Calvarul lui Dănut Lupu în închisoare: Dacă mănânci de la penitenciar, dai colțul

Calvarul lui Dănut Lupu în închisoare: Dacă mănânci de la penitenciar, dai colțulDănuț Lupu. Sursă foto: Facebook/ Ionel Stoica

Dănuț Lupu, fostul mare jucător al Rapidului, se bucură în prezent de libertate, după ce a fost liberat condiționat, însă, experiența de la penitenciarul Rahova l-a marcat. El a povestit care sunt condițiile din închisoare, regulile pe care le-a respectat timp de șase luni, după ce a fost condamnat pentru conducere fără permis.

Dănuț Lupu: „Dacă mănânci o lună  de la penitenciar, dai colțul”

O femeie ofițer s-a îndrăgostit de un interlop aflat după gratii. Ceea ce a urmat pare rupt dintr-un scenariu de film

Sursa: arhiva EVZ

Fostul fotbalist spune că nu se aștepta la condiții „de lux”, în penitenciar, însă, cea mai mare problemă pare a fi mâncarea. Lupu consideră că e total necomestibilă, menționând, pentru gsp, în mod plastic că „poți să mori” dacă o mănânci”.

„Condițiile din închisoare? Pfff. Ca la pușcărie! Totuși, singurul lucru care cred eu că e total aiurea e mâncarea, în rest e OK. În celula în care am stat eu, la deschiși, era OK. Ai televizor, frigider.

Bine, dacă faci abstracție că stai 24 de ore din 24 în cameră. Aici, pe secția opt și nouă, sunt OK, dar dacă vă duceți pe secția doi, trei, patru vă ia capul. Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul. E părerea mea!”, s-a exprimat Dănuț Lupu, pentru sursa citată.

Fostul rapidist a recunocut, însă, că există și posibilitatea ca deținuții să cumpere alimente de la magazinul penitenciatului, dar par  mai scumpe decât la hotelurile de cinci stele.

„Îți trebuie 25-30 de milioane pe lună în închisoare.Dacă mai și fumezi, te duci în 4.000 de lei, deci nu-ți rămâne nimic. Să mă scuze doamna Rodica, dar are niște prețuri (n.r proprietară de  magazin). La Marriott mănânci mai ieftin decât la doamna Rodica. Vorbesc foarte serios”, a precizat fostul mijlocaș pentru sursa amintită.

Dănuț Lupu se căiește pentru infracțiunea comisă

Dănuţ Lupu

Dănuț Lupu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Tribunalul București a decis, în mod definitiv, eliberarea fostului fotbalist Dănuţ Lupu, condamnat la 7 luni  și 10 zile  după ce a fost prins de două ori conducând fără permis. Fostul internațional român a menționat  că regretă fapta comisă.  El are o ofertă de la Dinamo şi ar urma să ocupe postul de director sportiv în cadrul acestui club.