Cu câteva zile înainte de a pleca, din nou, în Republica Dominicană, Daniel Pavel, prezentatorul show-ului „Survivor România” ne-a împărtășit câteva din gândurile cu care pleacă în această aventură. Despre relația cu fiul său, care va împlini 17 ani chiar în perioada în care el deja va începe filmările, cu ce gânduri se reîntoarce în Dominicană, dar mai ales cine îl va aștepta acasă și îl va susține cu sufletul la gură din fața micului ecran ne vorbește într-un interviu deschis, oferit în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei.
Evenimentul Zilei: Acum că ai deja experiență cu Republica Dominicană și show-ul, ce ai de gând să iei cu tine pe insulă? Ce ți-a lipsit data trecută și ai învățat lecția?
Daniel Pavel: Așa este, partea dominicană a insulei descoperită și denumită Hispaniola de marele navigator Cristofor Columb mi-a intrat în ADN și resimt lipsa nisipului și vegetației plajelor, malurilor de râu sau covorului luxuriant al junglelor, așa cum resimt întotdeauna lipsa mării, ca fost ofițer de marină. Am experimentat aventura Survivor România la superlativ, având privilegiul de a fi aproape de eroii poveștii noastre, concurenții, și transmițând acasă evoluțiile lor spectaculoase. La această a doua plecate voi lua cu mine în bagaje mai multe cărți de spiritualitate și beletristică, dar și un carnețel învelit în piele, dăruit de Crăciun, de sora și cumnatul meu, cu scopul de a continua și finaliza cartea la care lucrez, deci nu mai scuze, de data asta. În ceea ce privește lecții învățate aș enumera: maniera de a mă raporta la cei dragi pe care îi am acasă, capacitatea de a medita mai mult cu mine însumi, dar nu mai puțin câteva item-uri de supraviețuire pe căldură și umiditatea specifice zonei ecuatoriale, pentru cap, pentru ochi, etc.
[soc_slider_shortcode id="4281821"]
Vrei să pleci cu câteva zile înainte de începerea filmărilor pentru a te putea bucura de frumusețile zonei, căci după nu vei mai avea deloc timp?
Cheia succesului tuturor marilor proiecte ale omenirii, ca de altfel și supraviețuirii este o foarte bună pregătire prealabilă. Este o zicere a unui scriitor american, Denis Waitley, ce mă descrie foarte bine și care într-o formulă restrânsă este întâlnită și în tactica și strategia militară, însă mie îmi place cum a definit-o, original, autorul „Expect the best, plan the worst and prepare to be surprised” (n.r. Așteaptă-te la ce este mai bun, planifică ce este mai rău și pregătește-te să fii surprins). Astfel, mai mult decât de a mă putea bucura de frumusețile zonei dominicane este pregătirea pentru show, psihică, mentală, fizică și logistică. Și de a petrece cât mai mult timp cu familia mea, aici, acasă. Vom pleca împreună întreaga echipă mixtă care face posibil aces show, Pro Tv și Acunmedya și asta dă, o dată în plus, sentimentul forței de a realiza, din nou, lucruri magice, minunate pentru publicul de acasă.
După ce a văzut show-ul integral, știu că fiul tău locuiește la Viena și nu a putut să vadă în timp real la TV, nu vrea și el să participe la „Survivor” ? Ai putea să treci peste bariera tată-fiu și să-l tratezi ca pe un concurent oarecare?
Fiul meu n-a apucat să vadă show-ul integral pentru că, într-adevăr locuind la Viena, nu avea cum să fie cuplat cu energia săptămânii de Survivor, cum am denumit-o. Băiatul face 17 ani pe 17 ianuarie și ar fi încă mic pentru a se înscrie. Clar am discutat cu el despre dificultatea traseelor și este super încântat să le poată face, dacă vreodată s-ar ivi ocazia. Oricum, am improvizat câteva și prin țară pe unde am mai umblat și are toate datele fizice și de focus mental pentru a face față, odată cu vârsta. Despre modul cum l-aș trata, sigur, dragostea de tată e foarte puternică, însă reality show-ul fenomen Survivor are reguli foarte clare și stricte și nu ar fi niciun favoritism din parte nimănui. Odată ce intri în arenă știi la ce te înhami, iar el ar fi foarte okay cu asta.
