Evenimentul Zilei > Actualitate > Daruri pentru copiii din inima muntilor

Daruri pentru copiii din inima muntilor

Mos Craciun a ajuns mai tarziu la scoala din satul hunedorean Ursici, dar le-a adus micutilor cadouri la care acestia nu indrazneau sa viseze.

Reportajul publicat de EVZ in urma cu mai bine de o luna nu a ramas fara efecte. Un cititor din Bucuresti a trimis la Deva cadouri pentru micuti. Jandarmii hunedoreni au alcatuit si ei plasute cu daruri. Evenimentul Zilei a preluat darurile si, cu ajutorul Jandarmeriei (care a pus la dispozitie o masina care sa poata urca pana la Ursici), a reusit sa le duca duminica in satul fara curent, „cocotat” la cota 1.000 pe o culme a Muntilor Sureanu.

Zapada, ca solutie salvatoare

Pe tot parcursul lunii decembrie cea mai abrupta portiune a drumului spre Ursici (comuna Bosorod), lunga de 15 kilometri, a fost acoperita de poduri de gheata, in sat nu s-a putut urca deloc, doar pe jos, asa ca darurile facute de cititorii EVZ nu au putut ajunge la destinatari de Craciun, cum ar fi fost ideal.

Zapada de la inceputul anului a acoperit insa gheata, iar drumul a devenit cat de cat accesibil, dar numai cu un 4×4 dispus sa-si lase baia de ulei pe una dintre multele portiuni in care fagasele inghetate erau adanci si de 30-40 de centimetri. Atat Octavia Medreab, dascalita de doar 20 de ani, care a acceptat sa vina la Ursici pentru a-si face meseria, cu toate ca aici nu este curent electric, iar traiul este mult mai greu decat in orice alt sat,  dar si cei cinci copii care fac intre 20 de minute si o ora de mers pe jos pana la scoala, merita efortul.

La fel s-a gandit si patronul unei firme din Bucuresti (care a dorit  sa ramana anonim). El a trimis scolii o tabla care sa o inlocuiasca pe cea veche de mai bine de 20 de ani, si pe care micutii nu vedeau mare lucru atunci cand era proaspat stearsa cu buretele ud. In plus, fiecare elev a primit cate un ghiozdan burdusit cu rechizite.

Primele la desenat

Blocurile de desen si cariocile gasite in plasutele de cadouri trimise de jandarmii hunedoreni au fost si ele la mare pret. Cu toate ca darurile au ajuns duminica in sat, surorile Ionela si Mariana Toncea au vrut sa le primeasca direct de la curierii Mosului, asa ca s-au prezentat la scoala. Asezate cuminti in bancuta clasei cat o odaie simpla de casa veche, cele doua fetite n-au scos niciun sunet.

In ochii lor se citea insa un soi de uimire imbinata cu bucurie la vederea fiecarui obiect scos din ghiozdan. Blocurile de desen au fost „puse“ repede la lucru. In timp ce Octavia monta tabla cea noua (de care s-a bucurat nespus), Ionela si Mariana s-au si pus pe desenat, fara sa renunte insa la timiditatea specifica unui copilas de la tara. „Mie-mi place sa desenez flori. Acuma vreau sa fac una cu carioca asta vanata”, spune intr-un tarziu Mariana.

Pentru ea albastrul inchis inseamna „vanat”. Isi permite insa orice greseala, pentru ca este doar „o jumatate de elev”. Are doar cinci ani si 20 de kilograme. Toamna trecuta si-a insotit sora intr-o zi de scoala, a prins repede „drag de donsoara invatatoare”, iar de atunci n-a mai lipsit de la scoala decat de trei ori.

Dupa aproape un ceas de desenat, Ionela (8 ani), a insistat sa-si duca singura ghiozdanasul cel nou. Mariana nu s-a lasat nici ea si s-a aruncat rapid intre bretelele micului rucsac. S-a si luptat din greu cu el, insistand sa-l duca macar pana la iesirea din curtea scolii. Ghiozdanul era mai greu decat ea, dar bucuria de a-l avea o facea pe fetita mai puternica.

Cadouri potrivite

„Eu am avut o singura pretentie de la parintii copiilor: stiloul. Atat! In rest fiecare elev de-al meu s-a prezentat la scoala cu rechizitele minime necesare. Darurile primite acum, insa, i-au incantat de-a dreptul, sunt sigura de asta. La fel de incantata sunt si eu pentru ca nu mai trebuie sa ne chinuim cu acea tabla neagra si veche, iar acum avem una alba pe care scriem cu marker-ul”, spune bucuroasa Octavia.

Pentru ea urmeaza inca trei luni de iarna, timp in care va sta in odaia alaturata clasei, tot la lumina becului de far auto (conectat la o baterie incarcata de un generator pe benzina cumparat de tatal ei), va cobori acasa, la Simeria Veche, o data la doua-trei saptamani si, atunci cand nu va fi ocupata cu orele ori cu taiatul lemnelor, isi va mai omori timpul cu un mini-televizor de masina, cadoul ei favorit primit de Craciun.

URSICI

Scoala de pe culmea muntelui

Ursici este un sat cu 20 de familii. Oamenii de aici traiesc doar de pe urma animalelor pe care le cresc: oi, vaci si cai. Satul a ramas neelectrificat, cu toate ca, in 2003, Primaria Bosorod intocmise un proiect in acest sens. Intre timp, societatea Electrica a fost privatizata, iar noul proprietar – ENEL nu mai investeste in retele pentru comunitatile foarte mici. La scoala din Ursici au stat mai mult de doi ani doar doi dascali care locuiau in sat.

In rest, fiecare invatator care a venit aici, a plecat cum a putut mai repede, pentru ca nimanui nu ii este comod sa stea la lumina lampii cu petrol, la aproape 50 de kilometri distanta de Calan, cel mai apropiat oras. Octavia Medreab a terminat anul trecut Liceul Pedagogic si a acceptat postul de la Ursici fara sa stie cat de greu ii va fi. Nu se lasa insa prea usor, mergand pe aceeasi idee: „si copiii din Ursici merita sa invete sa scrie si sa citeasca”.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: