Daniel Morar, în prelungiri

Daniel Morar, în prelungiri

Cătălin Predoiu, ministrul justiţiei, propune înlocuirea şefului DNA, Daniel Morar. Codruţa Kovesi, procurorul general, l-a delegat însă pentru încă 90 de zile la şefia Direcţiei.

Daniel Morar la Bruxelles şi consiliera ministrului justiţiei la şefia DNA. Aceasta este propunerea transmisă de ministrul Cătălin Predoiu atât Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cât şi preşedintelui Traian Băsescu, ieri, la expirarea mandatului lui Morar la conducerea DNA.

„Voi propune pentru funcţia de şef al DNA pe doamna procuror-doctor Monica Şerbănescu. Intenţionez să-l propun pe actualul şef al DNA în funcţia de înalt reprezentat al Ministerului Justiţiei la Bruxelles, pe probleme speciale de mecanism de cooperare şi verificare, reforma justiţiei şi lupta anticorupţie sau pentru funcţia de adjunct al procurorului-şef al DNA, după ce voi avea o discuţie cu acesta“, şi-a lansat Predoiu anunţul-bombă. Asta, după ce a trecut în revistă „vulnerabilităţile“ manageriale ale actualei conduceri a DNA: recrutarea, prin interviu, a procurorilor; neutilizarea în întregime a fondurilor pentru organizarea flagrantelor şi pentru derularea anchetelor complexe; rezultatele „slabe“ obţinute de procurori în teritoriu şi, nu în ultimul rând, „apetenţa excesivă pentru televiziune, care a condus la adevărate spectacole mediatice“.

În replică, Daniel Morar a precizat că nu ia în calcul niciuna dintre propunerile ministrului justiţiei, despre care a aflat din mass-media.

Morar, interimar 90 de zile

De altfel, la scurt timp după ce Predoiu şi-a făcută publică propunerea, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, l-a delegat pe Morar la conducerea DNA pentru 90 de zile. Motivul: „Potrivit cutumei Ministerului Public, cineva trebuie să asigure interimatul, iar numirea în funcţie a unui nou şef al DNA ar putea dura cel puţin o lună“, a explicat purtătorul de cuvânt al Parchetului General, procurorul Robert Cazanciuc.

„Potrivit legii, propunerea ministrului justiţiei va fi dezbătută mai întâi de secţia pentru procurori a CSM, care a stabilit prima şedinţă pentru 21 august. Apoi, propunerea, însoţită de avizul consultativ al CSM, este transmisă preşedintelui Traian Băsescu, singurul abilitat să-l numească pe şeful DNA. Decretul de numire al noului şef al DNA va fi publicat apoi în Monitorul Oficial“, au explicat oficiali ai Ministerului Justiţiei.

Potrivit acestora, în momentul intră rii în vigoare a decretului prezidenţial, noul şef al DNA îşi preia postul, iar interimatul lui Morar încetează. Băsescu nu se grăbeşte

Expirarea mandatului lui Daniel Morar va fi luată în discuţie astăzi şi la Palatul Cotroceni, unde preşedintele Traian Băsescu a chemat liderii partidelor politice la consultări pe marginea Raportului pe justiţie al Comisiei Europene.

Potrivit unor surse politice, şeful statului nu va lua imediat o decizie privind propunerea ministrului justiţiei, aşteptând mai întâi un aviz din partea CSM.

Într-o analiză recentă a Raportului, şeful statului atrăgea atenţia că DNA este menţionat în „partea pozitivă“ a acestuia şi „Comisia nu poate fi păcălită că DNA-ul ar lucra la comandă“.

