Scandalul pestei porcine ia amploare! Se cere DEMISIA ministrului Daea: „Se crede ca în secolul al XII-lea”

Scandalul pestei porcine ia amploare! Se cere DEMISIA ministrului Daea: „Se crede ca în secolul al XII-lea”

Vicepreşedintele PMP, Doru Coliu, a cerut demisia ministrului Agriculturii, Petre Daea, susținând că se crede în secolul al XII dispunând arderea câmpurile de porumb pe unde au trecut mistreții în zonele contaminate.

În aceeași notă, Doru Coliu, se întreabă cum de pesta pornică nu a afectat și fermele lui Liviu Dragnea:

„Ministrul Daea se crede în secolul XII şi dispune, prin ordin de ministru, arderea câmpurilor de porumb pe unde au trecut porcii mistreţi, în zonele contaminate. Ce facem cu pădurile domnule ministru, le ardem şi pe acelea? Otrăvim şi fântânile? Una dintre întrebările evidente, este cum de pesta porcină nu a afectat şi fermele lui Dragnea şi ale apropiaţilor acestuia? Mai mult decât atât, Valentin Dragnea, a reuşit să sacrifice sau să vândă circa 10.000 de porci din ferma deţinută la Salcia, înainte de declanşarea epidemiei de pestă porcină. 13.585 de porci avea Romcip Salcia în iulie 2017, din datele oficiale ale ANSVSA, iar băiatul lui Dragnea, când publicul încă nu cunoştea proporţiile epidemiei ce urma să vină, a pariat pe extinderea pestei africane, a valorificat porcii şi a câştigat! Pe lângă faptul că în industria cărnii de porc sunt pierderi de miliarde de euro, iar autorităţile române - deşi au avut la dispoziţie toate instrumentele legale şi administrative pentru a combate răspândirea acestei epidemii - nu au făcut faţă, Daea compară sacrificarea zecilor de mii de porci cu crimele comise în lagărele de exterminare de la Auschwitz şi dispune arderea culturilor pe unde au trecut porcii mistreţi”, a declarat deputatul Doru Coliu, într-un comunicat de presă, potrivit Mediafax.ro.

Ministrul Agriculturii a dispus ca culturile agricole care au fost contaminate de mistreți cu virusul pestei porcine să fie arse sau dezinfectate.

Ministrul Daea a mai cerut ca, în zonele afectate de boală, suprafeţele vor fi verificate înainte de recoltare, iar zonele afectate de mistreţi vor fi izolate prin benzi arate iar plantele neutralizate. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News