Viorica Dăncilă i-a dat lovitura lui Iohannis. Guvernul a adoptat o OUG care-l constrânge și limitează pe președinte

Viorica Dăncilă i-a dat lovitura lui Iohannis. Guvernul a adoptat o OUG care-l constrânge și limitează pe președinte

Guvernul a adoptat prin ordonanță de urgență, în ședința de marți, Codul Administrativ, un proiect extrem de controversat. Documentul a primit aviz negativ de la Consiliul Economic şi Social.

Documentul adoptat oferă o serie de privilegii aleșilor locali în sensul că pensia primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii județene se calculează în baza unui procent din salariu plus numărul de mandate.

Un alt aspect care-i privește pe edilii locali este acela că primarul nu mai semnează ca primarul, adică nu mai este singurul responsabil în cazul unui act care se dovedește ulterior ilegal, ci răspund cei care avizează, adică specialiștii.

În conformitate cu prevederile noului Cod administrativ, președintele este obligat să numească miniștrii propuși de premier în 10 zile. Până acum acest termen era de 45 de zile. Și în ceea ce privește numirea unui ministru de către premier, termenul s-a redus la 5 zile.

Reamintim că după referendumul din 26 mai, președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să nu mai adopte ordonanțe de urgență.

Președintele este cu mâinile legate și nu mai poate face nimic deoarece numai Avocatul Poporului poate contesta la CCR ordonanțele de urgență.

Efectele unei OUG pot fi stopate prin respingerea actului prin lege, declararea neconstituționalității ordonanței la sesizarea unei instanțe sau a Avocatului Poporului sau abrogarea printr-o altă OUG.

În luna iulie, anul trecut, proiectul de lege privind Codul Administrativ a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional, cu 175 de voturi pentru, 33 împotrivă și 15 abțineri. Președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR. Suplimentar și parlamentarii PNL; USR, PMP și neafiliații au sesizat Curtea Constituțională. In 6 noiembrie, CCR s-a pronunțat și a decis cu unanimitate de voturi că proiectul de lege este neconstituțional în integralitate.

La începutul ședinței de guvern, premierul a spus că noul Cod administrativ este un proiect important pentru modernizarea administrației publice. „Este un proiect important pentru modernizarea administratiei publice, rezultatul unei ample consultari cu reprezentantii structurilor asociative. Prin acest act normativ punem intr-o forma coerenta, mai clara si mai simplificata reglementari care se regasesc in 17 acte normative. Este nevoie de astfel de reglementari. Rolul acestui Cod Administrativ este sa modernizeze administratia publica, sa o faca mai flexibila", a afirmat premierul la Palatul Victoria.