David Popovici, încă o medalie de aur și record al competiției, în proba de 200 m liber, la CM de juniori de la Lima

Sursa foto: Facebook/David Popovici

O nouă medalie de aur și un nou record pentru David Popovici la Campionatele Mondiale de natație pentru juniori de la Lima, din Peru.

​Sportivul român David Popovici a cucerit, joi, medalia de aur în proba de 200 m liber, cu timpul de 1:46.18. Acesta este și un nou record al competiției, Campionatele Mondiale de Nataţie pentru juniori de la Lima, Peru.

David Popovici a fost urmat pe podium de Daniel Meszaros, din Ungaria, cu timpul de 1:48.98, și de italianul Filippo Bertoni, cu 1:49.05.

Avansul sportivului român a fost considerabil față de următorii doi clasați: +02.80 (Meszaros) și +02.87 (Bertoni).

Cu o zi în urmă, multiplul campion român David Popovici stabilise, tot la mondialele de juniori de la Lima, un nou record al competiției când, alături de colegii săi Alexandru Constantinescu, Ștefan Cozma și Patrick Sebastian Dinu, a încheiat cursa de 4×100 metri liber cu timpul de 3:18.84 și astfel cei patru au cucerit aurul.

Podiumul probei de ștafetă a fost completat de Franța, cu timpul de 3:20.29 – medalia argint, și de Lituania, cu un timp de 3:20.41 – medalia de bronz.

Prima medalie a României la Campionatele Mondiale de la Lima a fost adusă de Vlad Stancu, care a câștigat argintul în proba de 400 m liber.

Cum poți urmări probele de la Campionatele Mondiale de Înot pentru Juniori

Programul complet și rezultatele LIVE ale competiției de la Lima pot fi văzute accesând link-ul următor:
De asemenea, competiția poate fi văzută LIVE accesând link-ul de mai jos: