Daniel Pavel a anunțat noile reguli ale competiției „Survivor” . Concurenții se vor descurca pe cont propriu
- Andra Puiu
- 1 mai 2023, 09:58
Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii „Survivor”, a anunțată că regulile competiției din Jungla Dominicană se vor schimba începând cu 1 mai. Cei opt concurenți o să se descurce pe cont propriu în timpul probelor.
Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii „Survivor” ține un jurnal săptămânal în care scrie toate evenimentele care s-au petrecut în ultimele șapte zile în Jungla Dominicană. Pavel a făcut un mic rezumat al săptămânii trecute de concurs, când Bianca Patrichi a fost eliminată din competiție. Vedeta de la ProTV i-a lăudat pe cei opt concurenți care se luptă în continuare pentru premiul cel mare.
„Am mai făcut un pas pe drumul spre finală. Noi am mai încheiat o săptămână grea, una în care o nouă concurentă a plecat spre casă și în care am mai făcut un pas pe drumul spre finală, pe drumul spre momentul în care unul dintre cei opt rămași în joc va ridica trofeul deasupra capului și va deveni Survivor 2023”, a scris Daniel Pavel. Prezentatorul a mai adăugat că îi este din ce în ce mai greu să se despartă de concurenții eliminați pentru că în ultimele patru luni s-a apropiat destul de mult de ei.
Pavel a vorbit și despre eliminarea Biancăi Patrichi, care s-a aflat în Jungla Dominicană încă de la începutul competiției. „A ajuns în ultimele trei persoane din tribul ei inițial (n. r. Echipa Faimoșilor) și a arătat că a fost pe traseu la fel de grațioasă, ca și pe scenele cu care este atât de obișnuită! Mamma Mia… ce aventură a trăit!”, a mai adăugat prezentatorul de televiziune.
Noi reguli pentru concurenții de la Survivor
Daniel Pavel a anunțat că cei opt concurenți rămași vor trebui să respecte noi reguli începând de luni, 1 mai. Prezentatorul a dezvăluit că vor începe probele individuale, ceea ce înseamnă că micile echipe se vor destrăma. Concurenții nu vor mai lupta împreună nici măcar la jocul de recompensă. „Gata, totul e pe cont propriu. Așa că sunt foarte curios să-i vedem cum se vor adapta, cum se vor lupta contra celor cu care în urmă cu trei sau patru zile au gândit ultima strategie și mai ales cum vor împărți victoriile și eșecurile cu ceilalți competitori”.
Prezenatorul a recunoscut că este foarte curios să vadă cum se vor descurca concurenții în această etapă a competiției. Daniel Pavel se află și el de patru luni în Republica Dominicană și așteaptă cu nerăbdare momentul întoarcerii în țară. În plus, el a mărturisit că deja a început să își pună la punct planurile de vacanță pentru această vară.
„Cu pași repezi am ajuns la finalul jurnalului din această săptămână. Mă încearcă o ușoară emoție când realizez că mai avem doar câteva săptămâni din aceste file pe care vi le aduc din Dominicană. Concurenții vor descoperi ce înseamnă provocarea de a fi mereu pe cont propriu și vor păstra în memorie că există un Simbol al Imunității Ascunse pe care încă nu l-au găsit și care-i așteaptă undeva, atât de aproape de ei, pe Insulă”, a mai scris Daniel Pavel în jurnalul săptămânal, potrivit Libertatea.ro.