Dan Mihalache: Am găsit o Administrație Prezidențială aflată în paragină
- Ioana Tomescu
- 26 iulie 2015, 09:25
Şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, susţine că a găsit Palatul Cotroceni în paragină, după preluarea mandatului de către Klaus Iohannis, şi că în prezent se lucrează la o reconstrucţie majoră.
"Am găsit paragină! Am găsit o Administrație Prezidențială aflată în paragină. De la zona de legislație care implementează funcționarea acestei instituții, până la personal, zona de salarizare, până la Muzeul Cotroceni. Sar roțile de la mașini, nu am găsit un sistem de intranet sau un document management. Se plimbă oamenii cu registrele. Dacă vrei să știi unde e o hârtie, trebuie să ia oamenii registrele la rând. A existat un dezinteres clar. Noi lucrăm la o reconstrucție majoră, atât legislativă, cât și salarială și organizațional", a spus Mihalache sâmbătă seară, la Antena 3.