm însă că, pentru a-și atinge scopul, președintele turc face declarații la limita conflictului diplomatic, amorsând conflicte ce pot degenera.
Recep Tayyip Erdogan insistă cu extrădarea lui Gulen, deși știe că americanii nu vor face niciodată asta. A i-l da lui Erdogan pe mână pe dușmanul său de moarte înseamnă a recunoaște că Fethullah Gulen este vinovat și că epurările care au loc în aceste zile la Ankara, printre polițiști, profesori, judecători sunt legitime. Americanii nu pot și, sunt absolut convins, nu vor să facă asta, indiferent de cât de importantă este Turcia pentru NATO, pentru stabilizarea Orientului Mijlociu, pentru controlul Strâmtorilor sau pentru securitatea la Marea Neagră. Administrația de la Washington i-a cerut lui Recep Tayyip Erdogan probe indubitabile în sprijinul vinovăției lui Gulen. Altfel spus, i-a cerut să demonstreze opiniei publice internaționale că nu este un proces politic. Erdogan nu are aceste dovezi. Cu toate acestea, insistă cu cererea de extrădare. De ce face asta, în condițiile în care este evident că din acest impas diplomatic nu se poate ieși? Nu trebuie ignorat faptul că Erdogan a supralicitat major când a declarat că orice țară care-l adăpostește pe Gulen este o țară cu care Turcia este în război. Război între două țări aliate în NATO? Declarația este halucinantă.
Întrebarea este: vrea Erdogan să construiască un casus belli în relația cu America? Răspunsul optimist ar fi că nu. În acest caz, ca orice dictator care se respectă, președintele turc clamează existența unui pericol extern, a unei conspirații occidentale împotriva sa, pentru a se legitima în interiorul țării și a-și întări dictatura personală. Pentru a justifica epurările din ultimele zile. De aceea strigă Erdogan împotriva „agenturilor”. De ce este transformată America în adversar? Pentru că discursul anti-american definește profilul unui autocrat islamist și stârnește simpatia altor autocrații islamiste din Orientul Mijlociu, pe care visează să le domine, în spiritul neo-otomanismului la care aspiră.
Ne puteți urmări și pe Google News
Răspunsul mai puțin optimist este că Erdogan vrea să-i împiedice pe americani să-și impună agenda în Orientul Mijlociu. Deși sfârșitul nu pare aproape, războiul cu ISIS se va termina la un moment dat. Turcia se împotrivește vehement planurilor americanilor de creare a unui Kurdistan independent, la granița de sudest a Turciei. Ankara se teme că, dacă vor avea o țară a lor, kurzii vor pretinde și teritoriile pe care le ocupă în prezent în Turcia. Minoritatea kurdă înseamnă 18% din totalul populației. Putem presupune că Ankara nici nu își dorește prea tare ca războiul cu ISIS să ia sfârșit, pentru că asta ar însemna reîntoarcerea refugiaților în Siria și Irak. Ori, milioanele de refugiați aflați astăzi în Turcia reprezintă un avantaj geostrategic pentru Erdogan, o armă cu care poate șantaja oricând Europa. Asta ca să nu mai punem la socoteală că relația economică dntre turci și jihadiștii ISIS, de la care cumpără petrol ieftin, este extrem de profitabilă.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
08:43 - Coaliția tăcută!
