După celebra ședință a Comitetului Executiv, Viorica Dăncilă, premier și președinte al PSD, a dat de înțeles că nu îl vrea pe Ponta, cu Pro România, în Guvern.
După ședință, premierul Dăncilă a spus că președinții de filiale județene ai PSD au decis că nu este oportună cooptarea partidului lui Ponta, la guvernare, așa cum și-ar fi dorit Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE.
„Majoritatea colegilor au decis ca nu este oportună cooptarea Pro România la guvernare. Noi avem o alianţă puternică cu care am pornit la drum şi vrem să mergem până în 2020. Am avut o discuţie cu Victor Ponta pentru o eventuală susţinere a PSD la alegerile prezidenţiale. S-au votat noţiuni generale, nimic punctual. Am văzut declaraţiile domnului Ponta care au nemulţumit PSD şi au dus la această reticenţă de a coopta Pro România la guvernare”, a spus Viorica Dăncilă.
Cât privește ultimatumul dur dat de ALDE, prin care amenință că iasă de la guvernare, PSD nu pare prea afectat de această decizie. ALDE a cerut remanierea Guvernului, reducerea numărului de ministere la 19 și reîmpărțirea posturilor ministeriale. „În primul rând, vreau să fac o precizare, PSD nu acceptă un ultimatum. E cred că discuțiile în cadrul unei alianțe sunt discuții aplicate, un dialog constructiv, nu putem vorbi de ultimatum dat de PSD către ALDE sau de ALDE către PSD. Am discutat cu domnul președinte Tăriceanu despre programul de guvernare, am discutat despre restructurare. În cadrul Comitetului Executiv Național am discutat despre remaniere, nu avem în vedere o restructurare în viitorul apropiat, dar ne gândim la o remaniere a miniștrilor care nu au performat și la ajustarea programului de guvernare astfel încât să corespundă cerințelor populației. Nu vorbim de ultimatumuri, ci de cooperare în alianță”, a comentat premierul.