Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației, afirmă într-o postare de pe social media că cei mai periculoşi pentru democraţie sunt politicienii.
Daniel Funeriu vine cu un atac crunt la adresa parlamentarilor care, în opinia sa, habar nu au despre nimic, şi totuşi vor „dezbateri”.
Daniel Funeriu. „Cei mai periculoși pentru democrație sunt politicienii care habar nu au despre un subiect dar vor să ”facă ceva”.
Iar pentru asta organizează „dezbateri” în care cer părerea alegătorilor pentru că, nu-i așa, ei sunt ”vocea alegătorilor în Parlament”. Este opinia fostului ministru Daniel Funeriu exprimată pe social media.
Mesaj acid pentru noul Parlament cu privire la învăţământ şi lipsa de profesioniști
„Abia învestit, noul Parlament se și avântă să ”dezbată” planurile cadru, adică, în mare, numărul de ore alocat fiecărei materii.
Conținuturile, planurile cadru și alte documente curriculare trebuie făcute de experți, nu de Parlament. Chiar dacă unii de acolo sunt și profesioniști.
Tot așa cum nu pasagerii votează cine și cum pilotează avionul, nici Parlamentul, nici alegătorii, nu au a se băga peste curriculum.
Daniel Funeriu atrage atenţia că se va ajunge ca programele şcolare să fie umplute cu „balast”
„Așa ajungem să umplem de balast programele școlare cu tot felul de subiecte periferice, în loc să ne concentrăm pe esență. Adică științe fundamentale și umanioare/arte formatoare ale spiritului.
Mi-am dat seama de asta citind puzderia de comentarii de pe pagina unei entuziaste doamne senator, despre ale cărei înalte capacități inelectuale nu am niciun dubiu, dar pe care o invit să-și imagineze cum ar vrea să arate planurile cadru oameni mult mai puțin educați ca ea...
Dezbaterea publică trebuie să aibă loc atunci când se face documentul fundamental, cadrul de referință, care conține și clarificări legate de finalitățile educaționale.
Cum să fie atinse aceste finalități educaționale este treaba specialiștilor, nu a păreriștilor. Așadar, rămâne cum am stabilit: parlamentari, jos labele de pe curriculum!”, a concluzionat Daniel Funeriu în postarea sa publicată pe contul personal de Facebook.