Liderul trupei Depeche Mode a făcut surprinzătoarea declaraţie într-o întâlnire cu fanii români, prilejuită de debutul turneului mondial „Tour of the Universe”.

„I was born with the wrong sign / In the wrong house / With the wrong ascendancy I took the wrong road / That led to the wrong tendencies...”, vocea lui David Gahan a tunat, miercuri seară, in micuţa sală luxemburgheză The Rockhal, susţinută de acordurile grave ale unui „techno spiritual”, întunecat şi sumbru, amintind cu ceva insistenţă de durerea şi suferinţa definitorie despre care Andy Fletcher se amuză să povestească în interviuri. Maşinăria Depeche Mode s-a pus în mişcare la Luxemburg: un warm-up „ceva mai electronic decât precedentele“ a marcat startul „mai modest decât pecedentele” al unui turneu care, însă, ar putea să aducă încă multă strălucire unei trupe care a adunat deja 29 de ani de glorie: „Tour of the Universe”. Cei mai mulţi leagă punctul de debut al acestui tur de recentele declaraţii ale lui Gahan, pentru care vremea concertelor mari e definitiv apusă (teorii în care, cel mai probabil, artistul crede cu ceva măsură, având în vedere că pentru Depeche Mode urmează o lungă serie de show-uri pe stadioane). Alţii remarcă o modă a „extravaganţei de debut” printre starurile internaţionale, gândind că nici Madonna nu şi-a lansat marele turneu la Londra sau Paris, ci pe Millennium Stadium din Cardiff. E drept că aplaudată de Ricardo Tisci of Givenchy, Stella McCartney şi Roberto Cavalli…

La Rockhal nu au fost staruri internaţionale, doar fani Depeche Mode, puţin peste 6 000 de oameni adunaţi din toate colţurile Europei, de la „modeştii” care-şi arată ataşamentul apretându-şi părul cu gel şi purtând „tricouri cu Depeche”, până la apariţii întunecate şi extravagante, secunzii lui Marilyn Manson, în pantaloni cu catarame şi haine de piele până în pământ, sau temuţii „viermi negri” (Black Worms) despre care Gahan însuşi spunea cândva că sunt cea mai periculoasă grupare de fani Depeche Mode.

Noul album: pro şi contra

 „I was in the wrong place at the wrong time / For the wrong reason and the wrong rhyme / On the wrong day of the wrong week...” – Dave Gahan, Martin Gore şi Andy Fletcher au reuşit să furnizeze ceva argumente pentru a-i contrazice măcar pe cei care s-au grăbit să spună că de pe noul material discografic lipsesc melodiile cu poţential de hit. „Wrong”. Urmărit cu flashuri incandescente de lumină albă şi albastră, dramatismul în crescendo al piesei, punctat de momente în care scena se îneca într-o hemoragie de un roşu violent, a biciuit mulţimea care răspundea aproape reflex în rafale reflex, un delir de câteva minute. Deşi albumul Depeche Mode este fie pe primul loc, fie pe al doilea în mai toate topurile internaţionale care contează, piesa promovată înainte de lansare, „Wrong”, şi-a adjudecat primul loc doar în Spania şi Letonia. Potenţialul ei de hit este, însă, incontestabil. „I was born with the wrong place”… „Dacă tu te-ai nascut în locul greşit, de mine ce să mai zic”, comentează, din public, unul dintre zecile de români veniţi în Luxemburg special pentru acest show. „Greşit” este, de fapt, cuvântul care a urmărit trupa până la acest show, ca o piază rea.

„Totul e greşit la noul album”, aşa cum repetă grav şi obsesiv Dave Gahan în piesa „Wrong“, s-au grăbit să spună criticii, adăugând că, pe lângă alte schimbări de formă, şi vocea solistului s-a transformat între timp într-un răget în toată regula şi că de data asta s-a exagerat destul de grosolan cu văicăreala. E drept că vocea baritonală a lui Dave Grahan pare mai gravă decât până acum, iar pe alocuri se sparge, premeditat sau nu, în tonalităţi contestabile. Gahan nu a pierdut, însă, nimic, din magnetismul de altădată, încă poate apleca, cu bustul gol, microfonul, împingându-l foarte jos, către pădurea de mâini care continuă să dorească cu disperare să-l atingă, Gahan poate să-şi arate cu aceeaşi vanitate tatuajele care-i împodobesc mâinile şi, legat de asta, poate să schimbe cu aceeaşi aroganţă erotismul către sexual, lăsând uneori lucrurile să alunece prea aproape de explicit, exact în felul straniu şi dur în care o făcea odinioară.