Ce fel de tată ești pentru fiul tău? Unul autoritar, prietenul lui cel mai bun, sau omul care îi face toate capriciile?
Cred că nici, nici și nici (râde). Ipostazele mele ca tată pentru el cred că se înscriu în tiparele generale ale generației lui internaționale. Mai degrabă, tovarăș de aventuri și camarazii, cei mai autentici ca spirite asemănătoare pe energia masculină. Și confident de chestiuni mai sensibile, când e nevoie. Capricii, de exemplu financiare, nici nu e nevoie pentru că este extrem de cumpătat și atent cu cheltuielile, ca parte a educației pe care o primește de la mama lui.
Antoniu este la vârsta la care băieții sunt un pic cam rebeli și li se pare că toată lumea este impotriva lor. Sunteți în acești stadiu? Cum reușiți să depășiți „perioadele rebele” și mai ales cum încerci să-i păstrezi intimitatea, dar în același timp să încerci să-l și supraveghezi?
Cred că băiatul meu este un rebel autentic, în ceea ce privește esența revoltei să spunem care nu ține de o vârstă. Este foarte introspect și atent cu ce-l înconjoară, foarte curios cu informațiile pe care lumea vie, planeta, societatea, fie că e acasă în România sau acasă, în Austria, le oferă și e preocupat intens de propria viziune asupra lumii care da, specific, tuturor spiritelor de foc, din toate generațiile de adolescenți ai secolelor, poate fi una rebelă, revanșardă, de acțiune. Și aici deja intervine partea de supraveghere sau de spațiu personal, pe care i-l respectăm și avem încredere deplină în el, indiferent că dă un semn de pe unde e când și când, dar simte aventuros ca personajul lui preferat, Indiana Jones.
Depășim partea acută a acestor etape, cu toții, familia, făcând echipă și amintindu-ne că e încă copil, în creștere, același copil care, la 2 ani identifica cu voce tare mai toate mărcile de mașini pe care le vedeam în plimbarea noastră prin cartier, la 4 ani făcea puzzle-uri pentru copii de 8+, pa 9 ani dpdea lego-urilor pe care le primea diferite destinații funcționale noi, iar de la 12 ani vorbește perfect, nativ, 3 limbi străine, alături de dulcea română pe care o păstrează pentru vorbele de esență tare (râde).
Tu cum ai fost în acea perioadă de rebeliune?
E greu să ne compari pentru că eu eram până la debutul adolescenței un copil tare conformist și super ascultător, în norma socială a epocii de dinainte de 1990. Ulterior, mergând din București la liceul de marină din Constanța am făcut un adevărat salt cuantic în dezvoltarea mea, mergând pe adoptarea unor modele comportamentale specifice atât perioadei de tranziție nebună din primii ani de la Revoluție, cât și cursurile de “școala vieții”, să le spunem, pe lângă educația formală intensă propriu-zisă, la care s-a adăugat rigoarea cazonă. Din mix-ul ăsta a ieșit un amestec detonator, dar care mi-a și călit caracterul pentru ce urma să vină în viața mea. Liantul dintre viața mea rebelă, dincolo de convențiile sociale, dar ordonată spre performanță și evoluție, a fost și este familia mea și pentru asta sunt extrem de recunoscător Divinității.
Există acum cineva în viața ta sau vrei de această dată să pleci în Dominicană fără să mai fie cineva care să te aștepte acasă, fără să te mai gândești la cineva?
Consider din toată inima că marile încercări și aventuri unice ale vieții cum este proiectul Survivor pentru toți cei implicați, atât în fața, cât și în spatele camerelor de luat vederi, se trăiesc mai deplin când acel cineva special te așteaptă acasă, la care te raportezi cum spune sintagma în engleză, ca la un the significant other. Energia gândului de iubire se manifestă indiferent de distanțele fizice, geografice - sunt chiar studii științifice foarte interesante pe acest subiect și am de gând să testez din nou acest concept.