Davos 2023. Vice-premierul Chine, Liu He, a declarat marți, la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia, că lumea trebuie să renunțe la mentalitatea de Război Rece și să caute să consolideze cooperarea internațională.
Într-un discurs special susţinut la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia, Liu a cerut în mod repetat ţărilor să îmbunătăţească legăturile diplomatice, „pentru a proteja ferm pacea mondială”.
„Trebuie să renunţăm la mentalitatea Războiului Rece, să încercăm să înţelegem esenţa lucrurilor din perspectiva dualităţii materiale, să ne străduim să construim o comunitate cu un viitor comun pentru omenire şi să ne unim mâinile pentru a răspunde provocărilor globale. Credem că o ordine economică internaţională echitabilă trebuie păstrată de noi toţi”, a spus Liu.
Beijingul se opune unilateralismului şi protecționismului
Referindu-se la tema WEF „Cooperarea într-o lume fragmentată” din acest an, Liu a spus că este imperativ ca China să se deschidă către lume. El a adăugat că Beijingul s-a opus unilateralismului şi protecţionismului.
„În primul rând, trebuie să luăm întotdeauna dezvoltarea economică ca sarcină principală și centrală. În al doilea rând, trebuie să lăsăm piața să joace un rol decisiv în alocarea resurselor. În al treilea rând, trebuie să promovăm întotdeauna deschiderea globală”, a ma subliniat vice-premierul.
China, care a fost aspru criticată pentru că nu a condamnat războiul Rusiei cu Ucraina de aproape un an, s-a angajat recent să-şi menţină „poziţia obiectivă şi clară” asupra conflictului. Liu a insistat pentru un răspuns global la criza climatică şi a cerut mai multă atenţie asupra potenţialelor riscuri de propagare asupra pieţelor emergente, pe măsură ce marile bănci centrale majorează ratele dobânzilor.
China schimbă paradigma de dezvoltare
În acest moment, China își intensifică eforturile pentru a promova o nouă paradigmă de dezvoltare, cu circulațiile interne și internaționale care se consolidează reciproc. Accentul circulației interne este pe extinderea cererii interne, promovarea modernizării industriale, dezvoltarea unui model de creștere bazat pe consum și reechilibrarea economiei.
El a descris separat situaţia Covid din China ca fiind „stabilă”. Beijingul a încheiat brusc majoritatea restricţiilor pentru prevenirea extinderii Covid, la începutul lunii decembrie, ducând la o creştere a infecţiilor în rândul celor 1,4 miliarde de oameni, relatează weforum.org.