Cheia show-ului: armonia

Suferinţa despre care critica spunea că a devenit acum văicareală începe cu piesa care deschide albumul „Sounds of the Universe” şi care a deschis şi concertul din Luxemburg: „In Chains“, care aduce, pentru unii, a cântec de jale. Pe ecranul de leduri universul, care iniţial fumega într-o incandescenţă de alb, conturează două chipuri stranii, un bătrân şi un tânăr, un alb şi un negru, care aşteaptă imobili o femeie să execute, nevrotic, un fel de marş în timp. Iar timpul se scurge revers, până când cei doi îşi inversează atributele, trecând, în procesul de schimbare, şi printr-o fază de congruenţă. „You've got me dying for you/ Its you that I'm living through”…. Testul publicului a părut să demonstreze că  tenebrele şi suferinţa pe care Depeche Mode continuă să le promoveze au şi acum aceeaşi importanţă. În ciuda criticii şi a scepticismului general, şi „Whole To Feed“ are potenţialul unui hit, precum şi „In Sympathy“, un cântec ce ţine înnebunitor ritmul ringurilor de dans din ‘70-‘80. Absolut spectaculoasă este, însă, piesa „Come Back“, îmbogăţită cu percuţii ample, amintind de muzica formaţiei din anii 80, dar care are toate atributele unui hit de astăzi.

Cea mai mare calitate a noului show este însă armonia acestuia: sunetele, imaginile şi mişcările curg lin, de parcă s-ar fi şters toate disonanţele care au învrăjbit vreodată membrii trupei. Animozităţile dintre Dave Gahan şi Martin Gore s-au pierdut în trecut, şi asta nu numai pentru că piesele de pe noul album sunt compuse de cei doi (Gahan face asta pentru prima dată după ceva vreme), dar vocile lor chiar se armonizează perfect, iar scena e maiestuoasă în simplitatea ei sumbră, atunci când chipurile-brand ale celor trei apar, supradimensionate, împreună. 

Framântări, tensiune, singurătate

„I have learned so much from God that I can no longer call myself” – versurile poetului american Daniel Ladinsky completează tabloul identităţii pierdute, al singurătăţii absolute şi al lipsei de speranţă, conturat (ca-n vremurile bune) prin părţile semnificative ale show-ului, înainte ca ecranul cu leduri să fie invadat de avioane şi elicoptere militare, grevişti care-şi flutură pancardele în faţa Casei Albe sau în faţa Kremlinului, o lume a framântărilor căreia i se opune, de data aceasta, doar naivitatea generoasă şi simbolurile generaţiei hippie: „Peace”. Vestea discutabilă este că Depeche Mode n-a schimbat mai nimic, nici din sound, nici din imagine şi nici din simbolistică. Vestea bună este că, în aceşti paramentri, noul show sună şi arată bine. Simbolurile rămân şi ele aceleaşi: un corb, regele unui deşert de singurătate gri, pătată doar de ciulini cenuşii, urmăreşte cu un ochi supradimensionat şi trist publicul dezlănţuit pentru piesa „Walking in My Shoes”. Căutări, transformări, frământări tensionate, care ar putea avea legătura, până la urmă, chiar cu vârsta şi cu momentul de creaţie al trupei.

În timp ce pentru rockerii care îmbătrânesc alternativa este clară – fie cumperi instalaţii acustice sofisticate, fie înveţi să cânţi cu măiestrie câteva piese folk consacrate –, nu e foarte evident ce ar putea face o trupă synth-pop legendară după 29 de ani de carieră – comenta, în parte cu maliţie, în parte cu admiraţie, critica, de faţă cu sound-ul retro-futuristic al noului album Depeche Mode.

Departe de a suna retro

Conceptul inventat descrie, probabil pe deplin, ceea ce propune în acest moment Depeche Mode: îşi respectă promisiunea de a exploata la maximum simbolurile şi soundul de începuturi, stilul care i-a consacrat, dar asta într-o variantă actuală, suficient de amplă încât să-şi găsească locul în istorie, suficient de comercială încât să-şi revendice încă o dată atenţia câtorva generaţii. Surpriza nu-i aşa mare. Nimeni nu se aştepta să-l vadă pe Fletcher cântând unplugged.

