Este clar ce trebuie să facă Suedia, care se teme de Rusia, dacă vrea să se adăpostească sub umbrela de securitate a NATO. Să își țină cuvântul și să îndeplinească angajamentele pe care și le-a asumat în fața Turciei. Care erau acelea? Să pună capăt legăturilor cu organizația teroristă PKK/YPG și să extrădeze în Turcia teroriștii pe care i-a ținut în brațe și i-a protejat. Părea la început că va respecta acordul pe care și-a pus semnătura. Dar doar părea. Până în prezent, Suedia a extrădat doar o persoană, și nici aceasta nu era acuzată de terorism ci de înșelătorie! Adică Suedia încă este un cuib al terorismului.

Statul suedez, în loc să lupte împotriva terorismului, închide ochii la ticăloșia teroriștilor și încearcă să legitimeze situația, fără rușine sau fără emoții.

Să nu uităm nici scandalurile repetate. De exemplu, după recentele acțiuni scandaloase ale susținătorilor PKK/PYD de la Stockholm, premierul suedez a spus că "Este un sabotaj la adresa candidaturii noastre la NATO". Ministrul lor de Externe a afirmat că "Este o infracțiune motivată de ură". Până la urmă, Suedia, care nu a anchetat demonstrațiile provocatoare ale membrilor PKK/PYD și nu a demarat proceduri legale împotriva vinovaților, a arătat încă o dată clar că nu va lua măsurile necesare în privința combaterii terorismului. Adică a contat mult iubirea Suediei pentru organizația teroristă PKK/YPG. Și atunci ne-a venit în minte întrebarea:

Dar dacă se teme Suedia de organizația teroristă PKK/YPG?...

Până la urmă, este o Suedie amenințată, care depinde de statutul de membru NATO. Vrea să intre în NATO, a promis că o va face. Însă în pofida acestui lucru, încă permite toate neobrăzările organizației teroriste. Adică nu este o stare de spirit normală, pe lângă iubire poate că există și o dereglare chimică provenită din teamă.

Fost angajat al serviciilor de informații din Turcia, Metin Ersöz comentează această imagine a unei Suedii speriate:

"Cu siguranță, se teme. Crede că energia pe care o va depune și riscul pe care și-l va asuma în lupta cu PKK sunt mai mari decât riscul asumat în cazul unui compromis. Adică preferă compromisul. Riscul provenit dinspre Turcia este mai mic, cel dinspre PKK este mai mare, așa că îi lasă să își urmeze politica împotriva Turciei. Țările din nordul Europei conduse de monarhii și dinastii, în special Suedia, au strategii vechi de 150 de ani care afectează Turcia. Poate că și-au mai atenuat aceste abordări dar tot trebuie să renunțe la PKK".

De ce?

"În strategiile anti-turcești ale unor dinastii precum Suedia sau Anglia există ajutorul pentru structuri precum PKK. Au sprijinit astfel de structuri și în trecut, iar în prezent dacă apar structuri similare le sprijină și pe acestea. Încearcă să controleze cât de mare este amenințarea pe care asemenea structuri o implică pentru țară. Își dau seama că e o problemă dar încearcă să o gestioneze, pentru că e mai important ce pot obține chiar și din această problemă. Ei văd chiar și daunele acestui flagel drept reparabile, ca în cazul lui Olof Palme” (politician suedez asasinat în 1986 - n.red.)

Adică?

"Nici măcar moartea lui Olof Palme nu a putut schimba politicile și strategiile acestor dinastii. Până la urmă, Olof Palme este doar o pierdere mică pentru ei. Pentru dinastii, premierii, guvernele, politicienii sau populație nu au importanță. Important este să se mențină în picioare în orice situație. Dar dacă un membru PKK ucide un prinț din familia regală suedeză sau se atinge măcar de el, atunci sar în picioare. Nu mai rămâne nimic din PKK.

În acest moment, familia regală suedeză sprijină PKK/YPG. Încearcă să gestioneze prin compromis pericolul provenit dinspre teroriștii pe care îi adăpostesc. Adică se tem de ei. Din acest motiv, cei care conduc Suedia trebuie să răspundă următoarei întrebări: Statul se teme de organizațiile teroriste și de teroriști?, potrivit milliyet.com.tr

(Traducerea Rador)