Daune de sute de mii de euro pentru un bărbat mutilat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău

Daune de sute de mii de euro pentru un bărbat mutilat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău Sursa foto: Arhiva EVZ

Un bărbat din Buzău a primit daune morale în valoare de 250.000 de euro, deoarece a fost victima unei mari erori medicale, a stabilit instanța.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, alături de mai mulţi doctori, trebuie să-i achite unui pacient daune morale, după ce a rămas fără organul genital în urma unei manevre medicale eronate. Inițial, bărbatul a ajuns la Spitalul de Urgență Buzău, pentru montarea unei sonde urinare, însă, întrucât la acel moment nu exista un medic urolog care să-l ajute, medicii care l-au consultat i-au afectat funcțiile organului genital. Ulterior, situația pacientului s-a agravat.  Deoarece a fost la un pas de moarte, medicii de la un spital au fost nevoiți să-i amputeze organul genital.

Daune imense pentru un pacient care a rămas fără organul genital

SPITAL BOLBAVI

Sursă foto: Pixabay

Viața pacientului din Buzău care a rămas fără organ genital din cauza medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Buzău s-a schimbat radical. Procesul prin care a cerut să fie despăgubit pentru acest malpraxis a durat zece ani. Conform avocatei sale, suma acordată de instanță nu este suficientă pentru repararea prejudiciului suferit, nici fizic, nici moral. În cunoscutul caz „Ciomu”, instanța a aprobat despăgubiri de 500.000 de euro.

„Soluţia, din punctul meu de vedere, este nedreaptă şi discriminatorie faţă de precedentul judiciar creat. În cazul 'Ciomu' s-au acordat 500.000 de euro şi, mai mult decât atât, victima a suferit acel incident anesteziat.  Despre aprecierea probelor şi sumele pe care instanţa le-a apreciat că ar fi îndreptăţită persoana vătămată să le primească - este o apreciere subiectivă. Din păcate, în sistemul nostru de drept nu sunt reglementate anumite valori care să conducă la o justă despăgubire a persoanelor care sunt victimele unor astfel de situaţii, aşa cum se întâmplă în Franţa", a declarat, pentru Agerpres, avocata Cristina Moiseanu, cea care l-a repezentat pe pacientul din Buzău în instanță.

Ne puteți urmări și pe Google News

Colegiul Medicilor vrea o nouă lege a malpraxisului

Medici, consultație

Sursa Foto - Dreamstime

Conform sursei citate, pacientul din Buzău, victima malpraxului descris mai sus, are 63 de ani.  Din 2014 încearcă să dovedească prin toate căile legale că viața i-a fost pusă în pericol.

Recent, Colegiul Medicilor menționa că este nevoie de o nouă lege a malpraxisului, care să definească în mod clar răspunderea penală  a medicilor.

Reprezentanții pacienților au susținut, la rândul lor,  că sunt necesare proceduri de mediere în locul escaladării la nivel penal al unor cauze de malpraxis.