Dan Diaconescu: "Ce n-aş da să ajung din nou după gratii!"

Dan Diaconescu: "Ce n-aş da să ajung din nou după gratii!"

Imediat după ce s-a întors de la Londra, unde a avut "importante întâlniri de afaceri", şeful OTV a declarat că o va propune pe Diana Voiculescu, directoarea postului său de televiziune, ca prim-ministru. Mai mult, el a spus că-şi doreşte să ajungă iar la puşcărie, pentru că e sigur că astfel va câştiga alegerile.

UPDATE 16.00 Dan Diaconescu s-a prezentat alături de avocatul Anthony Seddon, prezentat de realizatorul tv ca un cunoscut avocat din Marea Britanie. Acesta ar reprezenta partenerii din Europa ai lui Dan Diaconescu cu care ar fi avut un acord pentru repornirea Oltchim. "Am fost prezent încă din anii '90 în Cehia. Reprezint mai multe afaceri în Europa. Acum o lună am fost întrebat dacă ai mei clienţi ar fi interesaţi de către acest proiect. Nu ni s-a cerut bani, ci asistenţă privind acest proces de privatizare, de manageriere care este absolut necesară pentru repunerea pe picioare a Oltchim", au fost primele declaraţii ale avocatului britanic. "Nici eu, nici asociaţii mei nu au interese politice şi nici nu vor să se implice în politică. Avem doar un interes economic. Noi avem doar un interes economic. Am fost interesaţi de proiectul domnului Diaconescu şi de energia sa şi de impliclarea sa. Am înţeles că sunt la mijloc foarte multe locuri de muncă, foarte multe familii care doresc ca să-şi menţină locurile de muncă" a mai spus Seddon Avocatul a spus că clienţii săi sunt interesaţi de privatizarea Oltchim dacă se rezolvă trei probleme: Arpechimul să fie privatizat odată cu combinatul chimic, să se tranşeze definitiv problema datoriilor istorice şi suma rezultată în urma privatizării să fie investită de stat tot în această afacere. Seddon, cunoscut mai mult în Cehia decât în Marea Britanie Conform site-ului său de prezentare, Anthony Seddon este un avocat cu drept de practică în Marea Britanie şi Cehia. În statul din Europea Centrală, Seddon a însoţit realizarea mai multor proiecte imobiliare. Partenerii săi sunt: SILFA - Staubach International Law Firm Alliance O asocieţie a firmele de avocatură de dimensiuni mici din Europa şi Emiratele Arabe Unite al cărei scop este de a favoriza investiţiile în diferite state. Are sediul în Elveţia. British Chamber of Commerce in Czech Republic (Camera de Comerţ Britanică din Republica Cehă)

"O voi numi ca premier pe Diana Voiculescu. Îmi doresc să fie o femeie prim-ministru", a declarat Diaconescu. Pe de altă parte, acesta susţine că nu îşi doreşte neapărat să ajungă preşedintele României. "Dacă până în 2013, se va găsi unul mai bun ca mine, acela va fi candidatul PP-DD. Dacă voi fi ales preşedinte, voi fi unul dintre cei mai trişti oameni", a afirmat DD la România TV.  Şeful OTV a mai spus că ştie reţeta cu care PP-DD ar putea câştiga alegerile parlamentare. "Ce n-aş da să ajung din nou după gratii! Aş obţine peste 50% din voturi", a spus Diaconescu despre posibilitatea de a ajunge la închisoare ca urmare a plângerii penale pe care OPSPI a depus-o împotriva sa, în legătură cu scandalul privatizării Oltchim. Diaconescu a mai declarat că are dubii că plângerea OPSPI va avea vreun efect. "Nu cred că plângerea lor există în realitate pentru că nu au ce trece în ea (...) Nu cred că plângerea a fost luată în serios de cineva. Ce poţi să spui cuiva care a câştigat corect licitaţia?", s-a întrebat realizatorul TV. În schimb, şanse mai mari ar avea plângerea depusă de el împotriva lui Victor Ponta şi a lui Remus Vulpescu, fostul şef de la OPSPI. "În plângerea penală, vorbim de şantaj şi ameninţare", a spus Diaconescu afirmând totodată că premierul Ponta ar fi dispus blocarea conturilor firmelor sale exact în aceeaşi zi în care el a fost desemnat câştigător al al licitaţiei pentru privatizarea Oltchim. "Eu cred că întruchipez visul românesc: am fost un sărăntoc dintr-o familie cu trei băieţi, visam să fiu cel mai mare ziarist al ţării, să-i iau interviu lui Ceauşescu, dar l-au omorât ciocoii, şi am reuşit să conving 1.300.000 de oameni să mă urmeze într-un partid politic", a mai spus Dan Diaconescu la România TV. Diana Voiculescu, directoarea de la OTV, a declarat că îl cunoaşt pe DD de aproape 20 de, timp în care între ei s-a legat o relaţie bazată pe foarte multă încredere. Presa tabloidă a numit-o pe aceasta "Blonda de la OTV", după ce l-a însoţit pe Dan Diaconescu în periplul european, în căutarea banilor pentru eşuata privatizare a combinatului Oltchim.

Ne puteți urmări și pe Google News