Turneul de promovare al celui de-al 12-lea album al „zeilor din Basildon”, (un material discografic realizat în stilurile de început, cu sintetizatoare vechi cumpărate de pe E-bay), nu e o tentativă disperată de evita manierismul, ci din contră, o variantă memorabilă de a supralicita un trend care a făcut deja vogă. Dacă pentru Depeche Mode mijloacele tehnologice s-au înţepenit cândva, pe la mijlocul anilor ’90, dorinţa lor de a face muzică futuristică nu. Este foarte departe de a suna retro, e chiar vorba de o anumită efervescenţă a clapei, de o demenţă a percuţiei, urmărind o gravitate specifică şi arhicunoscută a vocii, fie că microfonul este la Dave, fie că Martin preia ştafeta. Revin şi cosmonauţii de la începuturi, piese ca „Master and Servant” şi „Strange Love”, pe care Depeche nu le-a mai cântat de ani buni în concerte, au înnebunit din nou simţurile fanilor, şi asta fără a lăsa vreun moment impresia că am fi în faţa uneri „capsule în timp” demnă de un reportaj la Discovery, ci mai degrabă sugerând că alte generaţii de muzicieni ar putea fi tentate să găsească tocmai aici inspiraţie. GAŞCA LUI GĂINUŞĂ

„Gahan mi-a vorbit dur, bagabonţeste”

„E mai mic decât mi l-am imaginat, are tatuaje prea multe, câteva fire albe în barbă, dar încă se ţine tare, e grozav, e uriaş…” - spune unul dintre românii care l-au salutat pe Dave Gahan la Luxemburg şi i-au urat anticipat „La Mulţi Ani” pentru ziua de sâmbătă, când va împlini 47 de ani. După ce, vreme de o lună, Mişu Găinuşă a adunat depeşarii, iniţial pentru concertul de la Bucureşti şi mai apoi pentru proiecte mai ample, cei mai „cu karma” zece „depeşari” au văzut concertul de la Luxemburg. Doi dintre norocoşi au avut un bonus de baftă, pentru că au avut şansa de a se întâlni faţă în faţă cu cei trei idoli. „Nu pot să cred, am câştigat de două ori, dacă mai câştig şi duminică la loto, sunt fericit”, spune unul dintre cei cărora norocul nu numai că le-a surâs, dar, cum spunea o predicţie astrologică amuzantă, chiar a început să le râdă în hohote. Întâmplător, îl cheamă Luigi Ionescu, dar glumele făcute pe tema asta („îmi cânţi şi mie „lalele”?) nu au redus din bucuria de a schimba câteva cuvinte cu idolul lui. Gahan a dat noroc cu fanii purtând mănuşi chirurgicale. Negre, desigur. „Eram cu toţii acolo, m-a întrebat dacă sunt din România şi a spus «Romania it’s my favourite place». A spus-o bagabonţeste, a spus-o dur, Martin râdea în hohote”, spune Luigi, apărându-se de cei tentaţi să presupună că „aşa le spune tuturor”: „Erau fani din 14 ţări acolo!”.

Campania „Mişu adună depeşarii” continuă la „Cronica cârcotaşilor” de la Kiss FM, în fiecare zi, de luni până vineri, pâna la concertul care va avea loc pe 16 mai. Miza este acum alta: doua bilete pentru concertul Depeche de la Bucureşti pentru cei care se înscriu în concurs cu un sms 1840, cu tarif normal. Campania continuă şi online, pe hailadepeche.ro, unde amatorii pot câştiga o întâlnire cu Gahan la Bucureşti.

START

Sold-out în 40 de minute

Depeche Mode a avut un succes uriaş la Luxemburg. Show-ul a fost cel mai rapid vândut din istoria showbiz-ului micului stat, performanţă notabilă gândint că ţara a avut, în timp, ceva oaspeţi notabili, de la The Rolling Stones (în 1995) până la, în urmă cu câteva zile, Metallica. Principala companie de ticketing luxemburgheză s-a blocat imediat după ce biletele au fost puse în vânzare, iar spectacolul a fost sold-out în 40 de minute.

Şi pentru concertul de la Bucureşti, din Parcul Izvor, de pe 16 mai, au mai rămas mai puţin de 3 000 de bilete, toate în Gazon C. „Sounds of the Universe”, un album-eveniment, cum l-a anunţat trioul britanic Martin Gore - Dave Gahan - Andy Fletcher, e prilejul unui turneu gigantic prin 28 de oraşe din 22 de ţări, „Tour of the Universe”, pe harta căruia e punctată şi Capitala, primul oraş din Europa de Est în care va cânta trupa.

VEZI ŞI:

Câştigă cu EVZ invitaţii la concertul Depeche Mode!

Vezi galeria noastră de clipuri Depeche Mode!