„Darea în plată” ajunge în curtea deputaților. Urmează „mazilirea” legii? IATĂ ce s-ar putea întâmpla cu „Prima casă”
- Raluca Florescu
- 23 februarie 2016, 12:34
Comisiile de specialitate din Senat au avizat pozitiv proiectul de lege al „dării în plată”, după ce președintele Klaus Iohannis l-a trimis la reexaminare.
Urmează votul din Senat, iar apoi proiectul va merge în Camera Deputaților la comisiile de specialitate, după care va avea loc votul final. Un deputat a explicat pentru EVZ care sunt ultimele modificări ce ar putea fi aduse proiectului.
Inițiatorul legii, Daniel Zamfir, anunța zilele trecute că acolo ar putea urma „mazilirea” legii, deoarece presiunile BNR în vederea cenzurării acesteia sunt extrem de puternice. Acesta atrăgea atenția ieri că, deși proiectul trebuia să fie votat la începutul acestei săptămâni în Senat, cu toate astea nu apare pe ordinea de zi. Între timp, CSM și Ministerul Justiției au avizat negativ proiectul de lege.
„Rămâne de văzut dacă proiectul va mai intra în dezbaterea Comisiei Buget – Finanțe, ar trebui, deoarece este un for de specialitate. De regulă însă debaterea proiectelor trimise le reexaminare se face numai pe fond”, a explicat pentru EVZ Gheorghe Ialomițianu, deputat din cadrul Comisiei Buget – Finanțe.
Deocamdată curentul de opinie din rândul deputaților nu vizează o cenzurare drastică a legii dar se are în vedere scoaterea programului Prima Casă. „Cu toate astea, cred că programul Prima Casă ar trebui scos din lege. Și băncile sunt interesate să meargă în continuare acest program. În plus, cei cu Prima Casă nu au probleme la plată”, a declarat Gheorghe Ialomițianu.
În condițiile în care mecanismul prin care statul despăgubește banca cu 50% din credit, în caz de executare silită, iar aceasta nu are loc, rolul statului este anulat în cadrul programului.
Potrivit acestuia, dincolo de această prevedere legată de „Prima Casă”, singura modificare cu care sunt de acord deputații este aceea de înlocuire a termenului de persoană fizică cu aceea de consumator, așa încât cei care au cumpărat locuințe în scop speculativ să nu aibă acces la program.