Fostă învăţătoare la ţară şi consilier al lui Botoş

Potrivit CV-ului făcut public de Ministerul Justiţiei, Monica Şerbănescu - care se află în străinătate pentru „rezolvarea unor probleme personale“, dar pentru a-i succede lui Morar şi-a dat acordul scris - are 47 de ani şi s-a născut la Buzău, la fel ca şi ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu. Se mândreşte cu un brevet în paraşutism, obţinut la 18 ani, şi o evoluţie profesională spectaculoasă. De la o simplă învăţătoare la Şcoala generală nr. 4 din localitatea Borcea, judeţul Călăraşi, în anii ’80, a devenit procuror la Secţia Judiciară - Penală, a avansat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 4, din Capitală, apoi la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi la cel al Curţii de Apel, unde a ocupat apoi postul de procuror general adjunct. Din 2003 până în 2006, a fost consilier al procurorului general Ilie Botoş, formator la INM şi, în fine, de la 1 iulie 2008, procuror detaşat la Parchetul General şi apoi consilier al ministrului. Potrivit declaraţiei sale de avere, deţine un apartament în Bucureşti, cumpărat în 1993, în rate, şi un teren (peste 2.000 de metri pătraţi intravilan şi aproximativ 400 de metri pătraţi extravilan) în localitatea Măneciu, judeţul Prahova. (A colaborat Amalia Derscariu)

CONSECVENŢĂ Susţinere din partea Comisiei Europene De la numirea sa la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), procurorul Daniel Morar s-a bucurat de susţinerea constantă a oficialilor de la Bruxelles, activitatea DNA fiind lăudată în toate rapoartele pe justiţie ale Comisiei Europene (CE). Mai mult, oficialii de la Bruxelles au transmis un mesaj clar autorităţilor de la Bucureşti, prin vocea purtătorului de cuvânt al CE, Mark Gray: „reconfirmarea în funcţie a procurorului-ş ef al DNA, Daniel Morar, va fi un test pentru angajamentul reînnoit al autorităţilor române“. „Aşteptăm ca procesul de reformă să meargă înainte, nu înapoi. Am subliniat în mod constant (...) importanţa stabilităţii instituţionale în anchetarea cazurilor şi în iniţierea de investigaţii în cazuri de corupţie la nivel înalt“, a arătat Gray. Reinvestirea în funcţia de şef al DNA a lui Morar a fost susţinută şi de Drago Kos, preşedintele Grupului de State împotriva Corupţiei din Consiliul Europei, care a avertizat că înlocuirea din funcţie a şefului DNA va duce la slăbirea instituţiei şi va fi reflectată negativ în următorul raport al CE. O eventuală înlocuire a lui Morar a fost reflectată negativ şi în presa internaţională: „Înlocuirea lui Morar, o dovadă a toleranţei românilor la corupţie“, titra „The Economist“ cu aproximativ zece zile în urmă. REACŢII

Propunere criticată de ONG-uri, apreciată de liberali

Criticată de organizaţiile nonguvernamentale şi de liberal-democraţi, propunerea lui Predoiu de a-l înlocui pe Daniel Morar cu Monica Şerbănescu a fost apreciată de liberali şi conservatori. Astfel, reprezentanţii Freedom House România au susţinut că decizia ministrului Predoiu „este o sfidare a Comisiei Europene (CE) şi a concluziilor raportului acesteia, care favorizau activitatea DNA şi, implicit, a lui Morar (sub mandatul căruia procurorii DNA au trimis în judecată zeci de edili şi «baroni» locali, foşti şi actuali demnitari, de toate «culorile» politice)“. Pe poziţii asemănătoare se situează nu doar Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, ci şi Asociaţia Societatea pentru Justiţie (SoJust). „Ministrul trebuia să anunţe public această schimbare, în urma unei evaluări concurenţiale. Astfel se făcea dovada transparenţei şi nu erau contrazise concluziile Raportului CE“, a apreciat Cristian Danileţ, reprezentant al SoJust. În acelaşi ton, vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica (fost ministru al justiţiei), a arătat că schimbarea lui Morar reprezintă un semnal negativ pentru CE. La polul opus însă, vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a apreciat propunerea lui Predoiu, la fel ca şi vicepreşedintele PC Sergiu Anton, care a conchis: „Dacă UE îl iubeşte aşa de mult pe Morar să-l ia, aşa cum a luat-o pe Macovei!“. (Andreea Vădan)

Citiţi şi: EDITORIALUL EVZ: Protejata sistemului

Ne puteți urmări și pe Google News