ÎCCJ, amânare în cazul vicepreședintelui CSM, Daniel Horodniceanu. Acuzații grave

ÎCCJ, amânare în cazul vicepreședintelui CSM, Daniel Horodniceanu. Acuzații graveJudecată. Sursa foto: Arhiva EVZ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit o altă dată în cazul recursului formulat de Inspecția Judiciară. Acesta a fost înaintat împotriva deciziei Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM, referitor la scandalul din trafic, iscat între Daniel Horodniceanu și câțiva polițiști de la rutieră.

Daniel Horodniceanu nu a aflat încă decizia ÎCCJ legată de scandalul din trafic. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, astăzi, pronunţarea în cazul recursului formulat de Inspecţia Judiciară. Recursul a fost făcut împotriva deciziei Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Daniel Horodniceanu, scandal în trafic

Fostul șef al DIICOT a fost oprit de poliție în luna mai, într-un sat din România. Acesta ar fi încălcat regulile de circulație, după ce ar fi depășit fără semnal mașina agenților. Acesta ar fi încercat să-i intimideze pe polițiști cu funcția sa.

ÎCCJ, amânare în cazul vicepreședintelui CSM, Daniel Horodniceanu. Acuzații grave

Vicepreședinte CSM. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Actualul vicepreședinte al CSM a vrut să dea legitimația de procuror atunci când i s-au cerut documentele. Mai mult,  și i-a întrebat pe agenți de ce nu îl recunosc. Mai mult,acesta  i-a amenințat pe polițiști că va vorbi cu șeful de la inspectoratul de poliție.

Daniel Horodniceanu le-ar fi spus agenților că salariile lor au fost majorate datorită unei discuții pe care el o avusese cu un politician în 2016. Întreaga scenă a fost filmată de unul dintre polițiști.

Decizia a fost amânată

Instanţa supremă a amânat pronunţarea la data de 26 februarie. Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Curții de Casație și Justiție a respins acţiunea exercitată de Inspecţia Judiciară, referitoare la situația lui Daniel Horodniceanu.

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de șeful CSM în data de 27 iunie, fiind invocată săvârşirea unor abateri disciplinare.

ÎCCJ, amânare în cazul vicepreședintelui CSM, Daniel Horodniceanu. Acuzații grave

Daniel Horodniceanu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Daniel Horodniceanu, acuzații grave

După izbucnirea scandalului, vicepreședintele CSM a afirmat că nu a încălcat nicio normă rutieră. Mai mult, acesta i-ar fi acuzat pe cei doi agenți îl cunoașteau de fapt, punând la punct întreaga scenă.

„În cadrul interacţiunii cu agenţii de poliţie, şi-a declinat şi afirmat repetat calitatea, a ameninţat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenţilor de poliţie, sugerând că ar avea relaţii sau influenţă cu scopul de a primi un tratament favorabil şi de a-şi rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toţi cetăţenii, ceea ce constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea 303/2022. ”, conform inspectorilor judiciari.

Inspecţia Judiciară a stabilit în cazul lui fostul șef DIICOT că ar fi vorba despre încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii, precum folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil.