A murit unul dintre dascălii de top ai României. Mesajul de condoleanțe al fostului ministru Daniel Funeriu

A murit o cunoscută profesoară Sursa foto. Facebook

București. Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației a evocat, personalitatea profesoarei Paraschiva Arsene, care a pregătit numeroși olimpici internaționali. Profesoara a murit la vârsta de 65 de ani

Paraschiva Arsene a fost unul dintre dascălii importanți ai României. Ea a pregătit numeroși elevi care au obținut rezultate remarcabile la concursurile internaționale și naționale. Regretata profesoară a fost, de asemenea, autoare și coautoare la mai multe manuale și culegeri de probleme.

Daniel Funeriu, mesaj de condoleanțe

Fostul ministru al Educației evocă personalitatea profesoarei Paraschiva Arsene într-un mesaj de condoleanțe. El rememorează momentele în care profesoara i-a fost alături și l-a îndrumat. Daniel Funeriu își descrie fosta profesoară drept unul din cei mai remarcabili oameni pe care i-a educația românească în ultimii 50 de ani.

Fostul ministru spune despre Paraschiva Arsene că a fost mentorul „a zeci de generații de olimpici internaționali”. Dascălul își făcea timp să discute și să-i înțeleagă pe fiecare și cunoștea resorturile pe care să le acceseze pentru a-i face mai buni. Făcea toate acestea, își amintește Funeriu cu „un amestec unic de sensibilitate, seriozitate, căldură şi exigență”.

„În anii negri ai dictaturii comuniste criminale, când unicul refugiu intelectual era cărtea, când lipsea tot, de la pâine la prăjituri, doamna Arsene, nu ştiu cum, se descurca să ne fie bine intelectual -prin pregătirea pe care o structura în jurul ei-, fizic -de la cazare la cantină- şi emoțional”, a povestit Daniel Funeriu.

Fostul ministru și-a amintit momentul în care Paraschiva Arsene l-a ajutat să treacă peste o decepție sentimentală, pe când avea 15 ani. Profesoara l-a ghidat și l-a ajutat să depășească momentul, dându-i și o lecție de bărbăție.

Daniel Funeriu. Sursă foto: Facebook

L-a încurajat să plece din România comunistă

În mesajul său, Daniel Funeriu a mai amintit și de un alt moment, destul de sensibil, din 1988. La vremea respectivă intenționa să părăsească statul comunist. Luat de val, așa cum mărturisește, i-a povestit profesoarei de chimie. Iar aceasta l-a îndemnat să-și urmeze visul și să plece, „să cucerească lumea”

„Atunci am văzut-o pentru ultima dată, dar am evocat-o adesea, cu foşti colegi de olimpiade pe care cariera începută pe băncile olimpiadelor i-a dus de la Harvard la Stanford, Osaka, Strasbourg, Tokyo sau Munchen”, a mai transmis Funeriu, pe Facebook.

Concluziile lui Daniel Funeriu, la moartea profesoarei

Fostul ministru își încheie mesajul cu un regret. Faptul că atunci când a ajuns la conducerea Educației nu i-a dat nici un semn. Daniel Funeriu spune că la momentul acela ar fi trebuit să-și exprime recunoștința față de profesoara care a făcut atât de multe lucruri bune pentru chimia românească.

„Dragii mei: moartea doamnei Arsene îmi aduce aminte de un regret care ar fi bine să ne servească drept lecție: atunci când am condus educația din România - prea prins în vârtejul dezumanizant al vieții publice - mi-am pus între paranteze emoțiile şi nu i-am dat niciun semn de recunoştință pentru tot ce a făcut pentru chimia din România şi din lume.

Dați recunoştința voastră celor dragi atunci când sunt în viață, când au murit... e frumos pentru memoria lor, inutil pentru ei. Tot ce mai putem face e să continuăm, aici pe Pământ, lucrurile bune pe care ei le-au început...”, a mai spus Daniel Funeriu.