Dan Podaru, consilier local PNL în Sectorul 1, a venit cu precizări după ce a fost demis din funcția de prodecan al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București.
Dan Podaru, consilier local PNL în Sectorul 1, a anunţat că a fost obligat să reacționeze după ce în spațiul public au apărut „materiale denigratoare, calomnioase și hărțuitoare” la adresa sa.
De asemenea, profesorul Dan Podaru spune că nu există niciun fundament legal și nicio motivare pentru revocarea sa din funcția de prodecan al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), motiv pentru care a și depus o plângere la Instanța de Contencios Administrativ pentru anularea deciziei luată de rectorul Marian Preda.
Dan Podaru: Cei care au pus în practică acest abuz sunt doar victimele unei manipulări
Totodată, Dan Podaru este de părere că cei care au pus în practică acest abuz „sunt doar victimele unei manipulări”.
„Față de transmiterea, în spațiul public, a unor materiale denigratoare, calomnioase și hărțuitoare la adresa mea, mă văd obligat să reacționez, în mod public și să prezint situația reală:
1. Decizia nr. 176/26.06.2023 privind constatarea revocării mele din funcția de prodecan al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, nu are fundament legal și nicio motivare. Împotriva acesteia am depus deja o plângere prealabilă, urmând să mă adresez Instanței de Contencios Administrativ pentru anulare.
Consider că această decizie este abuzivă și se fundamentează doar pe acuzațiile nefondate și neverificate, prezentate într-un pseudo articol ce îmbină: ficțiunea, supozițiile și subiectivismul.
Vreau să cred, deocamdată, că cei care au pus în practică acest abuz sunt doar victimele unei manipulări și nu parte a unei acțiuni de epurare politică, demnă de vremea lui Ștefan Gheorghiu, de care poate nu au fost conștienți. Subliniez că Rectorul Universității din București știe cu exactitate că parteneriatele și contractele despre care se vorbește în pseudo articole sunt semnate la nivelul Universității, de directorii departamentelor și chiar de către Rectorul Universității din București, iar aceste contracte sunt perfect legale”, a mai relatat Dan Podaru, pe pagina sa de Facebook.
Consilierul PNL: „Nu am fost sancționat niciodată disciplinar”
Dan Podaru mai precizează că nu a fost niciodată sancționat disciplinar, având o conduită ireproșabilă, iar revocarea sa din funcție, în ciuda profesionalismului de care a dat dovadă, ridică foarte multe semne de întrebare.
„Deocamdată, mă rezum la a informa opinia publică faptul că, la nivelul Facultății și Universității, nu am fost chemat în fața niciunei Comisii de disciplină/Etică în care să-mi prezint punctul de vedere, la niciun moment dat. Nu am fost sanctionat niciodată disciplinar, în consecință, conduita mea nu a lăsat vreodata vreo urmă de îndoială asupra profesionalismului de care am dat mereu dovadă.
2. Autorul articolului calomniator, precum și al celorlate articole defăimătoare publicate la adresa mea, avea și are pe rol, în acest moment, un proces intentat pentru calomnie și defăimare, înregistrat la Judecătoria Sectorului 1 sub nr. 19594/299/2023.
În consecință, reacțiile calomnioase ale lui Ovidiu Vanghele sunt motivate, atât de existența acestui proces, cât și de simpatiile sale politice (apropiate de USR), pe care și le manifestă permanent, atacând, aproape cu aceleași idei ca și USR, alte partide, precum PNL sau PSD, în majoritatea materialelor pe care le generează”, mai scrie Dan Podaru.
Dan Podaru: Liderii USR din Sectorul 1 au ridicat la alt nivel atacurile și strategiile denigratoare
Dan Podaru susține că este victima unei campanii agresive desfășurate de liderii USR din Sectorul 1, fiindu-i atacate atât viața privată, cât și „universul profesional”. Acesta mai transmite că nu se va lăsa „intimidat” prin astfel de metode.
„Această informare succintă cred că este elocventă pentru moment, și își dorește să arate că toate materialele generate, în ultima perioadă de timp, au scopul de a mă denigra și intimida politic, și iată, acum și profesional.
Motivul este unul singur: faptul că, la nivelul Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București, am fost o voce tranșantă împotriva abuzurilor USR și ale Primarului Sectorului 1, abuzuri care au ținut acest sector în mizerie, abuzuri care au permis angajarea unor persoane incompetente în administrația locală și alte fapte penale pentru care nu m-am temut să mă adresez Direcției Naționale Anticorupție.
De data aceasta, așa cum lesne se observă, liderii USR din Sectorul 1 au ridicat la alt nivel atacurile și strategiile denigratoare împotriva mea, depășind limita politicului și atacând universul meu profesional și viața mea privată. Dar în scurt timp toate elementele vor ieși la iveală și cine are de răspuns în fața legii va trebui să o facă.
Până atunci, îi asigur și pe colegii mei profesori și pe dragii mei studenți că nu mă las intimidat de nimic pentru că legea și dreptatea sunt de partea mea. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sunat să mă încurajeze în această perioadă, știu că nu sunt singur și că abuzul și minciuna au viață scurtă”, a concluzionat Dan Podaru în postarea sa de pe Facebook.