Dan Negru dă din casă. Dezvăluiri despre culisele plecării de la Antena 1. VIDEO

Sursa foto: EVZ

Dorința de a ieși dintr-o zonă de confort și de a încerca alte lucruri decât cele pe care le-a realizat până acum, afost motivația care l-a determinat pe Dan Negru să părăsească Antena 1. Vedeta de televiziune a dezvăluit detalii din culisele plecării sale de la Antena 1. El a făcut pasul în afara trustului după mai bine de douăzeci de ani în care a realizat emisiuni de succes.

Dan Negru susține că a ales postul de televiziune Kanal D, după ce a lucrat mai bine de 20 de ani în Antena 1, deoarece a dorit să iasă din zona de confort. Potrivit spuselor sale, motivele despărțirii nu au fost de ordin financiar și nici ca urmare a unei dispute cu conducerea postului de televiziune.

Unul dintre primii oameni cu care a vorbit despre plecarea la Kanal D a fost Camelia Voiculescu, proprietarul trustului în care a activat.

„Unul din primii oameni cu care am vorbit în dimineaţa în care s-a făcut oficial trecerea a fost doamna Camelia Voiculescu. Şi îi mulţumesc pentru asta. A fost o discuţie onorabilă, cu mulţumiri de o parte şi de alta“, a povestit Dan Negru, după care a adăugat, legat de relația cu foștii colegi:

„E absolut onorabilă relaţia mea cu staţia, cu colegii mei. N-o să auzi niciodată o vorbă urâtă de la mine despre ce s-a întâmplat, dacă s-a întâmplat, cum... Noi suntem colegi, rămânem în aceeaşi barcă şi avem un adversar comun: Netflix, YouTube. Hai pe ei! Cu ei ne batem în clipa asta. Cu tine. Cu online-ul“.

Sursa: arhiva EVZ

Și-a dorit o nouă provocare față de ceea ce făcea

În acest context, Dan Negru a precizat că a ales să plece deoarece simțea că a ajuns la o limită și dorea o nouă provocare. Chiar dacă situația sa de la Antena 1 era privilegiată, fiind singura vedetă cu contract de muncă, a ales să facă și altceva. Să avanseze.

„Am plecat pentru că am simţit că am ajuns pe un platou. Mi-am atins limita acolo unde sunt. Să ştii că o duceam foarte bine. (…) Eu aveam o carte de muncă la Antena 1. Cred că sunt singura vedetă care mai avea un contract de muncă pentru că sunt membru fondator al acelei televiziuni. O duceam bine, aveam maşină de serviciu. Era «dolce far niente». Făceam emisiuni, mai făceam un Next Star o dată pe an, mai făceam Legendele, era OK, dar simţeam că am ajuns pe un platou, că mi-am atins limita. Atributul meu era longevitatea”, a mai povestit Dan Negru, conform Pagina de Media.

Sursa foto. EVZ

Ce fel de emisiuni își dorește să realizeze

Realizatorul de televiziune a mai precizat că la noul post, Kanal D, va continua să facă emisiuni, deoarece este ceea ce știe mai bine.

„Eu îmi cunosc măsura. Sunt atât de bonom, am o viaţă liniştită, nu mă pricep să mă duc la şedinţe. Nu ştiu să fac strategii. Lasă-mă să fac emisiuni. Nu mă interesează lumea asta. Nici nu e atractiv. There is no business like show-business. Mie imi plac reflectoarele”, a mai spus Dan Negru.

Dintre toate emisiunile pe care le-ar putea încerca, cel mai mult îi plac quiz-urile – concursurile pe teme de cultură generală. Între cele pe care le-a realizat, pentru Antena 1, „Te pui cu blondele” a avut cel mai lung parcurs.

„În toţi anii mei de televiziune, am cochetat cu quiz-urile. România nu are niciun show de cultură generală, dar România e ţara în care se închid şcoli din cauza frigului, la mine în Timişoara. Am făcut în România cel mai lung quiz pe care l-a avut Antena - «Te pui cu blondele» care, acuma pot să spun, a fost un eşec major în toată lumea. Erau şocaţi că în România se vinde foarte bine“, a mai spus Dan Negru, conform sursei citate.